Alocațiile vor crește cu 20% de la 1 septembrie și vor ajunge la dublare pe 1 iulie 2022, anunță ministrul Muncii. Calendarul dublării alocațiilor, introdus ca proiect de OUG în ședința de Guvern

4.376 de vizualizări
„Ministerul Muncii și Protecției Sociale va prezenta astăzi în ședința de guvern proiectul de Ordonanță de Urgență care prevede în mod expres dublarea alocațiilor pentru copii în cuantumul prevăzut de noua lege: 300 de RON pentru copiii între 2 și 18 ani, respectiv 600 pentru cei între 0 și 2 ani și pentru copiii cu dizabilități de la 0 la 18 ani”, a anunțat în urmă cu doar câteva minute ministrul Violeta Alexandru, la începutul ședinței Executivului.

„Calendarul pe care vi-l propun pentru a putea avea suportul necesar în bugetul de anul acesta și în cel pentru anii viitori ar fi următorul: o creștere cu 20% de la 1 septembrie, iar pe urmă creșteri etapizat, de 2 ori pe an, anul viitor la 1 ianuarie și la 1 iulie cu câte 20% și la fel în 2022„, a anunțat Alexandru.

Premierul Ludovic Orban a acceptat introducerea proiectului de OUG pe agenda ședinței de Guvern și a precizat că, „practic, alocația dublată va fi la 1 iulie 2022”.

Declarațiile de la începutul ședinței de Guvern:

Ludovic Orban, premier: Doamna ministru Alexandru, suntem pregătiți cu Ordonanța de Urgență privitoare la alocații?

Violeta Alexandru, ministrul Muncii: Bună ziua, domnule premier, bună ziua, stimați colegi. Da, Ministerul Muncii și Protecției Sociale va prezenta astăzi în ședința de guvern proiectul de Ordonanță de Urgență care prevede în mod expres dublarea alocațiilor pentru copii în cuantumul prevăzut de noua lege: 300 de RON pentru copiii între 2 și 18 ani, respectiv 600 pentru cei între 0 și 2 ani și pentru copiii cu dizabilități de la 0 la 18 ani. Calendarul pe care vi-l propun pentru a putea avea suportul necesar în bugetul de anul acesta și în cel pentru anii viitori ar fi următorul: o creștere cu 20% de la 1 septembrie anul acesta, iar următoarele creșteri să fie etapizat, de 2 ori pe an, anul viitor la 1 ianuarie și la 1 iulie cu câte 20% și la fel în 2022.

Ludovic Orban: Deci, practic, alocația dublată va fi la data de 1 iulie 2022.

Violeta Alexandru: Da. Atunci va fi acoperită…

Ludovic Orban: Sigur, am văzut prognozele și într-adevăr putem avea resurse pe ritmul de creștere al alocațiilor.

Violeta Alexandru: Am avut consultări cu colegii mei, ministrul Finanțelor, ministrul Justiției, aceasta este propunerea pe care o formulăm și o vom discuta desigur împreună în cursul ședinței.

Ludovic Orban: Deci propuneți introducerea pe ordinea de zi a Ordonanței de Urgență de creștere a alocațiilor.

Violeta Alexandru: V-aș ruga să aveți în vedere această propunere pentru creșterea alocațiilor, astfel încât să putem avea un cadru reglementat încă din cursul acestei săptămâni. Vă mulțumesc!

Ludovic Orban: De acord.

VIDEO Declarațiile de la începutul ședinței de Guvern din 29 iulie 2020:

Știre în curs de actualizare

 


2 comments
  1. I-auzi!… Dar pensiile?… mai ales alea speciale!… Băi, ce am ajuns!… Până la urmă o merităm!…

  2. Asta este o jignire la adresa copiilor noștri. Votați PNL! Va mărește Orban pensiile și salariile profesorilor la pastele cailor!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Consultări de formă ale ministrului Educației cu primarii din 750 de localități, în care școlile se vor comasa. Daniel David „le-a mulțumit participanților pentru implicarea constructivă în reorganizarea rețelei școlare”, fără nicio precizare despre propunerile sau criticile primite

Întâlnire cu peste 750 de primari, marți 12 august, la Ministerul Educației și Cercetării. Într-un comunicat de presă instituția a anunțat că primarii au răspuns invitației ministrului Daniel David „de…
Vezi articolul

Educatoarele, învățătorii și profesorii de gimnaziu și liceu pot participa gratuit la conferința internațională „Teach with Space”, la Universitatea de Vest din Timișoara. Participanții vor interacționa, pe 5 octombrie, cu specialiști și oameni de știință din diferite domenii

Conferința internațională „Teach with Space” pentru profesori are loc în data de 5 octombrie 2023, orele 9.00-16.00, la Universitatea de Vest din Timișoara, potrivit unui comunicat primit de Edupedu.ro. Educatoarele,…
Vezi articolul

EXCLUSIV Noile reguli pentru începutul școlii pe 13 septembrie, din ordinul comun al miniștrilor Educației și Sănătății, proiect: Cum se intră în cele două scenarii, ce elevi pot sta acasă și ce se întâmplă când se infectează un profesor sau copiii

Cele două scenarii care se vor aplica de luni, 13 septembrie, pentru fiecare școală din România, sunt asemănătoare cu cele din anul anterior școlar, dar limita la care școala trece…
Vezi articolul
Foto: © Kantver - Dreamstime.com

Resurse educaționale gratuite pentru prevenirea consumului de droguri, puse la dispoziție profesorilor de Asociația Preventis și încurajate de Ministerul Educației

Profesorii pot descărca gratuit materiale de prevenire a consumului de substanțe, potrivit unei informări trimise de Ministerul Educației către inspectoratele școlare. Lecțiile sunt oferite de Asociația Preventis. Recomandarea Ministerului Educației…
Vezi articolul