Cele 6 propuneri pentru combaterea violenței în școli, prezentate Ligiei Deca de elevii din Consiliul Consultativ al Copiilor din World Vision România. Platformă online pentru raportarea abuzurilor în școli și pregătirea profesorilor, printre măsuri

1.366 de vizualizări
Foto: World Vision România
O serie de propuneri pentru combaterea cazurilor de abuz și violență în școli au fost prezentate Ministrului Educației de către elevii din Consiliul Consultativ al Copiilor din World Vision România, potrivit unui comunicat primit de Edupedu.ro. Printre propunerile prezentate de elevi se regăsesc dezvoltarea unei platforme online dedicate raportării abuzurilor în școli, pregătirea profesorilor, campanii de conștientizare, schimbul de bune practici între școli, informare despre abuz la ora de dirigenție, consiliere de grup cu consilierul școli, conform sursei citate.

Elevii din Consiliul Consultativ al Copiilor din World Vision România au vârste cuprinse între 12 și 19 ani și trăiesc zi de zi realitatea din sistemul de educație, în toate colțurile țării, astfel că au putut veni cu exemple concrete la Minister, precum și o radiografie a problemelor și provocărilor legat de abuzul în școli, după cum se arată în comunicat.

Recomandările Consiliul Consultativ al Copiilor din World Vision România cu privire la ceea ce s-ar putea face pentru rezolvarea problemei abuzului sunt: 

  1. „Dezvoltarea unei platforme online de către Ministerul Educației, unde copiii și părinții pot reclama un caz de abuz în școală. Aceasta platforma ar trebui să fie promovată și afișată în toate școlile din România, în mediul online și mass-media. După ce o reclamație este înregistrată în platformă, trebuie să existe un protocol de intervenție și soluționare a problemei semnalizate, din partea Ministerului Educației, pentru a ajuta victima acelui abuz. 
  2. Profesorii trebuie să fie pregătiți pentru a interveni în cazul unui abuz asupra unui elev, în școli. Conducerea școlii împreună cu Ministerul Educației trebuie să organizeze campanii de conștientizare cu privire la toate formele de abuz (sexual, fizic și verbal) și efectele acestuia – pentru profesori, părinți și elevi. Aceste campanii vor fi desfășurate în instituțiile de învățământ, dar și promovate în media, de către Ministerul Educației. 
  3. Facilitarea colaborării și schimbului de bune practice dintre școli pentru combaterea și prevenirea abuzurilor.  
  4. Desfășurarea orei de consiliere și dezvoltare personală (dirigenția) în școlile din România și pe parcursul liceului și reconfigurarea structurii manualului, care să se axeze pe nevoile actuale, informații despre abuz și despre identificarea acestuia în situații concrete.
  5. Consiliere de grup cu consilierul școlar (periodic), unde să se discute pe larg diferite probleme cu elevii, mai ales în cazul abuzurilor, de la care elevii să acumuleze mai multe cunoștințe, dar și să ajute la o mai bună înțelegere și comunicare între aceștia.
  6. Centralizarea tuturor măsurilor de protecție ale elevului într-un document oficial, prezent în instituțiile de învățământ din România, sub o forma prietenoasă și accesibilă pentru fiecare.”

“Așa-zisele glume se transformă în cuvinte injurioase, în palme, în pumni, în violență și abuz sexual care lasă răni adânci, atât fizice, dar și psihice pe care victimele vor trebui să le poarte pe umeri pentru tot restul vieții. Nepăsarea ucide educația, fiind o responsabilitate colectivă să asigurăm un viitor unde violența să fie doar o amintire dureroasă a trecutului.”, au declarat reprezentanții Consiliului Consultativ al Copiilor din World Vision România în cadrul unei întâlniri față în față cu ministrul Educației pentru prezentarea propunerilor Consiliului la finalul săptămânii trecute.

