CALENDAR inspecții an școlar 2025-2026. ISMB verifică aplicarea Legii Bolojan privind numărul de elevi la clasă, comasarea școlilor, dar și modul  în care profesorii adaptează predarea și învățarea la nevoile fiecărui elev

1.258 de vizualizări
Calendar Inspecții an școlar 2025-2026 / ISMB
Inspectoratul Școlar al Municipiului București (ISMB) va verifica, în cadrul inspecțiilor tematice din anul școlar 2025-2026, modul în care au fost aplicate măsurile adoptate prin Legea nr. 141/2025 privind unele măsuri fiscal-bugetare, Legea Bolojan, respectarea prevederilor privind numărul minim de elevi la clasă și procesul de comasare a școlilor, conform graficului unic de monitorizare și control pentru anul școlar 2025-2026, publicat pe site-ul oficial.

Inspectorii vor evalua și modul de răspuns al cadrelor didactice la cererile elevilor sau ale părinților privind acordarea de sprijin individual în învățare, în cadrul inspecțiilor generale.

Inspecții de specialitate vor viza integrarea tehnologiei și evaluarea competențelor profesorilor și se va urmări:

  • Consilierea profesorilor în utilizarea noilor tehnologii didactice;
  • Evaluarea competențelor privind învățarea diferențiată și integrarea evaluării în procesul de predare;
  • Aplicarea competențelor dobândite în programele de formare continuă;
  • Sprijinirea dezvoltării profesionale și a evoluției în carieră.
Inspecții tematice în anul sșcolar 2025-2026

În toate școlile vor fi verificate:

  • Constituirea Consiliului profesoral, Consiliului de administrație, Consiliului reprezentativ al părinților și a Consiliului elevilor;
  • Formarea comisiilor cu caracter permanent la nivelul fiecărei unități de învățământ, conform legislației în vigoare;
  • Structura formațiunilor de studiu, în acord cu prevederile art. 23 din Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023;
  • Documentele elevilor transferați, precum și situația contractelor educaționale.
  • Activitățile legate de reorganizarea unităților de învățământ, în baza Ordinului Ministerului Educației nr. 5197/2025 și a Legii nr. 141/2025 privind măsuri fiscal-bugetare;
  • Modul în care au fost preluate contractele individuale de muncă ale angajaților din unitățile care și-au pierdut personalitatea juridică;
  • Finalizarea procedurilor de radiere fiscală și preluarea arhivei unităților reorganizate.

Inspectorii vor verifica revizuirea și validarea regulamentelor interne (ROI, ROF), a planurilor de dezvoltare instituțională (PDI) și corectitudinea datelor introduse în sistemul informatic SIIIR.

Inspecțiile vor urmări și modul de monitorizare a frecvenței elevilor, transmiterea înștiințărilor către părinți, precum și activitățile de formare continuă a cadrelor didactice.

Vor fi analizate programele școlare pentru curriculum la decizia școlii (CDȘ/CDEOȘ), oferta educațională și participarea elevilor la competiții, festivaluri și concursuri.

Inspectorii vor oferi și consiliere directorilor privind managementul instituțional și aplicarea noilor reglementări.

Inspecții generale în anul școlar 2025-2026

În cadrul inspecțiilor generale, se vor evalua:

  • managementul școlar, managementul calității, dezvoltarea instituțională, eficiența atragerii și folosirii resurselor (umane, financiare, materiale și informaționale), respectarea legislației în vigoare și a regulamentelor, implicarea în proiecte cu finanțare externă pentru dezvoltarea resursei umane și a infrastructurii;
  • modul de aplicare a curriculumului național, dezvoltarea și aplicarea curriculumului la decizia școlii/în dezvoltare locală, calitatea activităților extra curriculare realizate de personalul didactic și unele categorii de personal didactic auxiliar;
  • activitatea personalului didactic (proiectare, predare-învățare, evaluare, reglare/remediere, diferențiere a demersului educațional);
  • nivelul performanțelor realizate de elevi în învățare raportat la competențele vizate;
  • modul în care unitatea de învățământ sprijină și încurajează dezvoltarea personală a elevilor, motivația acestora în învățare, participarea școlară și starea dr bine a preșcolarilor/elevilor (consiliere, orientare școlară, asistență individualizată), respectând principiile educației incluzive și asigurarea egalității de șanse;
  • relațiile unității de învățământ cu părinții și alți parteneri educaționali;
  • atitudinea elevilor față de educația pe care le-o furnizează unitatea de învățământ. 

Obiectivele principale:

