Standardele naționale de evaluare pentru învățământul primar și gimnazial vor fi publicate în iunie 2026, după o etapă de pilotare în școli, iar aplicarea lor la nivel național este prevăzută…
UPDATE: Școlile din județul Constanța se închid astăzi, 18 februarie, din cauza condițiilor severe ale vremii. Codul galben emis de ANM, pentru județul Constanța, valabil până la ora 12:00, s-a…
Cursurile cu prezență fizică se suspendă astăzi, 18 februarie, în toate școlile din Chișinău și raioanele Taraclia, Cahul și Călărași, potrivit informațiilor transmise de Ministerul Educației și Cercetării din Republica…
Normele de aplicare pentru prima zi de concediu medical după data de 1 februarie 2026 nu au fost încă publicate. Potrivit unui document ajuns în școli, în noua versiune a…
Inspectoratul Școlar Județean Iași recomandă profesorilor care predau discipline de examen să aibă în vedere adaptarea demersului didactic și pedagogic la nivelul şi nevoile elevilor, potrivit unui document publicat pe…
Educația preuniversitară și universitară nu va fi exceptată de la reducerea de cheltuieli, a anunțat în acum premierul Ilie Bolojan. „Pe partea de educație, în zona, de exemplu, de preuniversitar…
„Reglementarea accesului minorilor la rețelele sociale este necesară”, spune Administrația Prezidențială, într-un răspuns oficial trimis la solicitarea Edupedu.ro. La întrebarea „care este poziția președintelui României cu privire la limitarea accesului…
Ministerul Culturii va fi exceptat de la tăierea de 10% din anvelopa de cheltuieli pe componenta de salarii, a anunțat premierul Ilie Bolojan, în urmă cu câteva momente, la TVR.…
Mai multe unități de învățământ din municipiul Târgu Jiu, județul Gorj, au solicitat, în aceste zile, cadrelor didactice să transmită situația, pe fiecare clasă, a elevilor și părinților care vor…
Amalia-Susana Tușa, studentă a Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, a împlinit recent 90 de ani, fiind în prezent cea mai vârstnică studentă a universității și, potrivit datelor publice, cea mai vârstnică…
Pilotarea standardelor de evaluare și notare pentru primar și gimnaziu se va face în 75 de școli în ultimele două module din anul școlar actual 2025-2026, potrivit unui răspuns transmis…
Durata acordurilor-cadru pentru furnizarea manualelor școlare se poate dubla la 8 ani „în cazuri temeinic justificate”, scrie în prin proiectul de metodologie de achiziție a acestora, publicat miercuri în consultare…
România este invitată de onoare la Târgul de Carte de la Frankfurt în 2028, anunță ministerul Culturii într-o informare de presă. Vineri, 20 februarie 2026 se va semna contractul prin…
Programul pilot prin care se acordă suport alimentar în școli are nevoie de o „revizuire aprofundată a obiectivelor”, este una dintre concluziile unui raport al Băncii Mondiale privind efectele și…
Ministerul Culturii a anunțat că au început discuțiile privind modificarea Ordonanței nr. 21/2007 privind instituţiile şi companiile de spectacole sau concerte, potrivit unui comunicat de presă. Inițiativa legislativă care va…
Ministerul Educației nu are date despre profesorii titulari care au completare de normă în discipline care nu corespund specializării lor în aceeași școală, potrivit unui răspuns dat de instituție în…
Clase întregi fără elevi prezenți și absențe neconsemnate în cataloage de către profesori sunt cele mai grave probleme descoperite în urma controalelor inopinate desfășurate de Inspectoratul Școlar Județean Giurgiu între…
Ministerul Educației și Cercetării al Republică Moldova a lansat noile programe școlare care vor fi în consultare publică în perioada 17 februarie – 5 martie 2026, la nivel național, în…
Ministerul Educației și Cercetării a pus în consultare publică un nou proiect de metodologie pentru evaluarea manualelor școlare, document care pregătește viitoarea licitație pentru manuale, inclusiv cele pentru liceu. Proiectele…
