Câte un cadru didactic desemnat de fiecare școală va primi formare și suport de la specialiști în programul „Profesor și Părinte azi” / Înscrieri până pe 24 iunie (P)

38.716 vizualizări
Fiecare școală, dintre cele 17.000 existente, merită un Ambasador. Avem nevoie de un cadru didatic din fiecare școală care va primi formare și suportul unei echipe de specialiști, pentru a contribui la optimizarea relației Școală-Familie din școala și comunitatea sa.      

Știm că este o perioadă cu solicitări multiple și cu agenda încarcată pentru fiecare dintre noi acum, la final de an școlar, dar ne bazăm pe sprijinul dumneavoastră pentru a îmbunătăți relația Profesor-Părinte la nivel național. Avem nevoie să desemnați 1 Ambasador, din cadrul unității de învățământ, care înțelege situația actuală a sistemului educațional din România și care dorește să aducă plus valoare atât relațiilor cu familia, cât și școlii din care face parte (cadru didactic, consilier sau director).

Vă invităm să regăsiți pe site prezentarea generală a programului și mai jos câteva precizări:

  • Se obțin 20 credite (curs acreditat de Ministerul Educației Naționale și aprobat prin Ordinul M.E.N nr. 3161/13.02.2019);
  • Se obține adeverință de coordonator la nivel de școală;
  • Se obține invitație la grupuri de lucru pentru elaborarea ghidului Profesor și Părinte AZI, care va fi avizat ME, lansat și distribuit integral la nivel național;
  • Se obțin invitații ca speaker la conferințe de presă, dezbateri publice, interviuri;
  • Ambasadorul va primi sprijnul echipei noastre în anul școlar 2022 – 2023, în vederea implementării procedurilor /recomandărilor din ghid;

De ce noi?

• Ne bucurăm de colaborarea cu 110 formatori profesioniști și dedicați, majoritatea din domeniul educației și al psihologiei;
• Peste 2500 cadre didactice au fost formate din 2019 până în prezent, cu rezultate reale și măsurabile în ceea ce privește îmbunătățirea relației cu părinții;
• Pentru înscriere vă rugam să accesați link-ul de aici
• Cursul este compus din 43 ore online și 37 ore alocate studiului individual;
Termenul de înscriere: 24 iunie 2022 – după completarea formularului, echipa noastra vă va contacta.

De ce acum și nu la toamnă?

• Ghidul Profesor și Părinte AZI va fi elaborat în această vară și avem nevoie de eseurile Ambasadorilor (care vor reprezenta și evaluarea finală) și de studiile practice pentru a crea un ghid ce va ajunge în fiecare școală și la fiecare profesor, ca mai apoi, prin informațiile dobândite, să ajungă și în fiecare clasă si casă;
• Fiecare școală, fiecare elev, fiecare relație Părinte – Profesor contează și de aceea credem că este foarte important sa avem contribuția fiecarei școli prin Ambasadorul ei;
• Ambasadorul va primi ulterior sprijinul nostru în echipe de lucru ce vor avea ca obiectiv final schimbarea și îmbunătățirea, ce se vor remarca la nivelul relației dintre profesor și părinte. Atunci când profesorii și părinții fac echipă, elevul are beneficii reale: creștere încredere in sine, model sănătos de relație, rezultate școlare pozitive, etc.


Important: Știm cu toții că în anumite medii resursa umană de specialitate lipsește (psiholog, psihoterapeut, consilier) – Ambasadorul nostru va deveni o a doua șansă pentru acea comunitate, cu sprijinul nostru.

Ce așteptăm la schimb în acest demers comun care poate îmbunătăți real relația Școală – Familie pe termen mediu si lung?

  • Completarea pănă pe 24 iunie a formularului google https://forms.gle/svf1xRaT98taoU3T8
  • Deschidere și atitudine practică, Copiii nostri merită să ne dăm această șansă
  • Contribuție personală Ambasador sau sprijin al unității școlare prin SEAP – 350 de lei. Se poate achita din bugetul școlii, via SEAP sau direct în contul de pe site.


14 comments
  1. Mai oameni buni dar niște profesioniști pe toate disciplinele care să ne ajute cu noile descoperiri științifice nu găsiți?
    Tot felul de rahaturi de cursuri dar nimic despre utilizarea laboratoarelor, cantine pentru elevi,etc.
    Au apărut că ciupercile dupa ploaie tot felul de cursuri aberante si uităm esenta: avem colegi care au uitat materia. Dacă tot sunteți asa de deștepți mergeți mai oameni buni la profesioniștii pe discipline să vină să implementeze cursuri specifice.
    Ce se propune aici este pentru psihologul școlii/ liceului

  2. Dacă se cer recomandări de la școală o sa fie trimiși tot favoriții. Si nu o sa se aleagă mare lucru de acest proiect, ca de altele. Subscriu și la ce au scris alții mai sus.
    De ce nu se poate inscrie cadrul didactic personal care își dorește fără sa fie nominalizat de către școală?

  3. Doar proiecte pe hârtie și cursuri făcute fără rost! Ați mai inventat un post pentru cineva care sa fie plătit din bani publici și cursuri de formare dedicate!
    Nu se știe ca diriginții țin legatura cu membrii familiei, dacă aceștia doresc sa se implice în activitatea școlară a copilului?
    Câte cursuri mai inventați? Cu ce finalitate? Le asigurați acestor copii, mai educați, un loc de munca decent din care să poată trai?
    „România educată” pentru ce? Pentru a pregăti sclavi companiilor europene!