În cadrul discuției, Ministrul Educației a făcut referire la momentul oportun în care vin aceste propuneri, care se aliniază cu eforturile Ministerului. În plus, a mentionat că propunerile venite din partea copiilor se vor lua în discuție pentru integrarea lor în procesul de elaborare a măsurilor din Planul național de prevenire și combatere a violenței școlare, Legea 198/2024.

Poziția Ministerului Educației referitoare la propunerilor Consiliului Consultativ al Copiilor

“Este crucial să ne unim eforturile pentru a asigura un climat sigur, primitor și de susținere în școli. Apreciez preocuparea Consiliului Consultativ al Copiilor de găsi soluții pentru prevenirea și combaterea violenței. Sper să deveniți un model pentru toți elevii din România! Dragi elevi, dacă sunteți martori sau victime ale violenței, vorbiți cu profesorii, consilierul școlar sau directorul școlii voastre. Suntem aici pentru voi! De asemenea, curaj, stă în puterea voastră să luați atitudine față de colegii voștri agresori și să susțineți victimele.”,  a declarat Ligia Deca, Ministrul Educației.

Potrivit comunicatului, World Vision România derulează un program de granturi pentru ONG-uri locale, active în domeniul protecției copilului (SAVE – School Anti-Violence Ecosystem)

Fundația World Vision România a demarat în luna februarie programul național SAVE – School Anti-Violence Ecosystem, proiect implementat în perioada februarie 2024 – ianuarie 2027 și cofinanțat de Uniunea Europeană.

Comunicatul poate fi consultat mai jos:

Informații de context

Simion Hăncescu, președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI),a declarat, într-o intervenție la Radio România Actualități, că „practic, școala nu prea are pârghii în momentul de față să intervină împotriva unui elev violent”. 

Directoarea Colegiului din Târgu Mureş, unde un elev a agresat un profesor, spune că nu este firesc ca profesorilor să le fie frică să mai intre la ore: „Nu se poate ca acest colegiu să ajungă în situaţia în care profesorii să aibă spaime, profesorii să aibă frică să intre la ore. Puteţi să spuneţi orice, puteţi să acuzaţi profesorii şi ne asumăm orice parte de vină, dar toată rânduiala actuală nu este spre folosul societăţii şi nu este spre binele nimănui, nici al copiilor, nici al părinţilor, nici al profesorilor. (…)”

Aceasta a precizat că Legea educaţiei „ne aşează într-o poziţie de risc”: „Nu vreau să vă ascund că legislaţia care este în vigoare, din punctul nostru de vedere, deci ceea ce ţine de Legea educaţiei, ceea ce ţine de posibilităţile de intervenţie ale organelor de poliţie, toate secţiunile pe care le are, ne aşează într-o poziţie de risc, ne expune.”, a declarat presei directoarea Cristina Ligia Someşan.

Florian Lixandru, secretar de stat în Ministerul Educației, a declarat că noul Statut al elevului și noul Regulament-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ (ROFUIP) vor conține „măsuri mai stricte, în ceea ce privește asigurarea disciplinei în mediul educațional, în ceea ce privește elevii”. Declarațiile au fost făcute la DC News.

Secretarul de stat a mai anunțat că, în privința gestionării faptelor de violență în școli, sunt „acte normative care vor viza personalul didactic și angajații din unitățile de învățământ care vor răspunde, poate, prin pedepse mai aspre”, „dacă se vor dovedi a fi vinovați în astfel de situații”.

Luni, 4 martie, părinții unor copii de la Școala Nicolae Titulescu din București au protestat după un caz de abuz sexual asupra unui elev. O sesizare a fost depusă la inspectorat luni dimineață, 4 martie, conform G4Media.

Părinții spuneau că se tem să își mai lase copiii la ore și așteaptă, urgent, răspunsuri din partea directoarei școlii. Asta după ce părinții unui băiețel care are acum 10 ani au reclamat că acesta a fost violat de două ori în toaleta școlii.

În aceeași zi, ministrul Educației, Ligia Deca, a anunțat că Inspectoratul Școlar al Municipiului București urmează să demareze procesul de cercetare disciplinară și că un prim raport preliminar arată o serie de abateri de la procedură. 

