BREAKING Creșteri de venit pentru profesori, de luna aceasta. Indemnizațiile pentru dirigenție, gradațiile de merit, drepturile pentru învățământ special și simultan vor fi calculate la salariul de bază aflat în plată în prezent, potrivit unui ordin de ministru

65.901 de vizualizări
Modificările pentru Bacalaureat -Când au loc detașarea la cerere și detașarea în interesul învățământului
Foto: Moose Photos – Pexels.com
Indemnizațiile pentru dirigenție, gradațiile de merit, drepturile pentru învățământ special și simultan vor fi calculate la salariul de bază aflat în plată în prezent, potrivit unui ordin de ministru. În acest fel, profesorii vor avea creșteri de venituri, pentru că până acum aceste drepturi se calculau la nivelul salariilor din 2018.

Creșterile sunt prevăzute în Ordinul 3.993 semnat astăzi, 16 iunie 2021, de ministrul Sorin Cîmpeanu, și se aplică începând cu drepturile salariale aferente lunii iunie 2021, anunță portalul scoalaromanească.ro al Federației Sindicale Spiru Haret (FSE Spiru Haret).

Documentul prevede că indemnizațiile și drepturile salariale altele decât salariul, pe care profesorii le primeau și care erau calculate pe baza salariului de bază de la intrarea în vigoare a Legii 153, adică din 2018, vor fi acum plătite la nivelul salariului de bază din prezent.

Asta înseamnă o creștere a veniturilor pentru profesori.

Sunt vizate, printre altele, indemnizațiile pentru dirigenție, gradațiile de merit, sporurile pentru învățământul special și simultan prevăzute la art. 4, art. 5 alin (1), art. 7, art. 8 în Anexa I, Capitolul I, Litera B: Reglementări specifice personalului didactic din învățământ, respectiv art. 15 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Pentru toate acestea se aplică salariul de bază deținut/aflat în plată

Prevederile art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice se aplică și cadrelor didactice care au obținut gradul didactic I prin echivalare, anterior datei de 1 iulie 2017.

Sursa: scoalaromaneasca.ro

Articolul este în curs de actualizare

Foto: Moose Photos from Pexels


20 comments
  1. Va propun o analiza a controversatului ordin 3993/2021 dintr-o alta perspectiva.
    Desi nu lucrez in acest sistem, am inteles ca toata lumea stie ca unul din initiatorii din umbra ai acestui ordin este dl. Mihai Paunica, cel care si in alte randuri, la limita legii sau chiar nelegal, a mai creat prejudicii angajatilor din educatie prin modul in care solicita schimbarea edusal (uneori cu intarziere si nu numai), prin interpretarea abuziva a unor legi, prin modul in care a gestionat trecerea contributiilor de la angajator la angajat. Unele sunt dovedite, angajatii recuperandu-si sumele in instanta, altele….
    In acelasi timp insa, dumnealui incaseaza bani necuveniti, desfasurandu-si activitatea in mai multe locuri, la mai multi angajatori. Este perfect legal, dar nu in acelasi interval orar. Doar nu credem ca-si tine cursurile la ASE si de la alte institutii de invatamant supeior (norma nu e doar predare !!!!) noaptea sau poate programul dumnealui la minister este pe timpul noptii.
    Dar nu aceasta este problema.
    Ordinul 3993/2021 este nelagl in ceea ce priveste prevederile sale privind doctoratul din mai multe motive, printre care: incalca principiul neretroactivitatii legii, extide prevederile legii si la alta categorie de personae, alta decat cea definita in lege etc. Ori un ordin de ministru nu poate modifica o lege sau adauga la lege, el poate veni doar in aplicarea corecta a legii.
    OK. Sa presupunem ca ordinul este perfect legal. Asta inseamna ca el a venit doar in aplicarea legii.
    De aici se naste urmatoarea intrebare: de ce minsiterul si-a schimbat abordarea dupa ce in 2017 si-a insusit punctul de vedere al initiatorului legii ( MInisterul Muncii), conform caruia prevederile art. 14 alin (3) din legea 153/2017 se aplica doar celor ce isi obtin gradul I pe baza doctoratului incepand cu momentul punerii in aplicare a legii si nu retroactiv ?
    Intre timp legea nu a fost schimbata si nici nu a intervenit o decizie a ICCJ in acest caz. In cazul deciziei ICCJ invocata de minister in comunicarile sale interne, nu si in ordinul 3393/2021, ICCJ a refuzat sa se pronunte in respectiva chestiune de drept. Asa ca solutia Curtii de Apel Arges ramane pentru un caz particular, nici acela bine documentat, pentru ca obtienea gradului I pe baza doctoratului nu inseamna o schivalare automata, pur administrativa care ar fi justificat poate solutia data.
    Cu alte cuvinte, ministrul nu avea temeiul legal sa intervina.
    Ok Nu-i nimic.. Dl Cimpeanu, dl. Gigel Parschiv, dl Mihai Paunica si altii din minister sunt cei mai buni juristi ai tarii si realizand gresela au intervenit dupa 4 ani . Asta nu inseamna ca , in absenta oricaror schimbari legislative ale art. 14 aliun (3) din legea 153/2017 printr-un act de acelasi nivel (lege, OUG), care sa justifice interventia dumnealor, legea s-a aplicat incorrect din 2017 pâna in iunie 2021 ?
    De aici apare insa o alta problema. Aplicarea incorecta a legii a creat un prejudiciu statului, care trebuie recuperat.
    Daca analizam legea si practica judiciara, prejudiciul trebuie recuperat de la cei care au gresit. Prejudiciul nu s-a datorat angajatilor, care si-au primit acesti bani in baza unor decizii (asumate si de minister in trecut), a unor documente oficiale. Suma ar trebui recuperata de la cei care au gresit, deci inclusiv de la cei din minister, in frunte cu dl Paunica.
    Aici insa lucrurile sunt un pic mai complicate in lipsa unei legislatii c;lare privind raspunderea ministeriala si a conducatorilor institutiilor publice in exercitarea functiei respective.

