Cercetătorul Cristian Presură, despre semnalele radio venite dintr-o galaxie foarte îndepărtată: Pot fi semnale care au de-a face cu gaura neagră supermasivă din centrul galaxiei

2.880 de vizualizări
Un grup de radioastronomi canadieni a detectat emisii radio rapide, cu frecvențe de sute de MHz. „Foarte puține astfel de evenimente au fost detectate până acum de astronomi, peste tot în univers, deci vă dați seama că interesul este mare. Mai mult, cele mai multe semnale până acum nu s-au repetat”, explică pe pagina sa de Facebook cercetătorul Cristian Presură, care precizează că, „din punct de vedere științific, este un rezultat remarcabil”.

„Pot fi semnale care au de-a face cu gaura neagră supermasivă din centrul galaxiei, dar și cu explozii de supernovă sau cu pepiniere de noi stele”, continuă fizicianul.

Cercetător la compania Philips, în Olanda, și autor al volumului “Fizica Povestită”, Cristian Presură vorbește și despre referirile la extratereștri apărute în presă. Însă atrage atenția că, după „cum arată semnalele originale, ele sunt puțin deasupra zgomotului și fără formă specială, ceea ce mă face să cred cu atât mai mult că e vorba despre un fenomen pur fizic, care așteaptă să fie descifrat”.

Fizicianul Cristian Presură – explicația integrală:

„Umblă zvonul că am fi detectat semnale radio de la extratereștri! Este interesant că nici BBC nu se abține să menționeze extratereștrii în articolul lor.

Da, este adevarat, un grup de radioastronomi canadieni, folosind antenele din imagine, a detectat din nou ‘fast radio burst’, adică emisii radio rapide (deși ‘în ropote’ pare o traducere mai potrivită) cu frecvențe de sute de MHz. Vin de la o galaxie aflată la 1,5 miliarde de ani lumină, deci trebuie să fie puternice.

Foarte puține astfel de evenimente au fost detectate până acum de astronomi, peste tot în univers, deci vă dați seama că interesul este mare. Mai mult, cele mai multe semnale până acum nu s-au repetat, pe când în cazul de față șase dintre ele s-au repetat. Din punct de vedere științific, este un rezultat remarcabil, nu e de mirare că articolul a apărut în revista ‘Nature’.

Pe de altă parte, astronomii nu știu ce sunt, și aici intervine povestea cu extratereștrii. Pot fi semnale care au de-a face cu gaura neagră supermasivă din centrul galaxiei, dar și cu explozii de supernovă sau cu pepiniere de noi stele. Asta nu e mai e așa de spectaculos, nu? Așa încât jurnaliștii se referă la un posibil semnal al unei civilizații extraterestre, folosind firul ‘astronomii nu știu ce sunt și s-au gândit chiar la extratereștri!’.

Acum, s-or fi gândit ei, dar am verificat articolul original din Nature și acolo sunt rezonabili, nu menționează deloc extratereștrii. Și, după cât văd cum arată semnalele originale, ele sunt puțin deasupra zgomotului și fără formă specială, ceea ce mă face să cred cu atât mai mult că e vorba despre un fenomen pur fizic, care așteaptă să fie descifrat”.

Despre Cristian Presură

Cristian Presură s-a născut în 1971, la Voineasa, şi a urmat studiile facultăţilor de electrotehnică şi fizică. A lucrat la Institutul de Fizică Atomică, unde s-a ocupat de instalaţii electrice şi a studiat proprietăţile laserilor cu medii active solide. În 2002 a obţinut doctoratul în fizică la Universitatea Groningen, Olanda, unde a caracterizat proprietăţile optice ale sistemelor corelate de electroni, iar rezultatele sale s-au concretizat în lucrări publicate în reviste de specialitate precum Physical Review B, Physical Review Letters şi Science.

În prezent, este cercetător la compania Philips, Olanda, unde s-a specializat în domeniul senzorilor medicali, iar împreună cu echipa sa a inventat şi introdus pe piaţă primul ceas capabil să măsoare pulsul sportivilor numai pe baza senzorilor optici.

A publicat zeci de lucrări și brevete, una dintre cele mai cunoscute fiind volumul „Fizica povestită”, distinsă cu Premiul Academiei Române în domeniul științelor fizice. De curând, fizicianul a primit și Medalia de Onoare a Societății de Științe Matematice pentru contribuții la popularizarea matematicii ca instrument esențial în fizica.

 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

OFICIAL Înscrierile la grădiniță încep pe 25 mai 2026, rezultatele și numărul de locuri libere rămase după prima etapă se afișează pe 18 iunie / Schimbare în regulile de departajare – Calendarul a fost publicat în Monitorul Oficial

Înscrierea copiilor în învățământul antepreșcolar și preșcolar în anul școlar 2026-2027 începe în data de 25 mai, după o perioadă dedicată reînscrierilor, potrivit Calendarului de înscriere publicat în Monitorul Oficial.…
Vezi articolul

Matei Gheboianu, decanul Facultății de Istorie din cadrul Universității din București: În ultimii zece ani s-a creat o prăpastie între universitar și preuniversitar, iar împărțirea în două ministere o va mări și mai mult / Noi ne plângem că studenții sunt foarte slabi, dar nu ne mai interesează să lucrăm cu ei

Împărțirea Ministerului Educației și Cercetării în 2 structuri – una cu focus pe învățământul preuniversitar, iar cealaltă pe învățământul superior – ar duce la lărgirea prăpastiei deja existente dintre cele…
Vezi articolul