A doua zi după protest, pe 5 martie, directoarea Școlii „Nicolae Titulescu” și-a dat demisia. Iudita Popteanu va rămâne însă profesor de matematică în cadrul școlii, conform Euronews România.

Citește și:
Școala nu prea are pârghii în momentul de față să intervină împotriva unui elev violent, spune liderul sindical din Educație Simion Hăncescu
Directoarea Colegiului din Târgu Mureş, unde un elev a agresat un profesor: Nu este firesc ca profesorilor să le fie frică să mai intre la ore / Legea educaţiei ne aşează într-o poziţie de risc
Apel pentru adoptarea legii privind protecţia cadrului didactic, făcut public de FSLI, după cazurile recente de violențe ale elevilor: Este alarmant cum spaţiul şcolii devine atât de uşor un spaţiu al fricii / Lipseşte coerenţa unei strategii clare de intervenţie / Dacă vom submina tot timpul autoritatea cadrului didactic, școala nu va mai fi un spațiu al respectului reciproc
Pedepse mai „aspre” pentru profesori, în ceea ce privește gestionarea actelor de violență, spune secretarul de stat Florian Lixandru: Se merge până la desfacerea contractului individual de muncă
Măsuri disciplinare mai „stricte” în școli, incluse în noul Statut al elevului și în noul ROFUIP, anunță secretarul de stat Florian Lixandru / Noile regulamente ar trebui să fie gata până pe 2 mai, potrivit Ministerului Educației
Sancțiunile ce pot fi aplicate elevilor, potrivit Legii învățământului preuniversitar: de la observația individuală și până la exmatriculare. Toate sancțiunile se comunică individual, în scris, atât elevilor, cât și părinților
Ligia Deca: Corpul de control a finalizat verificările la Școala Nicolae Titulescu din București. Raportul e în elaborare, când vom avea concluziile le vom face publice

19 comments
  1. ce cacat de propuneri si ce mizerii sf-iste. tipic pentru timpurile tampite in care traim. un elev a batut un profesor…trebuie sa vedem daca cumva elevul nu a fost discriminat, daca nuna fost deranjat de razele soarelui, daca nu il strangeau sireturile de la super adidașii pe care mamica ii cumparase sa celebreze cele 200 de absente nemotivate. mai voi sunteti cretini ?? vorbiti de platforme si de alte mizerii de tocat bani? sincer un singur calificativ exista pentru toate aceste “solutii”…acela este “HAI MARS, MA” si poate intr-o zi buna un “HAI SICTIR”!!!

  2. Domnilor elevi din consiliul consultativ, aveți doar propuneri de control și reducere a abuzurilor profesorilor contra elevilor. Propuneri de control, corecție și protecție a voastră în raport cu acțiunile unora dintre colegii voștri împotriva voastră sau împotriva desfășurării normale a procesului de învățământ, aveți? Contestarea autorității este normală, la vârsta voastră, însă ar trebui să învățați să vă asumați și obligațiile și consecințele declarațiilor și acțiunilor voastre. Altfel, sunteți doar niște politruci banali în devenire.

  3. Să luăm un caz simplu de indisciplină la clasa. Unul, doi (sau mai mulți) elevi vorbesc, mănâncă în timpul orelor și altele pe aceeași lungime de undă, și deranjează în mod constant orele – a se înțelege ca deranjează atât profesorii cat și colegii care s-au dus la școală să învețe. Ce măsuri se iau în prezent în astfel de cazuri? Mai nimic. Se ia legătura cu părintele, i se explică și cumva se așteaptă o rezolvare a situației. Lucru care nu se întâmplă în cele mai multe din situații, pentru ca părintele refuză să creadă ca al lui odor ar putea face așa ceva, sau pentru ca situația poate fi mult mai complexă și ar necesita timp & resurse din partea elevului, părintelui, profesorilor. Și uite așa, în cele mai multe cazuri de astfel de cazuri de indisciplină nu se rezolvă mai nimic, în schimb suferă ceilalți elevi care chiar s-au dus la școală sa învețe și profesori care nu au resurse(lege) care să îi sprijine. Dacă vrem să se schimbe ceva, trebuie să vedem mai întâi cum facem o lege a educației în folosul beneficiarilor.