Claudia Portase a fost numită, prin detașare în interesul învățământului, în funcția de inspector școlar general al Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Constanța, începând cu 9 februarie 2026, potrivit unui anunț…
Centralizatorul privind disciplinele din învățământul preuniversitar, domeniile și specializările, probele de concurs valabile pentru încadrarea personalului didactic din învățământul preuniversitar, precum și disciplinele pentru examenul național de definitivare în învățământ…
O versiune digitală a jocului educativ „Tu ce cre(e)zi? – Jocul meseriilor creative”, a fost lansată recent de organizația ASAP România. Jocul este un instrument dedicat elevilor și profesorilor care…
Liceenii pasionați de economie, business și finanțe sunt invitați să se înscrie, până pe 16 martie 2026, în Programul Național de Selecție 2026, prin care sunt pregătiți și selectați elevii…
Toate unitățile de învățământ din județul Giurgiu vor avea cursurile suspendate cu prezență fizică miercuri, 18 februarie 2026, din cauza fenomenelor meteo periculoase anunțate de meteorologi. Activitățile didactice se vor…
Aplicația de salarizare a personalului din Învățământ a fost actualizată, potrivit unui document ajuns în școli. Una dintre noutăți se referă dezvoltarea modulului de „sentințe judecătorești”, conform sursei citate. Vezi…
Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca a lansat proiectul „MED4SCHOOL – Formarea continuă în medicina școlară, fundația unei generații sănătoase”, care urmărește modernizarea și standardizarea serviciilor medicale…
Din septembrie 2026, evaluarea curentă a elevilor din învățământul primar, gimnazial și din clasa a IX-a de liceu va fi realizată de către cadrele didactice pe baza standardelor naționale de evaluare pentru…
Directorii unităților de învățământ din România au responsabilități în ceea ce privește implementarea proiectelor europene, violența în școală și integrarea elevilor cu cerințe educaționale speciale (CES), potrivit regulamentului de organizare…
Subiectele și baremele pentru clasele V-XII, de la etapa locală a Olimpiadei Naționale de Matematică (ONM) 2026, din județul Constanța, au fost publicate de Societatea de Științe Matematice din România…
Subiectele și baremele pentru clasele V-XII, de la etapa locală a Olimpiadei Naționale de Matematică (ONM) 2026, din județul Timiș, au fost publicate de Societatea de Științe Matematice din România…
Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) solicită membrilor Comisiei pentru învățământ a Camerei Deputaților să amendeze Legea nr. 141/2025, pentru revenirea asupra reducerilor privind transportul feroviar al studenților,…
Până la data de 1 aprilie 2026, unitățile de învățământ trebuie să anunțe părinții și elevii când se desfășoară programele Săptămâna Verde și Școala Altfel în anul școlar viitor, potrivit…
Ministrul Culturii, Demeter András, a declarat duminică, la TVR INFO, în cadrul emisiunii Culoarele Puterii, că este nevoie de o schimbare de abordare și de „un plan național de redresare…
Ministrul Muncii, Florin Manole, a declarat luni seară, 16 februarie, la Antena 3, că își va da demisia dacă până la jumătatea lunii aprilie nu vor începe consultările cu sindicatele…
Pe 13 februarie, profesorii și angajații din Învățământ au primit salariile. Edupedu.ro a scris că, din februarie, doar profesorii și angajații din Învățământ cu salarii de 6.000 lei net sau mai…
Elevii de clasa a VIII-a mai au trei săptămâni până la simularea Evaluării Naționale 2026, care începe luni, 16 martie cu proba la limba și literatura română. Probele vor continua…
Peste 800 de elevi de clasa a VIII-a care învaţă în limba maghiară şi se pregătesc pentru Evaluarea naţională vor primi un manual cu teste de limba română pregătit de…
