Calendar pentru plata burselor în anul școlar 2024-2025 / Școlile transmit la inspectoratele școlare prima listă cu elevii care vor lua burse și sumele estimate pentru plată, până pe 20 octombrie

121.061 de vizualizări
Foto: © Vsg Art Stock Photography And Paintings | Dreamstime.com
Până pe 20 octombrie, școlile transmit la inspectoratele școlare județene,  ISJ/ISMB, prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse,  sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie, urmând ca elevii să primească bursele la data de 20 noiembrie, conform metodologiei de acordare a burselor în anul școlar 2024-2025.

Documentele necesare pentru acordarea burselor se pot depune online sau fizic la secretariatul unității de învățământ preuniversitar, până pe 3 octombrie.

  • În termen de 2 săptămâni de la începerea cursurilor, până pe 23 septembrie, profesorul pentru învățământ primar/Profesorul diriginte informează toți părinții cu privire la criteriile, condițiile și metodologia de acordare a burselor, conform Art. 21.

Școlile trebuie să publice la avizier și pe pagina web calendarul și condițiile de alocare a burselor pentru anul școlar 2024-2025

  • Până pe 3 octombrie, se pot depune online sau fizic la secretariatul unității de învățământ preuniversitar documentele necesare pentru acordarea burselor.
  • În termen de maximum 5 zile lucrătoare de la solicitare, după expirarea termenului de depunere, părinții/ reprezentanții legali pot completa sau corecta dosarele incomplete sau incorecte, la solicitarea comisiei de management al burselor.
  • Până la data de 20 octombrie a anului școlar în curs, școlile transmit prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse, la ISJ/ISMB. 
  • Până la data de 25 octombrie, Inspectoratul școlar transmite numărul de beneficiari pe județ/municipiul București, pe tipuri de burse, la Ministerul Educației — Direcția generală învățământ preuniversitar. sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie a anului curent, urmând ca plata să se facă de către unitățile de învățământ la data de 20 noiembrie.

Plata burselor se face de regulă prin transfer bancar, dar unitățile de învățământ nu impun deschiderea la o anumită bancă a conturilor pentru virarea sumelor aferente burselor.

Plata burselor pe parcursul anului școlar 2024-2025 va avea următorul calendar:

  • Până la data de 20 a lunii, școlile transmit lunar la ISJ/ISMB sumele estimate pentru plata burselor aferente lunii respective, precum și numărul de beneficiari pe categorii de burse.
  • Până la data de 25 a lunii, ISJ/ISMB transmit la Ministerul Educației, Direcția generală economică sumele estimate pentru plata burselor, aferente lunii respective, precum și numărul de beneficiari pe categorii de burse în vederea efectuării deschiderilor de credite bugetare.

La estimarea deschiderilor de credite lunare, unitățile de învățământ preuniversitar și ISJ/ISMB iau în considerare și eventualele sume disponibile/restante, după caz, existente la acel moment.

Ministerul Educației, pe baza solicitărilor primite, cu încadrarea în bugetul aprobat și în limitele de credite bugetare lunare aprobate, efectuează deschiderile de credite bugetare.

  • Bursele se plătesc lunar, de către unitățile de învățământ, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă. Dacă data de 20 cade într-o zi de repaus săptămânal, zi de sărbătoare legală sau zi liberă, plata burselor se efectuează în ziua lucrătoare anterioară acesteia. 

Ordonatorii de credite ai unităților de învățământ răspund de plata la termen a burselor, conform metodologiei-cadru.

Pentru anul școlar 2024 – 2025, cuantumul minim al burselor este: 

  • bursa de excelență – 700 de lei tipul II sau 925 / 1.850 / 2.775 / 3.700 de lei tipul I (sursa)
  • bursa de merit – 450 lei/lună;
  • bursa de reziliență – 300 lei/lună;
  • bursa socială – 300 lei/lună;
  • bursa tehnologică – 300 lei/lună;
  • pentru mamele minore – 700 lei/lună

Valoarea burselor poate fi suplimentată de către consiliile de administrație ale unităților de învățământ în funcție de:
a) sumele alocate de autoritățile administrației publice locale;
b) alte venituri obținute potrivit legii. 