    Tocmai de aceea, dumnealor continua sa-si bata joc de lege si de angajati.

    Apropo de problematica, va invit sa cititi si:
    http://euroavocatura.ro/articole/2525/Dialogurile_MCP__XI_:_Recuperarea_prejudiciilor_stabilite_de_Curtea_de_Conturi_de_la_salariati

  2. Ministrul Educatiei nu stie decat sa actioneze ca ultimul borfas. Nu au aplicat si nici nu aplica legislatia corect. Din contra , cauta tot felul de pretexte si emite tot felul de ordine de ministru prin care ba incerca sa aplice retroactiv legea , inclusiv pentru categorii de persoane ,altele decat cele definite de lege (vezi ordinul3993/ 16 iunie, privitor la doctorat), ba aplica decizii ale ICCJ de cand “vrea muschii lui” nu decand spune legea- vezi ordinul 4638/ 17 august 2021. In plus, emite un ordin privind concediile in iulie 2021 si l-a aplicat retroactiv pentru concediile cuvenite anului scolar 2020-2021. Sau , mai nou, trimite in teritoriu adresa nr. 13433/ 12572M/ 16.09.2021 prin care impun respectarea OME nr. 3993/ 2021 în integralitate, nesocotind decizia Curtii de Apel Bucuresti de suspendare a prevederilor referitoare la doctorat….
    Lista e mult mai lunga, inclusiv modul in care s-a procedat atunci cand au fost trecut plata contributiilor de la angajator la angajat, diferit de alte sectoare bugetare (sanatate, aparare si ordine publica etc). Adica in defavoarea angajatilor….Totdeauna au aplicat legea discriminatoriu si in defavoarea angajatilor din educatie. Multe abuzuri ale celor din minister sunt fapte penale si nimeni nu misca nimic. Sindicatele….
    Apropo, cand depuneti actiunea privind anularea prevederilor nelegale din OM 3993 privind doctoratul ? Dupa ce o sa expire termenul suspendarii…?

  3. A fost solicitat un punct de vedere al Ministrului MUncii, care s-a pronuntat in trecut ca acele prevederi nu pot fi aplicate retroactiv.
    Azi, raspunsul Ministerului Muncii, care se face ca nu intelege ca o lege nu poate fi aplicata retroactiv si un OM nu poate extinde prevederile unei legi si la alta categorie decat cea definita in lege, arata ca lucrurile sunt mult mai grave decat pareau la prima vedere.
    Ultima solutie, Justitia. Insa si aici trebuie mare atentie la ce argumente se vor invoca. Altfel , se va ajunge la solutia Curtii de Apel Pitesti. Si asta, desi e clar pentru oricine cu minime cunostiinte de drept ca un ordin de ministru nu poate impune aplicarea retroactiva a unei legi si nici nu poate extinde prevederile art. 14 alin (3) si la alta categorie de persoane , alta decat cea definita clar in acel articol.
    Poate ajungem si la CEDO……
    IN rest, sa auzim numnai de bine…

  4. Condiția minimă de promovabilitate a examenului de acordare a gradului didactic I fără titlul științific de doctor în conformitate cu Art. 38 (7) din OMECTS 5561/2011 este꞉ Nota minimă de promovare a inspecției speciale este 8 (opt), iar condiția minimă de promovabilitate a examenului de acordare a gradului didactic I pe baza titlului științific de doctor în conformitate cu Art. 44 alin. (7) din același OMECTS 5561/2011 este꞉ Nota minimă de promovare a inspecției speciale este 9 (nouă).
    Oare nota minimă 9 (nouă) de la cadrele didactice cu doctorat echivalează cu nota minimă 8 (opt) de la cadrele didactice fără doctorat?

