Buzau: 10 clase de învățământ dual au fost înființate ca urmare a solicitărilor mediului de afaceri. Elevii din școlile duale beneficiază de bursă de 300 de lei lunar la care se adaugă o bursă de la compania la care fac practica, masă, cazare

724 de vizualizări
Foto: Pixabay.com
Zeci clase de învățământ profesional în sistem dual – cu practica la companii – au fost înființate pentru anul școlar următor, la solicitarea agenţilor economici, a anunţat conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Buzău. Potrivit inspectoratului, în ultimii ani învăţământul dual a atras din ce în ce mai mulţi elevi, atât prin bursele lunare, prin cazarea și masa oferite gratuit, cât și pe fondul unui interes crescut din partea agenţilor economici care le pot oferi absolvenţilor un loc de muncă, notează Agerpres.

Elevii care aleg școlile profesionale duale primesc lunar o bursă în valoare de 300 de lei. Intitulată „bursă tehnologică”, aceasta poate să fie dublată de operatorul economic la care copiii fac practica. Concret, operatorii economici pot să le acorde elevilor din școlile duale o bursă care să valoreze cel puțin cel puțin valoarea acordată de stat, de 300 de lei din acest an.

Pentru anul şcolar 2024-2025 avem o ofertă ce cuprinde 151 de clase, pentru 3.491 de elevi. Avem 10 clase de învăţământ dual pentru că 32 de agenţi economici de la nivelul judeţului şi-au dorit astfel de clase, avem 56 de clase la licee teoretice, avem 35 de clase pentru liceul tehnologic. Aceşti elevi beneficiază de bursă, de cazare, de masă, de activităţi recreative şi de multe alte facilităţi pe care şcoala duală le are. Agentul economic împreună cu instituţia de învăţământ formează elevul pentru a putea fi încadrat în câmpul muncii, îi asigură un loc de muncă”, a declarat inspectorul general şcolar al IŞJ, Daniela Palcău, citată de Agerpres.

Declarațiile au fost acordate la Târgul Ofertelor Educaţionale pentru elevii claselor a VIII-a, care se desfășoară timp de două zile la Muzeul Judeţean, în parteneriat cu Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională (CJRAE). Evenimentul are drept scop promovarea ofertelor de şcolarizare ale unităţilor liceale, colegiilor şi şcolilor profesionale de pe teritoriul judeţului Buzău, notează Agerpres.

Târgul este destinat elevilor de clasa a VIII-a pentru a-şi putea face o ultimă imagine despre profilele liceelor, specializările, locurile disponibile pentru anul şcolar 2024-2025. Anul acesta participă la târg aproape toate liceele din municipiul Buzău, atât cele cu învăţământ de masă cât şi cele din învăţământul special. Sunt 16 licee, fiecare liceu şi-a amenajat propriul stand. Pe parcursul celor două zile, sper ca elevii să îşi găsească răspunsurile la întrebările pe care le mai au încă”, a declarat coordonatorul CJRAE, Taisia Trica, citată de Agerpres.

Potrivit IŞJ, în ultimii ani învăţământul dual a atras din ce în ce mai mulţi elevi, printr-o serie de beneficii, pe fondul unui interes crescut din partea agenţilor economici care le pot oferi absolvenţilor un loc de muncă.

Până acum, acest tip de bursă se numea „bursă profesională” și era în valoare de 200 de lei. În anul școlar 2021-2022, au beneficiat de burse profesionale 99.342 elevi (sursa și detalii).

Învățământul profesional dual pe model german – cu practică la operatorul economic și mentorat oferit de companie, care la final îi acordă absolventului de învățământ dual întâietate la angajare – a fost introdus în 2011 prin Legea educației Funeriu-Miclea, fiind menținut de Legea Deca-Iohannis.

În prezent, 250 de elevi urmează învățământul dual în Buzău, potrivit datelor publicate de Ministerul Educației pe platforma oficială dedicată învățământului profesional: alegetidrumul.ro.

În județul Buzău, următoarele licee au clase duale:
  • Liceul Tehnic din Municipiul Buzău, care oferă următoarele calificări: Frigotehnist (domeniul Electromecanică), Electromecanic utilaje și instalații industriale (Electromecanică), Tinichigiu vopsitor auto (Mecanică), Bucătar (Turism și alimentație), Ospatar (chelner) vânzator în unități de alimentație (Turism și alimentație), Mecanic auto (Mecanică)
  • Liceul Tehnologic „Dimitrie Filipescu” din Municipiul Buzău, cu următoarele calificări: Operator la mașini cu comandă numerică (domeniul Mecanică), Lacatuș construcții metalice și utilaj tehnologic (Mecanică), Electrician exploatare joasă tensiune (Electric), Sudor (Mecanică), Mecanic utilaje și instalații în industrie (Mecanică)
  • Liceul Tehnologic „Grigore C. Moisil” din Municipiul Buzău, cu următoarele calificări: Electrician exploatare joasă tensiune (domeniul Electric)
  • Liceul Tehnologic „Traian Săvulescu” din Municipiul Râmnicu Sărat, cu următoarele calificări: Brutar – patiser – preparator produse făinoase (Industrie alimentară), Operator în prelucrarea legumelor și fructelor (Industrie alimentară)
  • Liceul Tehnologic „Victor Frunză” din Municipiul Râmnicu Sărat, cu următoarele calificări: Confecționer produse textile (Industrie textilă și pielărie), Mecanic utilaje și instalații în industrie (Mecanică)
  • Liceul Tehnologic Economic „Elina Matei Basarab” din Municipiul Râmnicu Sărat, cu următoarele calificări: Ospatar (chelner) vânzator în unități de alimentație (Turism și alimentație) și Bucătar (Turism și alimentație)

Vezi aici HARTA cu toate liceele care organizează învățământ profesional, dual și liceal tehnologic, pentru anul școlar în curs, 2023-2024, detaliat la nivel de județe


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like