Foto: © Vsg Art Stock Photography And Paintings | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
DOCUMENTE Modele de cerere și acte necesare pentru bursa de excelență, de merit și bursele sociale din anul școlar 2024-2025 / Dosarele se depun până pe 3 octombrie
OFICIAL Criterii și documente necesare pentru burse sociale în anul școlar 2024-2025. Prevederi noi: Bursele pentru elevii din familii monoparentale sunt condiționate de venit, școlile nu trebuie să ceară acte legalizate la notar
Prezența la școală și media 10 la purtare, condiții obligatorii pentru bursele școlare 2024-2025 / La mai mult de 10 absențe nemotivate într-o lună, elevii nu mai primesc bursa de excelență, merit, de reziliență, socială sau tehnologică pe luna respectivă
Burse de excelență olimpică 2024-2025. Elevii cu premii la olimpiade naționale și competiții internaționale pot primi până la 3.700 de lei pe lună, dacă nu au mai mult de 10 absențe nemotivate – criterii de acordare

6 comments
  1. buna ziua vreau sa știu și eu cum se ia Bursa lunar sau la doua luni eu am la fetița bursa socială și am luat pe sep și oct an luna noiembrie am luat 600 de lei acum când se mai da va mulțumesc am auzit că mulți au luat pe 20 dec dar la noi nu sa dat nimica

  2. Bună ziua.
    As dori sa știu dacă nu am reușit sa depun actele pentru bursă soaciala în cazul unui copil cu grad de handicap,deoarece nu am reușit terminarea actelor pentru comisie,se mai poate depune după termenul limită?
    sau se pierde definitiv dreptul la bursa?
    mulțumesc anticipat pentru răspuns!

    1. Normal ar fi,Bianca,sa poti depune actele atunci când le-ai finalizat.Copiii cu handicap ar trebui să aibă un regim special,dar cum la noi comisiile medicale care vizează persoanele cu handicap ,te cheamă pe tine părinte, cu copilul,la comisie,poate i-a crescut mana la loc copilului care nu o are din nastere,nu m-aș mira să vă zică cei de la scoala,ca e prea tarziu..

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Gindrovel Dumitra, vicepreședinte al Societății de Medicina Familiei, despre începerea școlii: Copiii trebuie să învețe mai ales comportamentul în condițiile epidemiei / La 100 de cazuri școlile erau închise pentru că nu știam cum să ne apărăm de virus, între timp am aflat cum să ne ferim

„Școala trebuie să înceapă. Copiii trebuie să învețe și trebuie să învețe în primul rând comportamentul adaptat condițiilor epidemiei”, a declarat pentru G4Media.ro medicul Gindrovel Dumitra, vicepreședinte al Societăţii Naţionale…
Vezi articolul

Daniel David: Nu trebuie să fie lecția și ora. Până la 25% din oră pe o disciplină ar trebui să fie altceva: consolidare remedială, aplicabilitate la viața de zi cu zi / Sugestiile metodologice am să le fac obligatorii

Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a spus că „până la 25% din oră pe o disciplină ar trebui să fie altceva decât lecția: consolidare remedială, aplicabilitate la viața de…
Vezi articolul

Profesoara Nina Vasile: De 8 ani am dus la inspectorat toate documentele în dosarul cu șină pentru înscrierea la titularizare. Ceri profesorilor să folosească inteligența artificială, dar le ceri să vină la înscriere cu dosare de documente

Profesoara Nina Vasile a vorbit, la emisiunea InfoEdu de la TVR Info, despre documentele necesare pentru înscrierea la concursul pentru titularizare: „De 8 ani am dus la inspectorat toate documentele în dosarul…
Vezi articolul