    Indemnizația de Doctor și Gradul didactic I, pe baza titlului științific de Doctor reprezintă două drepturi distincte, ambele obținute în urma promovării unor examene, fiind astfel legitime și legale.

    Din data de 1 iulie 2017 este in vigoare Legea 153/2017, suntem in iulie 2021, timp de 4 ani am primit banii atat pentru gradul I cat si pentru doctorat, pensiile speciale nu au putut fi taiate fiind in plata la mijocul drumului, dar prin OME 3993/16.06.2021 Ministrul Educatiei vrea sa taie drepturile obtinute in mod legal ale profesorilor, de ce cu unii muma si cu altii ciuma?

  5. Când se va aplica spor de doctorat si in condițiile angajării in alte domenii decat cel de doctorat?

  6. ….Si daca profesorii refuza sa opteze in conditiile aplicarii retroactive a legii( in mod ilegal si abuziv)? Cam ce li se poate intampla daca refuza sa se supuna unei masuri abuzive?

    1. 1. Plangere prealabila ma minister in 30 zile
      2. actiune in instanta pentru anularea/ prevederilor si in paralel pentru suspendarea aplicarii (pt a nu astepta decizia instantei pe fond si a obliga misterul zgarcit sa plateasca pana atunci)
      3. Ce acorda la punctul 1(1) e ca urmare a deciziei Inalteri Curti de Casatie si Justitie, nu al marinimiei Ministerului
      4. In baza acestei decizii se pot recupera mai usor sumele neplatite in trecut
      Pentru a nu mai astepta reactia sindicatelor(sau lipsa de reactie) cei pagubiti de pot asocia si angaja avocati bine pregatiti
      5. Solicitati conducerii scolilor Modalitatea de calcul privind plata drepturilor salariale pentru concediul de odihna pe care trebuie sa-l plateasca cu minim 5 zile inainte de intrarea in concediu vezi Codul Muncii, art. 150 (3) (Atentie, trebuie platita toata suma cuvenita pt concediu, nu pe bucatele cum se face in bataie de joc de ani de zile)
      6. Solicitati baza legala ce sta la baza deciziei de nu plati potrivit legii cu minim 5 zile inainte intreaga suma, nu doar o parte pe motiv ca Edusal…. Edusalul trebuie sa functioneze in baza legii, iar cine a decis altfel , in mod ilegal, sa fie actionat in instanta pt nerespectarea legii, chiar in penal

  7. Ordinul nu face decat sa puna in aplicare o decizie a Inaltei Curti de Justitie si Casatie. Cum ramane cu plata incorecta facuta pana acum, prin raportarea sporului de dirigentie etc. la un alt salariu de incadrare mai mic decat cel aflat in plata ?

    Pe de alta parte acelasi acelasi OM obliga , contrar legii 153/2017 art. 14 (3) -ce nupoate avea efect retroactiv, profesori sa opteze intre indemnizatia de doctorat si cea pentru gradul I. Mai mult decat atat, in anumite scoli ii obliga si pe cei cu gradul obtinut prin echivalare inainte de anul 2011 la care face referire articolul 14 (3) din legea salarizarii unice, articol la care face trimitere actualul OM.
    Iti dau cu o mana, perfect legal (indreptand ceva presati de justitie) si iau cu cealalta mana ( ilegal)

  8. E doar un aspect al problemei.
    In acelasi ordin se taie doctoratul sau gradul I celor ce l-au obtinut prin echivalare inainte de 2017, fortand sau chiar modificand legea 153/2017. Un ordin de ministru nu poate modifica o lege.
    In plus, in anumite scoli, masura se incearca a fi aplicata si pentru cei cu gradul I obtinut prin echivalare inainte de anul 2011, an la care face referire Legea 153/2017, art. 14 (3).
    Deci dau cu mana , fortati de o decizie a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, si iau cu o alta, inalcand legea.

  9. Cine nu lucrează in învățământ va blama această “”creștere””. Dar cei care lucrează , știu foarte bine că aceste măriri avantajează un procent mic in învățământ.
    Gradația de merit o primesc cadrele care obțin rezultate foarte bune la concursuri naționale și internaționale, dacă sunt inspectori/metodiști/autori de manuale/directori și au un atu dacă au si gradul I.
    Indemnizația pentru dirigenție : dacă intr-o școală/liceu exista 20/30/40 de cadre didactice și 8/9….20 de clase, doar acei 8/9….20 de cadre didactice beneficiază de “”marea”” mărire. Restul , să fie sănătoși !
    Debutanții , proaspăt absolvenții de licee pedagogice / de învățământ superior nu vor avea parte de această mărire.
    Prafuri in ochi pentru orbi !

