De la început o precizare… Nu ! În rândurile de mai jos, nu este vorba nici despre romanul scriitorului rus Nikolai Cernîșevski, nici depre tezele cu același nume ale lui V. I. Lenin…
Și, atunci, de ce ideile ce urmează?
Mai întâi, pentru că am intrat în 2026, parcă cu mai puține semene de îndoială, dar și cu speranța că ar trebui, în final, să vedem și ceva lucruri pozitive. Dar, cu precădere, în domeniul educației vedem o rutină mare de multe crize. ce par gestionate, dar, în realitate, nu sunt deloc rezolvate.
Mai apoi, pentru că sunt absolut sigur că la început de an calendaristic, intrați într-un nou modul al anului școlar, colegii noștri, profesorii, în speță, colegii mei, profesorii de istorie, se gândesc la multe, îi preocupă multe…
Departe, foarte departe de mine gândul de a mă substitui cumva sau în vreun fel în locul domniilor lor. Nu sunt un purtător de cuvânt! Nu am nici curajul, nici dorința și nici nu vreau! Și, mai apoi, este clar că nu pot ști, desigur, tot ce gândesc colegii meu, profesorii de istorie.
Dar, sunt absolut sigur de câteva probleme…!
La ora când scriu rândurile de mai jos, continuă să se așteaptă vestea nominalizării ministrului Educației, în forurile de conducere al PNL. Sper să fie omul cel așteptat de toți. Aceasta, mai ales, că sistemul de învățământ e destul de marcat ca stare de măsurile adoptate începând din anul trecut.
Și, nimic, nu pare să anunțe vremuri mai bune, ba dimpotrivă. Un înalt oficial al guvenului român a comparat zilele trecute norma didactică din România cu cea din Germania și a spus că NU se vor adopta noi măsuri.
Și, atunci, ne putem întreba, care este astăzi statutul profesorului de istorie?
Cum auteritatea continuă să fie principalul obiectiv de atins al executivului actual, desigur, motivul invocat fiind limitarea drastică a deficitului bugetar la nivel național, în viața de zi cu zi a școlii românești, problema calității, inovării și a schimbărilor eficiente din educație trec pe planul al doilea sau chiar al treilea. Cum ai putea ca având așa norme mari – vorbim de directori, de exemplu, să te ocupi și de calitatea actului demersului didactic?! Cum să te ocupi eficient de actul managerial în școală ca director când ai atâtea ore?!
În altă ordine de idei, profesorii de istorie, care predau la liceu, au fost marcați la început de an de noua abordare privind cursurile de Istoria evreilor. Holocaustul și respectiv, Istoria Comunismului, parte a trunchiului comun, conform prevederilor Legii Nr. 198/2023. Documente noi ale forului diriguitor al învățământului românesc, ne referim la Metodologia privind mișcarea personalului didactic 2026-2027, rezervă aceste cursuri în mod indirect profesorilor titulari, care își completează norma sau intră în restrângere de activitate.
Dincolo de faptul că din 2023, când a intrat în vigoare cursul privind Istoria evreilor. Holocaustul, diriguitorii învățământului românesc nu au formulat precizări clare privind formarea catedrelor de istorie, dincolo de faptul că România este un exemplu unic în Europa al studiilor privind educația cu privire la Holocaust sau comunism – cursuri specializate pe aceste tematici, sesiuni de formare ale cadrelor didactice inițiate de diferite instituții de formare, la un moment în care avansul extremei drepte, dar și al nostalgiei după regimurile totalitare, inclusiv cel comunism, în rândul tinerilor din țara noastră, inclusiv, se vorbește aproape incredibil despre profesori de Istorie, profesori de Istoria evreilor. Holocaustul, profesori de Istoria Comunismului, deși toate cadrele didactice menționate mai sus au un numitor comun, și anume profesori de ISTORIE. Pare o abordarea strict de tip administrativ, care, însă, suntem siguri va avea multe consecințe în viitor. Nu trebuie uitate nici modificările privind statutul cadrelor didactice, cu vârsta cuprinsă între 65-70 de ani, care mulți în lumina noilor prevederi legislative vor fi obligați să iasă la pensie, deși un număr foarte mare nu doresc încheierea activității.