  4. Un curs interesant, dar poate ar trebui școală sa fie obligată sa plătească,este în interesul elevilor.

      1. Scrie „contribuție personala ambasador SAU plătit de sc” !!!!!!! „SAU”pt dvs. obliga cu ceva scoala???? La mine scoala plătește doar cursul d-nei secretare care merge cu dl administrator la munte unde fiecăruia I se plătește cursul de 400lei și cazarea, dar pt noi cadrele didactice, nu plătește nici 100lei pt curs în orașul propriu, fără cazare la munte!!!!!! Posibilitatea sa plătească scoala și obligația de a plăti pt dvs. e același lucru????? Directorul e fair play și plătește pt oricine, nu în funcție de relațiile lui personale cu preferații lui??????

  5. Subscriu colegilor Lascu și Elena! Și cu munca și pe banii noștri… Condiționarea conduce la discriminare.. Ai bani- faci cursul, nu ai bani…. asta e! Pentru unii se găsesc fonduri pentru diurne și alte facilități, pentru educație…. Poate se implica Sindicatul… Sănătate tuturor și vacanta frumoasa!

  6. Interesant ce vă propuneți dar dacă colegii din școală vor fi deschiși la astfel de inițiative v-ați gândit?

  7. Cum sa fii ambasador, bla,bla, când dirigintele nu are voie sa știe ocupația părinților și nu o poate trece in catalog? Cum rămâne cu așa zisa ,,protecție a datelor personale,,?

    1. Corect, că diriginte trebuie să ai acces la datele familiei dar na,acum să te ferească Cel de Sus să l întrebi pe elev despre ocupația părinților. Il injosesti…

  8. Bună ziua! Este interesantă initiativa de a forma astfel de ambasadori. Eu consider că fiecare cadru didactic trebuie să țină o permanentă legătură cu familia din care provine elevul. Am o experiență de 30 de ani la catedră, dar nu am reusit să determine pe toți părinții să se ocupe în aceeași măsură de activitatea copilului. Sunt părinți care nu trec pe la școală., dar sunt și părinți care se interesează zilnic de activitatea copilului.

  9. Adeverințe,credite…..dar bani când primesc profesorii pentru tot felul de activități în slujba elevilor și profesorilor? sau poate cineva crede că profesorii nu mămânca,nu plătesc lumina,benzina….

  10. Mda. Și cu munca și cu contribuția personală în bani…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Regulile de concurs pentru ocuparea posturilor didactice şi de cercetare din Universități, aprobate de Guvern / Pentru funcția de asistent universitar nu mai este obligatorie diploma de doctorat, este suficientă înmatricularea la un program de doctorat

Metodologia-cadru de concurs pentru ocuparea posturilor didactice şi de cercetare vacante din învăţământul superior a fost aprobată prin Hotărâre de Guvern la finalul anului 2023. Pentru funcția de asistent universitar…
Vezi articolul

Solicitare urgentă în școli, de la Ministerul Educației, care vrea să știe câți profesori și alți angajați participă la greva generală din învățământ, care începe luni, 22 mai / Directorii trebuie să completeze formularul până mâine dimineață, iar inspectorii să dea raportul vineri la 10, la centru – surse

O solicitare urgentă a fost trimisă joi după-amiază la inspectoratele școlare, de către Ministerul Educației, conform surselor Edupedu.ro. Instituția le-a cerut inspectorilor să solicite în toate școlile date concrete despre…
Vezi articolul

Un profesor de la Universitatea Babeș Bolyai a primit Ordinul Steaua Italiei în grad de Cavaler pentru cercetarea economică / A făcut o analiză care măsoară impactul companiilor italiene asupra economiei românești în perioada 2010-2023 și a contribuit la „Ghidul de Țară 2024”

Profesorul universitar dr. Szász Levente, prorector al Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca și cadru didactic la Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor (FSEGA), a primit una dintre cele mai importante…
Vezi articolul

Ligia Deca: Cred că există toată disponibilitatea Guvernului de a continua discuțiile, la Ministerul Muncii pe legea salarizării, la Ministerul Educației pe contractul colectiv de muncă

„Mâine, discuțiile se vor axa pe prevederile contractului colectiv de muncă, care include obligațiile și drepturile personalului din învățământ. Aici ne referim, de exemplu, la facilități pentru profesia didactică”, a…
Vezi articolul

Luciana Antoci, consilier de stat la Cancelaria premierului: Asigurarea unei guvernanțe competente pe fiecare poziție de decizie din sistemul de educație este primul pas pentru a rezolva multe dintre problemele școlii

Fără o guvernanță competentă pe fiecare poziție de decizie din sistemul de educație, de la directori până la autorități locale, problemele școlii nu pot fi rezolvate, a avertizat consilierul de…
Vezi articolul

Material susținut de Fundația Vodafone

GHID didactic pentru profesori și activități fascinante pentru elevii lor: drone, roboți, senzori, programare, cloud computing, ioT și mașini electrice / Resursele educaționale digitale sunt gratuite și ușor de folosit cu roboțelul V pe post de asistent didactic

Profesorii de gimnaziu care vor să îi introducă pe elevi în domeniul Roboticii au de acum la dispoziție, gratuit, 12 activități de învățare cu aplicații practice ale acesteia în viața…
Vezi articolul