Guvernul norvegian a propus alocarea, în cadrul bugetului pe 2026, a unui fond de susținere a lecturii în învățământul primar și gimnazial, pentru a întări competențele de citire și motivarea elevilor pentru învățătură, potrivit unei prezentări a proiectului, publicată pe platforma europeană Eurydice.
Prin acest fond de 20 de milioane de coroane norvegiene (1,7 milioane euro), la nivelul anului viitor, urmează să fie susținut un proiect compus din mai multe măsuri de susținere a lecturii în școli.
În cele două cicluri de învățământ sunt înregistrați circa 630.000 de elevi norvegieni.
Inițiativa norvegiană vine în continuarea altora prin care țările nordice încearcă să încurajeze lectura și folosirea materialelor tipărite – vezi cazul Danemarcei sau cel al Suediei.
Potrivit prezentării citate, măsurile propuse în cadrul proiectului guvernamental includ:
- Cel puțin 15 minute pe zi alocate pentru lectură în cadrul programului școlar
- Creșterea volumului de cărți tipărite în școli și grădinițe
- Investiții în bibliotecile școlare, cu prioritate pentru cărți tipărite
- Acțiuni de încurajare a diminuării timpului pe care copiii îl petrec în fața ecranelor, pentru a permite mai mult timp de lectură
- Predare intensivă pe teme de lectură în fiecare clasă din ambele cicluri școlare
- Fonduri pentru susținerea cititului în rândul copiilor care întâmpină dificultăți
Inițiativa face parte dintr-o strategie de sprijinire a lecturii, stabilită pentru perioada 2024-2030. Aceasta a fost lansată după ce, în țara scandinavă, a fost constatată o tendință de scădere a stării de bine și a performanței școlare în rândul copiilor, mai ales în ceea ce privește lectura, științele și cunoștințele civice.
De aceea, în paralel cu această inițiativă sunt promovate și altele în școlile norvegiene, inițiative ce vizează creșterea activităților fizice și în aer liber, îmbunătățirea învățării practice sau un nou sistem de dezvoltare în carieră a profesorilor.
Foto: © Pressmaster | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.
4 comments
10 minute de lectură zilnică: O idee simplă care aduce o schimbare mare. De doi ani, la Școala Gimnazială Bethlen Gábor din Odorheiu Secuiesc derulăm un program de lectură zilnică care a devenit parte integrantă din viața școlară a copiilor noștri.
Din câte știm, Școala Gimnazială Bethlen Gábor din Odorheiu Secuiesc a fost prima instituție de învățământ din România care a implementat, la nivel de școală, programul „10 minute de lectură tăcută zilnică” în anul școlar 2023/2024 – un program aplicat cu succes de ani de zile în sistemul educațional anglo-saxon și ale cărui rezultate sunt susținute de numeroase cercetări.
Ideea este simplă: în fiecare zi de școală, fiecare elev dedică 10 minute lecturii unei cărți pe care și-a ales-o singur, o carte care îl interesează cu adevărat. Nu constrângem, ci oferim oportunități. Nu impunem, ci permitem descoperirea. Pentru că știm: atunci când elevul poate citi ceea ce îl interesează cu adevărat, nu doar învață să citească mai bine, ci se îndrăgostește de lectură în sine!
Nu există evaluare, nu există lecturi obligatorii – doar bucuria lecturii pure.
În biblioteca noastră renovată, de multe ori pe parcursul unei zile, trec peste 110 elevi care vin pentru o carte bună sau pentru puțin timp liniștit de lectură. Cei 10 minute de lectură zilnică consolidează și mai mult această legătură naturală cu cărțile.
Din 2023, de când funcționează programul nostru, elevii noștri nu doar că au progresat în ceea ce privește lectura, dar am observat schimbări pozitive și la celelalte discipline.
romanii fac tot ce pot sa pună cartea pe foc!
Norvegienii nu știe ce face.🤣
La noi TikTok e baza . Peste 50 de ani om fi mai proști decât cimpanzeii.
Eu cred că mai devreme de 50 de ani…