Și pentru că tot vorbim despre nivelul liceului, se așteaptă de către foarte mulți aprobarea și publicarea curriculumului de specialitate pentru clasele 10, 11, 12, pentru a se completa ciclul curricular la nivel de liceu. Deși se prevede ca aceste programe să intre în vigoare treptat, începând cu anul 2026-2027, clasa a IX-a – programa este deja aprobată, suntem de părere că aceste noi documente curriculare trebuie prezentate cadrelor didactice – este nevoie de dezbateri, cu precădere elementele de noutate, pe care le aduc – structura de tip nou, care este rolul nou/menirea nouă al disciplinei istorie în liceu, specificul acestei pe filiere și specializări, care este rolul sugestiilor de învățare, atât de variate și, uneori chiar complicate de înțeles.
În fața avalanșei informaționale – noutăți, schimbări, noi documente legislative, profesorul trebuie să încerce să proceseze, să rețină, dar, în special, să înțeleagă și să aplice. Ora de istorie, fie ea de 45-50 minute, ar trebui să fie – să rămână/să devină- cadrul unui schimb informațional, coordonat de profesor și în care conținutul să fie doar pretextul pentru atingerea obiectivului său principal-formarea de competențe. Formarea continuă ar trebui să continue să joace un rol foarte important – nu doar, ce să predăm-învățăm-evaluăm, ci și cum să învățăm – ne gândim la tematici, ca de exemplu: rolul IA, analiza surselor istorice de tot felul, metodele interactive, evaluarea (în așteptatea începerii aplicării evaluării standardizate).
În calitate de autor al rândurilor de mai sus, ajuns la împlinirea a peste patru decenii de activitate didactică, încerc mereu – fără a urmări în nici un fel să supăr, să ofensez în vreun fel pe cineva – să pun unele accente, să subliniez provocările, care ne stau în față în calitate de cadre didactice, de agenți formatori în domeniul educației. Mă consider ca un membru al agorei lumii didactice.
Mă întreb deseori deseori, dacă mai este loc pentru toți în această lume într-o schimbare ce merge fulgerător, dar și dureros. Perfect conștient de faptul că numeroși colegi tineri vin serios din urmă – și acesta este un lucru admirabil – rămân convins că DOAR schimbul curajos, direct și echitabil de informații, de practici didactice de calitate, poate face ca lucrurile să meargă înainte.
Recenta experiență de lucru în diferite ocazii – mă refer la ultimul an (grupuri de lucru, comitete, comisii, etc), în care ușor am fost marginalizat, blamat și chiar exclus (mulțumesc celor doi !) – este adevărat, nu toți ne acceptăm sau ne înțelegem cu ușurință – este pentru mine o nouă experiență de viață, fie aceasta și la final de carieră, și care mă ajută să mai rezist încă ceva timp mainstreamului epocii. Căci, vorba proverbului vechilor perși: “Patru lucruri avem mai mult decât credem: defecte, datorii, ani şi, mai ales, duşmani”.
_______________
Mihai Manea este profesor de istorie, doctor în istoria relațiilor internaționale si studii europene, autor de lucrări științifice, metodice și articole în periodice, membru al Comisiei Naționale de Istorie, președintele Asociației Profesorilor de Istorie din România (APIR – Clio).
Nota redacției: Opinia profesorului este importantă și vă încurajăm ca, dacă aveți ceva de spus, să ne trimiteți articolul dumneavoastră pe redactie@edupedu.ro. Ideile și opiniile exprimate în aceste articole nu sunt neapărat și cele ale redacției.
Alexa Stănescu
Mihai Peticilă
Redacția
