BREAKING Proiect de OUG pentru amânarea cu patru ani a evaluării transdisciplinare la clasa a 8-a și pentru menținerea acreditării școlilor doctorale, chiar dacă acestea nu au fost evaluate

4.522 de vizualizări
Admiterea la liceu, simularea Evaluării Naționale
Foto: Pixabay.com

Ministerul Educației a publicat pe site un proiect de ordonanță de urgență care prevede amânarea cu patru ani a evaluării transdisciplinare la clasa a 8-a din cauza faptului că ”procesul de predare – învățare – evaluare nu s-a realizat transdisciplinar”.

”Premisele necesare pentru abordări transdisciplinare în evaluare nefiind asigurate în acest moment, se impune o derogare de la prevederile art. 361, alin.(3), lit. b) din Legea educației naționale nr.1/2011”, se mai arată în nota de fundamentare a proiectului de OUG.

În schimb, proiectul de OUG prevede menținerea acreditării școlilor doctorale, în absența evaluării acestora, chiar dacă în ultimii ani au apărut sute de articole despre fraudele masive înregistrate la multe dintre acestea.

”Luând în considerare faptul că din motive obiective procedura de evaluare periodică la intervalul de 5 ani nu s-a putut realiza conform prevederilor art. 158 alin. (4) din Legea educației naționale nr. 1/2011, se impune rezolvarea blocajului întâmpinat de școlile doctorale în ceea ce privește organizarea examenului de admitere pentru anul universitar 2020-2021 și de finalizare a studiilor doctorale după data de 31.12.2019”, se arată în nota de fundamentare a proiectului de OUG.

Practic, proiectul de OUG prevede încă o amânare a termenelor existente în Legea Educației nr. 1 din 2011.

Context. Pe 6 decembrie, ministrul Monica Anisie declarase că, dacă nu va trece în Parlament iniţiativa privind amânarea evaluării naţionale transdisciplinare, Ministerul Educaţiei va iniţia ordonanţă de urgenţă în acest sens. “E o iniţiativă legislativă din partea Parlamentului, este vorba despre evaluarea copiilor care sunt acum în clasa a VII-a. (…) Dacă ne referim la iniţiativa din Parlament, e atributul Parlamentului, deci nu pot eu să mă pronunţ. Dacă nu va trece această iniţiativă, Ministerul Educaţiei va iniţia o ordonanţă de urgenţă pentru prorogarea termenului de aplicabilitate”, potrivit agenției citate.

Edupedu.ro scria încă de la începutul anului şcolar că elevii de clasa a VII-a ar putea scăpa de examenele transdisciplinare prevăzute în lege la Evaluarea Națională de anul viitor. Mai mulți senatori social-democrați au depus pe 17 septembrie 2019 în Parlament un proiect de modificare a Legii educației, care prevede amânarea cu 4 ani a evaluării naționale transdisciplinare la clasa a VIII-a.


2 comments
  1. Extras din Decizia Curții Constituționale a României nr. 598 din 10 octombrie 2019:
    „Curtea observă însă că o nouă prelungire a termenului de acreditare a școlilor doctorale, printr-o eventuală ordonanță de urgență a Guvernului, va pune în discuție atât caracterul extraordinar al situației care ar determina adoptarea acestei ordonanțe (fiind emise deja două ordonanțe de urgență prin care s-a prelungit termenul-limită de evaluare a școlilor doctorale), cât și urgența reglementării, în condițiile în care, potrivit Legii nr.1/2011, evaluarea în vederea acreditării școlilor doctorale trebuia să se realizeze în 5 ani de la data intrării în vigoare a acestei legi, adică în anul 2016, termen care a fost prelungit cu încă 3 ani.
    Curtea reține că o nouă prelungire a menținerii acreditării școlilor doctorale autorizate provizoriu, fără realizarea efectivă a evaluărilor prevăzute de Legea nr.1/2011, evaluări reglementate în acord cu normele europene, este de natură a afecta însuși principiul calității învățământului, prevăzut atât la nivel european, cât și prin Legea nr.1/2011 și consacrat în jurisprudența Curții Constituționale”

  2. Se amesteca nepermis două situații fără legătura una cu alta.
    Referitor la Școlile Doctorale, sunt cazuri în care ele ar trebui de fapt imediat desființate, conducătorii de doctorat trecuți printr-un filtru serios, iar cei rămași alocați unor Școli Doctorale puternice.
    Multi dintre actualii conducători de doctorat nu au îndeplinit standardele de calitate de la ultima evaluare a Ministerului. Pentru ce mai conduc doctorate și ce calitate au de fapt doctoratele respective ?
    Sa nu ne miram ca putinii absolvenți performanti de facultate pleacă la Master și Doctorat în străinătate.
    Marian Ivan

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Elevul de clasa a VIII-a de la un liceu din Mureș care și-a agresat diriginta: “Nu-mi pasă, că și-aşa n-ai ce să-mi faci nici tu, nici poliția”, povestește directoarea liceului într-o scrisoare deschisă către părinți

Directoarea Colegiul Naţional “Alexandru Papiu Ilarian” din Târgu Mureş, profesoara Cristina-Ligia Someșan a transmis părinților elevilor din liceu o scrisoare, ca reacție la incidentul de luni, când un elev de clasa a…
Vezi articolul

Ministrul Educației, concluzie după Bac: „Curriculumul va trebui radical revizuit” / Este greu de înțeles cum un profesor care observă la clasă, ani de-a rândul, că un elev nu e capabil să facă operații dintre cele mai simple nu a reușit să intervină pentru a corecta

Revizuirea radicală a curriculumului este una dintre concluziile declarate de Ministerul Educației, Sorin Cîmpeanu, după publicarea rezultatelor la Bacalaureat 2022. Acesta a anunțat la TVR Info că a descoperit în…
Vezi articolul

EXCLUSIV Un judecător promovat de liberali în funcții guvernamentale a anulat toate sesizările de plagiat depuse la CNATDCU în cazul doctoratului premierului Nicolae Ciucă / Dacă decizia va fi menținută, nu mai există un caz Ciucă pe masa instituției care verifică plagiatele

Încă un scut în analiza suspiciunilor de plagiat din teza de doctorat a premierului Nicolae Ciucă, președintele PNL: la cererea acestuia, un complet al Curții de Apel București a anulat…
Vezi articolul