Ministrul Educației Daniel David a spus că a identificat fondurile pentru a putea susține bursele studenților din fonduri europene. Urmează să obțină aprobarea de la Comisia Europeană: „Eu sunt optimist că din 1 ianuarie vom aduce în jur de 60 de milioane de euro”, a spus David în cadrul raportului săptămânal al Ministerului Educației, pe pagina de Facebook a Ministerului.
- Cu o zi în urmă, într-un mesaj cu ocazia Zilei Internaționale a Studentului, ministrul Daniel David a spus că fondul de burse pentru studenți rămâne diminuat și în 2026
- Amintim, în urma aplicării legii Bolojan, prin tăierea fondului de burse pentru studenți, peste 44.000 de studenți pierd bursele, iar impactul asupra deficitului bugetar este de doar 0,2%, arată o analiză pe ultimii 10 ani a ANOSR
„Cred că vestea cea mai bună este că astăzi (n. red miercuri, 19 noiembrie) a avut loc o discuție la nivel de experți între Ministerul Educației și Cercetării și MIPE, ministerul care se ocupă cu fonduri europene. Am identificat fondurile pentru a putea susține bursele studenților din fonduri europene”, a spus ministrul Educației miercuri seara.
El a explicat că urmează procedurile pentru aprobarea Comisiei Europene și a menționat o sumă: „în jur de 60 de milioane de euro”, care să susțină bursele sociale, de performanță și excelență.
„Începem demersurile în două variante: să creăm procedurile în cadrul ministerului, să obținem aprobarea Comisiei, iar eu sunt optimist că din 1 ianuarie vom aduce în jur de 60 de milioane de euro. O să vedem, în jur de.. nu spun o sumă precisă. Este o sumă consistentă care va contribui la bursele sociale, astfel încât mulți din banii care sunt acum investiți de Minister și de universități în bursele sociale să poată să meargă să susțină și burse, mai multe burse de performanță, burse de excelență, iar fondurile specifice universităților, din veniturile proprii, să poată să fie duse și în zona studenților care nu sunt eligibili prin noile reglementări mă refer, de exemplu, la studenții cu taxe sau să acopere 12 luni și nu 10 luni bursa pe parcursul anului”, a spus David.
Cum au fost afectate bursele studenților prin legea Bolojan
După tăierile din Educație, Edupedu.ro a scris că anul acesta bursele studenților 2025 scad în bloc prin tăierea bugetului de către minister, se dau doar în timpul cursurilor și se sistează pentru cei la cu taxă și au dispărut bursele de excelență.
Ordinul de ministru al educației și cercetării (OMEC) 4.958/2025 prevede sume mai mici la bursele pentru studenții de la licența didactică cu dubla specializare sau masteratul didactic – adică viitorii învățători, educatori sau profesori.
Dacă prin OME 7.296/2024 în forma inițială primeau bursă de studiu egală cu salariul minim brut (aproximativ 3.700 de lei), din acest an vor primi doar cât salariul minim net rezultat din salariul minim brut de 4.050 lei (actualizat la 1 ianuarie 2025), adică 2.165 de lei.
- „Se aprobă cuantumul bursei de studiu […] în valoare de 2.165 lei.” (OMEC 4.958/2025, Art. I, alin. 2)
Aceasta înseamnă o scădere de peste 1.500 de lei pentru fiecare beneficiar. OMEC 4.958/2025 îl modifică pe cel cu cuantumurile pentru anul universitar în curs, ceea ce înseamnă că sunt afectate inclusiv plățile rămase pentru anul universitar 2024-2025.
- Anul universitar 2025-2026 începe la finalul lunii septembrie – începutul lunii octombrie 2025, în funcție de data stabilită de fiecare universitate.
De menționat: cuantumul pentru bursa socială nu este modificat prin acest ordin de ministru, ceea ce înseamnă că cel puțin plățile rămase pentru anul universitar 2024-2025 se vor face cu minimum 925 de lei pe lună per student, cât prevede actul normativ.
Bursele nu se mai dau decât în timpul cursurilor și doar celor de la buget
Al doilea ordin, OMEC 4.957/2025, care modifică OME 6.463/2024, prevede că bursele se pot acorda doar în timpul cursurilor, examenelor sau altor activități didactice, nu și în vacanțe. Așadar, studenții nu vor mai primi bani în pauzele dintre semestre sau în vacanța de vară, inclusiv cele sociale.