    1. Nu, desigur.
      ONG urile finanțate din sursa externă sunt mult mai iubite.

      Profesorii NU mai există.
      Nu au existat nici la redactarea legii educației.

      Doar 3 săptămâni au avut grija/teama lor cei din Minister.
      In timpul grevei din 2023.

  4. Si daca cineva face o agresiune, ce se va intampla?
    Parintii ar trebui sa se trezeasca ca cei mai abuzati sunt elevii de catre alti elevi!

  5. Elevii nu raportează abuzurile pe care le îndură din cauza voastră , a tuturor, deoarece ei sunt conștienți de faptul că toți vor ignora strigătul de ajutor și că abuzul va continua. Voi toți încercați să normalizați acțiunile deviate împotriva elevilor. Societatea românească a creat un fel de ideologie pervertită și deformată în care orice elevul și tânărul trebuie abuzat constant , lucru care în fapt este o aberație și o încălcare a drepturilor omului.

    1. Tu ești cel/cea care-și schimbă numele de 30 de ori și postează aceeași idee absurdă la fiecare articol. Nu prea ai viață…

      1. Doamna Mirela . Ai un cont multiplicat de zeci de mii de ori și ai nume asemănătoare peste tot . Nu știu ce pui la cale , dar e anormal. Se vede că te interesează doar să jicnești și nu te interesează dezbaterile , ci doar cearta și atacul la persoană. Poți să zici de vrei că nu mă interesează și nu interesează pe nimeni de fapt.

          1. Tanti Mirela ! Nu stau de vorbă cu persoane care manifestă un spirit huligănesc ! Nu vrei tu mai bine să pleci de aici ? Ai putea să taci din gură! Nu ți s-a dat dreptul să vorbești, deoarece nu ai fost nominalizată. Nu ai cei 7 ani ce acasă . Poți face o vizită la psiholog sau la psihiatru, poate domnul doctor te va învăța
            să elimi ura și disprețul nejustificat față de oameni după niște ședințe intensive de
            terapie . Dacă dorești dezbatere, atunci
            învață să te exprimi civilizat , nu ca pe șanț.

      2. Mirela! Apropo ! Comentezi mereu la orice articol , dar sub alt nume ! Comentariile tale sunt identice peste tot și cred că ai mai spun acest lucru încă de o mie de ori .

    2. Cum adică pedepse pentru profesorii care nu gestionează cazurile de violență???
      Știți că elevii merg în baie și acolo fac se bat…, iar peste ei un adult nu poate să între că nu e voie???
      Copilul care bate la școală este lovit acasă, vă rog să le pedepsiți familiile!!!
      Ce profesorii sunt polițiști???
      Mai luați aminte ce spuneți, nu mai ponegriti profesorii că aceștia nu vor să se bată elevii sau să fie loviți de aceștia!
      Trebuie să privim la ce spun sindicatele PÂR GHIILE lipsesc pentru profesori…., dar familia nu este trasă la răspundere????
      Copiii care sunt violenți ar trebui să beneficieze de terapii, fără nicio amânare și nicio hârtiuța – direct la treabă! Psihologul școlar e depășit – la psihiatru direct cu el, dar și cu familia! Acolo sunt probleme, de ce nu se înțelege asta?????

  6. platforma va fi un circ, cu tot soiul de tâmpenii….ora de dirigenție,da,verificata periodic DACA se face și CUM se face….

  7. Propuneri nule, nu schimbă cu nimic situația. Problema reală este că elevii au doar drepturi, nici o obligație, profesorii sunt puși în inferioritate chiar prin legislație. Iar asta cu platformele, cu conștientizarea… bla, bla, bla sunt abureli. Abuzurile se raportează și acum. Ai aflat de abuz, și? Ce faci concret? Îl consiliezi pe agresor, îl mângâi pe creștet că el a devenit agresor pentru că a fost victimă și are nevoie de atenție sporită. Iar agresorul face cu boltă peste toată societatea….