  • Concordanța dintre strategiile didactice utilizate și caracteristicile grupurilor de elevi;
  • Individualizarea sarcinilor și a situațiilor de învățare în funcție de nevoile identificate;
  • Relația profesor-elev și aplicarea sistematică a strategiilor didactice centrate pe elevi;
  • Utilizarea achizițiilor anterioare de învățare ale elevilor;
  • Dezvoltarea capacității elevilor de a învăța din experiență și din practică;
  • Verificarea realizării documentelor de proiectare didactică în conformitate cu structura anului școlar 2025-2026;
  • Verificarea realizării evaluării de către cadrele didactice în cf. cu Regulamentul de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar (ROFUIP), O.M.E. Nr.5726/2024, cu modificările și completările ulterioare;
  • Caracterul interdisciplinar și trans disciplinar – legături cu alte discipline de studiu, în cadrul aceleiași arii și legături cu discipline din arii curriculare diferite;
  • Modul de selecție și utilizare a auxiliarelor curriculare în funcție de specificul instituției de educație și de achizițiile anterioare de învățare ale educabililor;
  • Modul de răspuns al cadrului didactic la cererile elevilor sau ale părinților privind acordarea de sprijin individual în învățare;
  • Includerea, dacă este cazul, în cadrul activităților de predare-învățare-evaluare a elementelor specifice ale minorităților etnice, religioase sau de altă natură existente în instituția de educație;
  • Utilizarea formelor de evaluare formativă și sumativă a rezultatelor învățării;
  • Caracterul obiectiv al evaluării formative și sumative;
  • Modul în care se aplică cunoștințele și abilitățile căpătate la cursurile de formare continuă; 
  • Utilizarea autoevaluării și inter evaluării elevilor în activitățile de învățare;
  • Prezentarea produselor activității elevilor în sălile de clasă/grupă și în celelalte spații ale instituției de educație 
Calendar inspecții București – an școlar 2025-2026
DOCUMENT Inspectoratul Școlar al Municipiului București  – Grafic unic de monitorizare și control pentru anul școlar 2025-2026
Citește și:
Adresă a Ministerului Educației. În anul școlar 2025-2026, inspecțiile pentru gradele didactice, definitivat și pentru ocuparea posturilor în cadrul etapelor de mobilitate se desfășoară conform procedurilor din anul școlar trecut
An școlar 2025-2026. Aplicarea metodologiei de acordare a burselor elevilor este monitorizată în cadrul inspecțiilor tematice din județul Hunedoara. Rezultatele slabe la Evaluarea Națională și la BAC, criteriu pentru selecția școlilor – document
Transferurile elevilor sunt verificate în cadrul inspecțiilor școlare 2025 din județul Dolj. Corectitudinea completării cataloagelor, printre aspectele vizate – document
Pregătirea diferențiată a elevilor, în vizorul inspecțiilor școlare din județul Dolj. Se verifică și timpul aflat la dispoziția profesorului – document
Portofoliile profesorilor și planificările anuale sunt verificate în cadrul inspecțiilor din anul școlar 2025-2026 – document al Inspectoratului Școlar Județean Dolj
Inspecții an școlar 2025-2026. Contractele pentru plata cu ora și încadrarea profesorilor vor fi verificate în școlile din județul Dolj – document
Inspecții an școlar 2025-2026. Verificarea evaluării anuale a profesorilor – unul dintre aspectele vizate de Inspectoratul Școlar Județean Giurgiu
Inspecții an școlar 2025-2026. Semnarea condicii de prezență și notarea ritmică, printre aspectele verificate de către Inspectoratul Școlar Județean Giurgiu – document


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Profesoara Gabriela Olimpia Sabău, despre participarea elevilor din învățământul tehnologic la stagii de pregătire în companii europene: Descoperă ce înseamnă cu adevărat profesia. Am copii care îmi spun: „doamna, n-am fost mai departe de Oradea” / Proiectele Erasmus m-au făcut să rămân în sistemul educațional

Participarea elevilor din învățământul tehnologic la stagii de pregătire practică în companii europene, prin intermediul programelor Erasmus, le oferă posibilitatea „să își îmbunătățească competența profesională într-un alt spațiu de muncă”,…
Vezi articolul

Gradația de merit 2024. Ce promiteau Klaus Iohannis și Ligia Deca în raportul România Educată și ce a pus, de fapt, în practică ministra Educației în prima „reformă” a gradației de merit, sporul de 25% pentru profesori

Pentru prima dată, în anul școlar 2024-2025 gradația de merit va fi acordată conform Legii 198/2023, adică a legii făcute pe baza proiectului România educată. Asta înseamnă că sporul de…
Vezi articolul

PROIECT Cine nu are dreptul să participe la concursurile pentru angajările pe școală. Metodologia pentru posturile care se vacantează în timpul anului școlar, pusă în consultare publică de Ministerul Educației

Cele 4 situații în care profesorii nu au dreptul să participe la concursurile pentru angajările pe școală, potrivit unui proiect pus în consultare publică de Ministerul Educației. Este vorba despre…
Vezi articolul

Oana Fotache, decana Facultății de Litere din București: Masteratul didactic de un an propus de Ministerul Educației nu include formare de specialitate. Pericolul să avem profesori slab pregătiți va fi decontat de toți ca societate

Masteratul didactic, așa cum este propus în forma actuală a legii educației, riscă să producă profesori nepregătiți temeinic, avertizează profesoara Oana Fotache, decan al Facultății de Litere a Universității din…
Vezi articolul

Ministrul Educației, Daniel David: Pentru primar și gimnaziu vom încheia procesul pentru elaborarea standardelor de evaluare și notare care implică și pregătirea profesorilor, probabil anul viitor, în luna iunie. Din anul școlar 2026-2027 îmi propun să le avem la clasele primare, gimnaziu și liceu

Ministrul Educației Daniel David a spus că probabil anul viitor în iunie „vom încheia procesul care implică elaborarea standardelor de evaluare și notare, pregătire a profesorilor, pentru primar și gimnaziu.…
Vezi articolul