- „Bursele se acordă pe perioada desfășurării activităților didactice […] doar pentru studenții […] înmatriculați pe locurile finanțate de la bugetul de stat.” (OMEC 4.957/2025, Art. I, alin. 9)
Totodată, este precizat că doar studenții de pe locurile finanțate de stat au dreptul la burse. Până acum, se puteau acorda burse și studenților „indiferent de forma de finanțare” a locului pe care sunt.
Dispar bursele de excelență olimpică
Printre categoriile de burse eliminate complet se numără bursele de excelență, acordate până acum pentru rezultate academice deosebite studenților de anul I, olimpici internațional în timpul liceului.
- „Articolul 2, alineatul (2), litera a) se modifică și va cuprinde doar […] bursele prevăzute la lit. b).” (OMEC 4.957/2025, Art. I, alin. 2)
Fondul total pentru burse scade cu 40%
În loc să fie calculat din salariul minim brut, fondul de burse va fi stabilit din salariul minim net, ceea ce înseamnă că universitățile vor avea cu 40% mai puțini bani pentru burse. Ele vor fi nevoite să aleagă între a acorda sume mai mici tuturor sau a păstra sumele actuale, dar pentru mai puțini studenți.
- „Valoarea costului standard […] este echivalentul a 10% din salariul de bază minim net pe țară garantat în plată.” (OMEC 4.957/2025, Art. I, alin. 10)
Edupedu.ro a arătat că, dacă până acum statul aloca universităților 405 lei per student pe lună pentru burse (raportat la salariul minim brut de 4.050 de lei de la 1 ianuarie 2025), va da de acum încolo doar 216,5 lei.
Ordinele au fost semnate pe 31 iulie 2025 de secretarul de stat pentru învățământ superior Gigel Paraschiv.
Informații de context
Studenții au protestat săptămâni la rând, nu doar în București dar și în centre universitare din țără și la Vama Nădlac. Președintele ANOSR, Sergiu Covaci spunea: „Ne simțim alungați din propria țară. Măsurile de austeritate adoptate de către Guvern ne împing până la granițe, ne forțează să alegem alte variante pentru a studia, pentru a munci„.
Într-o dezbatere unde bursele au fost tema centrală, ministrul Daniel David a sugerat: Nu vreau să vă supăr, dar cumva poate că m-aș gândi să îmi iau un job part-time.
Alianța organizațiilor studențești a transmis Președintelui, Prim-ministrului și partidelor politice de la guvernare analiza privind fondul de burse și solicită eliminarea măsurilor de austeritate care vizează bursele studenților. ANOSR a cerut în nenumărate rânduri ca Executivul să renunțe la măsurile de austeritate.
O analiză ANOSR pe ultimii 10 ani, arată că peste 44.000 de studenți pierd bursele, iar impactul asupra deficitului bugetar este de doar 0,2%. Alianța organizațiilor studențești cere Guvernului burse acordate 12 luni pe an, majorarea fondului și reincluderea studenților de la taxă.
Fondul de burse pentru studenți s-a apropiat de necesar, în ultimul deceniu, doar în 2017, iar finanțarea de bază a universităților a crescut strict simbolic în ultimii cinci ani, arată o altă analiză a Alianței organizațiilor studențești.
3 comments
O adevarata discriminare! ati unit toate bursele sociale, cu mentiunea ca cei monoparentale( familii dezorganizate) au prioritate in fata familistilor! fara sa se tina cont de venitul familiilor! nu mi se pare corect ca un copil crescut monoparental cu venit de 1800 sa ia bursa si unul crescut de 2 parinti …fratii cu venit de 300 sa nu ia bursa! asta se intampla la studenti….sunt studenti care au masina cumparata de parintii divortati si ei n au reusit sa ia scoala de soferi..dar au bursa sociala! De ce nu ati lasat pe toti egali?
Tovarășe, ți-e cam teamă de studenți, nu?!…
Bravo,mă!Cele sociale date la hernii care nu au muncit în viata lor sunt cele mai importante!Acolo e speranța noastră în ajutoare sociale de orice fel.