    1. Hei ! Da . Elevii au drepturi ca toată lumea și e normal acest lucru. Elevii nu sunt sclavii nimănui. Nu încercați să bagatelizați elevii , deoarece nu vă iese combinația. Dacă nu vă place democrația, puteți alege totalitarismul de la capătul globului.

  8. Aha ! Directoarea de la acel colegiu nu ar trebui să aibă curajul să aducă un oprobriu asupra tuturor elevilor, deoarece este abuziv și irelevant , iar situația are legătură doar cu o singură persoană care a comis o faptă nepotrivită. Să nu uităm faptul că agresorii comit anumite fapte nepotrivite, deoarece la un moment dat au fost și ele victime ale acestui sistem de învățământ comunist care pune accent pe intoleranță și ură excesivă. De ce nu se spune și despre cazul profesorilor și directorilor care abuzează elevi chiar prin indiferență , exact ca la acea instituție din București ? De ce ? Deoarece unii se cred șmecheri și se cred stăpâni de sclavi . Au apus timpurile când așa-zișii pedagogi și profesori cu mentalități comuniste abuzau de plăcere elevii . Au apus de mult acele timpuri, iar acum se observă efectele și reminiscențele comuniste. Educația de tip conservator și comunist a eșuat lamentabil și se vede cu ochiul liber.

  9. pe bune, astea-s măsuri ???? Dacă mă gândesc mai bine, lipsește măsura esețială de a afișa pe holurile școlii, afișe – cu indemnuri fierbinți – la pace.

    Si voila, problema e rezolvată!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

GRAFIC Numărul elevilor cu CES din școlile din România aproape s-a triplat în ultimii 5 ani, în timp ce numărul profesorilor de sprijin este ținut de Ministerul Educației cu mult sub standardul legal. În timp ce în județul Galați, unui profesor de sprijin îi revin 140 de elevi, doar într-un singur județ acesta este conform legii

Numărul elevilor cu cerințe educaționale speciale, CES, din învățământul de masă aproape s-a triplat în ultimii 5 ani, ajungând la peste 50.000 în anul școlar 2023-2024. În același timp, numărul…
Vezi articolul

Salariul profesorului debutant rămâne în proiectul legii învățământului preuniversitar, spune Marius Nistor, lider sindical, după „discuțiile purtate cu doamna ministru” / „Ce vor hotărî mai departe experții partidelor politice depinde de cât de mult apreciază importanța acestei profesii”

Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, a declarat pentru Edupedu.ro că „nu este vorba de eliminarea, din proiectul legii învățământului preuniversitar, a acelui articol care face referire…
Vezi articolul

UPDATE VIDEO Protestatarii AUR au încercat să-i atragă pe profesori la ei în miting / Sindicatele din educație și-au oprit protestul la Biblioteca Universitară, pentru a nu se amesteca cu susținătorii AUR. Nistor, FSE Spiru Haret: Așteptăm să se elibereze zona Parlamentului

UPDATE: Protestatarii AUR au încercat să îi atragă pe profesori la ei în miting, conform imaginilor surprinse de fotoreporterul G4Media lona Andrei. Știrea inițială: „Protestul nostru continuă. Nu avem nicio…
Vezi articolul

Consiliul Național al Elevilor contestă veridicitatea propunerilor venite din partea cultelor religioase, legate de eliminarea discriminării pe bază de orientare sexuală din proiectul legii și a definiției diversității: Nu sunt experți în educație / Este îngrijorător faptul că în România încă există dezbateri pe acest subiect

Consiliul Național al Elevilor (CNE) reacționează la propunerile cultelor religioase privind eliminarea “diversității” și sintagmei “orientare sexuală” din proiectele legilor educației dar și la propunerea prin care Religia ar putea…
Vezi articolul