La mai puțin de trei săptămâni după ce Ministerul Educației și Cercetării (MEC) a prezentat public rapoartele privind literația științifică și digitală drept „un diagnostic esențial pentru sistemul de educație…
Teatrul „Luceafărul” din Iaşi a anunțat că şi-a adaptat programul la vacanţa elevilor şi oferă spectacole pentru toate categoriile de public. Managerul Teatrului „Luceafărul”, Oltiţa Cîntec, a declarat că în…
„Victorie clară pentru protecția copiilor și tinerilor în fața jocurilor de noroc. Cele două proiecte de lege pe care le-am inițiat pentru combaterea dependenței de jocuri de noroc au fost…
La admiterea la liceu 2026, pentru elevii care încep clasa a IX-a toamna aceasta vor fi mai puține clase de liceu ca în anul actual școlar, potrivit datelor transmise de…
Liderii celor patru partide din coaliția de guvernare și reprezentanții grupului minorităților naționale au decis, în ședința de luni, 16 februarie, finalizarea reformei administrației centrale și locale și a pachetului…
Șeful guvernului britanic, Sir Keir Starmer, a promis să ia acțiuni mai rapide pentru a acoperi lipsurile din legislația menită să asigure protecția online a copiilor și are, în acest…
Peste 156.000 de elevi învață în două schimburi în actualul an școlar, 2025-2026, potrivit datelor transmise de Ministerul Educației în urma unei interpelări în Parlament. Deputata PNL Raluca Turcan a…
Primăriile din județul Iași au cheltuit peste 10,4 milioane de euro din programul guvernamental „Masă sănătoasă” pentru hrana elevilor fără să organizeze licitații publice pe SICAP, așa cum prevede legea,…
Subiectele și baremele pentru clasele VII-XII, de la etapa locală a Olimpiadei Naționale de Limba engleză (ONLE) 2026, din județul Maramureș, au fost publicate de Școala Gimnazială „Octavian Goga” din Municipiul Baia…
Camerele sistemului de supraveghere audio-video vor fi instalate în fiecare sală și vor surprinde, cel puțin frontal, toți candidații în timpul susținerii probelor de la Evaluarea Națională și BAC 2026,…
Elevii și copiii de grădiniță vor începe anul școlar 2026-2027 pe 7 septembrie, potrivit structurii anului școlar, aprobată prin ordinul ministrului educației nr. 3194/2026, publicat în Monitorul Oficial. Cursurile se…
Teatrul Masca a lansat înscrierile pentru „Școala spectatorului-cetățean”, un program gratuit care se va desfășura în perioada martie–aprilie 2026 și care își propune să ofere publicului o mai bună înțelegere…
Ministerul Educației a modificat calendarele competițiilor școlare pentru anul 2025-2026, inclusiv pentru Olimpiada de Limba și literatura română, potrivit unor documente aprobate în februarie 2026 de secretarul de stat Kallos…
Stresul provocat de examene cu miză ridicată date de elevi la vârsta de 15 ani poate determina o creștere a riscului de depresie în anii adolescenței și ai tinereții, potrivit…
România se confruntă cu o scădere accentuată de vaccinare împotriva rujeolei, potrivit unui studiu realizat de Fundația Salvați Copiii. Cauzele care au dus la această situație ar fi dezinformarea de…
Academia de Științe Economice (ASE) va majora taxele pentru studii de licență cu sume între 1.000 de lei și până la 3.000 de lei pe an pentru două facultăți, din…
Subiectele și baremele de la etapa locală a Olimpiadei „Lectura ca abilitate de viață” (OLAV) 2026, din județul Dâmbovița, organizată pe 14 februarie 2026, au fost publicate de inspectorii de specialitate din…
Pe data de 16 februarie începe evaluarea externă a școlilor, potrivit calendarului publicat de Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar (ARACIP). Este vorba despre nota nr. 10.301 din 22.12.2025.…
Subiectele și baremele pentru clasele VII-VIII, de la etapa locală a Olimpiadei Naționale de Limba engleză (ONLE) 2026, din județul Iași, au fost publicate de Școala Gimnazială „Ștefan Bârsănescu” din Municipiul Iași…