Cazurile Șercan și G4Media.ro, tratate pe larg de publicația Politico, influentă la Bruxelles: Doi jurnaliști importanți afirmă că au fost amenințați și intimidați după ce au publicat o serie de reportaje critice la adresa unor persoane publice

193 de vizualizări
Foto: Radu Tuta/ Agerpres Foto
Doi jurnaliști importanți afirmă că au fost amenințați și intimidați după ce au publicat o serie de reportaje critice la adresa unor persoane publice importante, ceea ce a readus în discuție temerile vizând situația statului de drept din această țară, scrie publicația Politico, influentă la Bruxelles, cu referire la cazurile Emilia Șercan și Cristian Pantazi, a cărui soție a fost amenințată de un cadru militar care încerca să oprească o investigație, potrivit G4Media.ro.

Emilia Șercan, o jurnalistă de investigație care a relatat pe larg despre acuzațiile de plagiat la adresa unor importanți oficiali, le-a declarat reporterilor de la Politico că, în luna septembrie a anului trecut, pe vremea când investiga acuzații legate de faptul că premierul Nicolae Ciucă ar fi plagiat o bună parte din lucrarea sa de doctorat, o serie de fotografii, sustrase de pe computerul său, au apărut pe niște pagini web străine destinate adulților, în opinia sa, asta reprezentând o „clară tentativă de intimidare la adresa mea”.

Jurnalista, care este și lector de jurnalism la Universitatea din București, a declarat că, după publicarea anchetei sale, în luna ianuarie a acestui an, ea a primit mesaje de amenințare pe telefonul mobil, care făceau referire la fotografiile respective. Ea a scanat mesajul și l-a trimis poliției locale în cadrul unei plângeri penale înaintate pe această temă. Dar, ulterior, chiar și mesajul adresat poliției a apărut online, ceea ce a făcut-o pe aceasta să presupună că, în tentativa de a o intimida, au fost implicați și oameni din această instituție.

Ulterior, ea a depus o plângere separată, dar a simțit că polițiștii nu îi iau plângerea în serios, mai ales cei ai căror șefi au făcut obiectul anchetei sale de-a lungul anilor.

Într-o declarație publică, Ministerul de Interne a subliniat că condamnă orice tentativă de intimidare a jurnaliștilor, exprimându-și totodată “încrederea că instituțiile abilitate să clarifice situația vor face lumină în acest caz”, prezentat de jurnalistă în plângerea sa.

Citește articolul complet pe G4Media.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Regulile de înscriere la grădiniță și creșă 2024, la fel ca anul trecut. Ce trebuie să facă părinții, documentele necesare și care sunt criteriile de departajare în cazul în care sunt mai mulți copii decât locuri – proiect

Ministerul Educației a pus în dezbatere publică proiectul de metodologie privind înscrierea la creșă, grădiniță și servicii de educație timpurie complementare (ludoteci). Amintim, înscrierea la grădiniță și creșă 2024 are…
Vezi articolul