  10. Ce “frumos”! Tocmai acum, la sfârșit de an școlar, ni se acordă “măririle” astea? Rămân la părerea că, (DA!): somnul minții naște monștri!

  11. Articol preluat de pe pagina de Facebook
    Raluca Turcan

    8 November 2017 ·
    PNL repară o gravă discriminare făcută profesorilor de legea salarizării unitare!
    Prin modificările aduse legii salarizării, în acest moment, în toată țara sunt mii de profesori care fie nu beneficiază de sporul de doctorat, fie nu-și primesc sporul pentru gradul didactic I. O parte dintre cadrele didactice nu au primit acordul instituțiilor de învățământ pentru a beneficia de sporul de doctorat și sunt profund discriminate în raport cu colegii lor, care beneficiază de acest drept.
    Atunci când s-au introdus, aceste sporuri au fost gândite pentru a atrage cei mai buni profesori în sistem, pentru a-i motiva și stimula să facă performanță. PSD a tăiat acest drept într-un mod mișelesc, iar de la 1 iulie 2017 profesorii au primit mai puțini bani la fiecare salariu. Această nedreptate s-a făcut de un Guvern care a mințit în mod flagrant profesorii cu creșteri salariale, iar în schimb a oferit amânări la plata restanțelor, tăieri de sporuri și drepturi bănești câștigate prin muncă cinstită și tot mai multe discriminări.
    În ultimii ani, zeci de mii de profesori au părăsit sistemul, iar la mii de catedre au ajuns profesori fără o pregătire de specialitate.
    PNL consideră că scopul legii trebuie să fie menținerea, atragerea şi stimularea cadrelor didactice bine pregătite în învățământ, nu forțarea lor să părăsească sistemul. Inițiativa legislativă depusă de către PNL reprezintă o formă de recunoaștere a eforturilor și a calificării fiecărui profesor deținător de titlu științific sau de grad didactic.

    1. Asteaptam PNL sa ne dea si taierea care a fost amanata de 2 ori, se face un an de cand ne-a dus cu zaharelul iar acum nu mai mentioneaza nimeni nimic. Macar sindicatele sper ca nu au uitat!

    2. Așa își făcea campanie PNL-ul, aruncând vorbe grele în curtea PSD. Ce s-a schimbat între timp?!
      Au ales ,,Corectitudinea”, cum ar zice românul: ,,Să moară și capra vecinului”. Trist!

  12. Deci se taie sporul de doctorat.
    Ca in bancul ala: cresterea e de fapt o scadere…Cel putin pentru unii.

  13. Greșit!
    Potrivit Înalltei Curți de Casație și Justiție.
    Ministerul doar a luat act că trebuie sa nu mai fure din salarii.
    N.B. Procesele continuă pt că acest furt din salariile dascălilor este pentru perioada 2017-2021.

    PS Așteptăm lamentările guvernului care va spune ca nu sunt bani, ca nu se poate, ca trebuie in tranșe…

  14. Eu cred că se vor simți creșterile abia în toamnă, pe timpul verii majoritatea profesorilor sunt in concediu iar indemnizația de concediu depinde de veniturile celor trei luni anterioare. Nu degeaba a așteptat Ministerul până acum cu ordinul…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Regulile de predare online: Profesorii pun note fără să mai ceară acordul părinților / Elevii primesc absențe, dacă nu participă la orele online / Este interzisă înregistrarea cursurilor / Părinții pot participa la ore, dacă elevii sunt minori

Profesorii pun note fără să mai ceară acordul părinților, este interzisă înregistrarea cursurilor predate online, elevii primesc absențe, dacă nu participă la orele online, iar părinții pot participa la ore…
Vezi articolul

Scrisoare deschisă a unei profesoare din Suceava: “Nu luptăm doar pentru salariile noastre”, ci “vrem să atragem atenția asupra calității învățământului subfinanțat și ignorat” / “Ne certați, domnule președinte? De când nu ați mai intrat într-o clasă?”

“Noi nu luptăm doar pentru salariile noastre care niciodată nu sunt actualizate cu inflația și întotdeauna sunt ultimele pe grila de salarizare”, ci “vrem să atragem atenția asupra calității învățământului…
Vezi articolul

FSLI: Toate cadrele didactice din România pot fi obligate să își cumpere laptopuri sau tablete pentru activități on-line, dacă președintele Iohannis promulgă legea care le acordă două salarii minime pe an

Toate cadrele didactice din România pot fi obligate să își cumpere laptopuri sau tablete pentru activități on-line, dacă președintele Iohannis promulgă legea care le acordă două salarii minime pe an…
Vezi articolul