Subiecte Bac 2026 Istorie. Rezolvarea subiectelor de la profesorul Mihai Manea: La subiectele I și II, baremul oferă soluția de a puncta orice mod de redactare a răspunsului corect: prin citat din sursă/menționare sau în enunț
De peste o lună, România se zbate într-o criză politică, financiară și economică. Pro și contra, dar până când? – Op Ed Profesorul Mihai Manea
Noile programe de istorie la liceu / Op Ed Mihai Manea
De ceva vreme, parcă am renunțat să mai vorbim despre reforma în educație. S-a terminat? S-a implementat? Mai este în curs de activare? / Op Ed Profesorul Mihai Manea
La peste jumătate de an de la adoptarea măsurilor care au marcat decisiv educația în preuniversitar, se vorbește despre profesorii care ar trebui să dea mai multă încredere elevilor. Ne întrebăm de ce și mai ales cum, în actualele condiții / Op-Ed Mihai Manea, președintele Asociației Profesorilor de Istorie
Cu ce am rămas? / Op Ed Profesor Mihai Manea
„Timpul este ceea ce ne dorim cel mai mult, dar ceea ce folosim cel mai rău”
Ce e de făcut? Mai avem loc de alții? / Op Ed Profesorul Mihai Manea
În căutarea unui ministru / Op Ed Profesor Mihai Manea
„Ministru - culmea gloriei omenești”, Gustave Flaubert, Doamna Bovary