Cîmpeanu: 54% din școli aveau vineri o rată de vaccinare de cel puțin 60% în rândul personalului

3.174 de vizualizări
vârsta de pensionare, cancelarie profesori
Foto: INQUAM Photos – Octav Ganea
În total, 54% din școli aveau săptămâna trecută, vineri, 29 octombrie, o rată de vaccinare de cel puțin 60% în rândul personalului, a precizat pentru Edupedu.ro ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu.

În prezent, ministerul centralizează date la zi de la fiecare inspectorat școlar în parte pentru a avea o situație actualizată până luni.

De asemenea, și Edupedu.ro a solicitat tuturor inspectoratelor școlare din țară datele privind vaccinarea în rândul personalului angajat în școli, iar informațiile primite până acum le puteți accesa aici – LISTE Ratele de vaccinare ale școlilor și grădinițelor din 18 județe și din București.

Amintim că președintele Klaus Iohannis a anunțat în declarația de presă susținută joi seara, la Cotroceni, că vacanța nu va mai fi prelungită și săptămâna viitoare, iar începând de luni, acolo unde condițiile sanitare o permit, toți elevii și preșcolarii se vor putea întoarce la școală. Însă, de data aceasta, pentru redeschiderea cu prezență fizică a școlii va conta și gradul de vaccinare al personalului angajat.

Tot joi seara, ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a transmis pe grupul de comunicare cu presa al ministerului următorul mesaj: „Conform discuțiilor de până acum, se conturează un prag de vaccinare de 60% în rândul personalului școlii, pentru a funcționa cu prezență fizică. Decizia finală se va anunța mâine, la ora 10:00, la sediul ministerului Educației”. Regula este valabilă și pentru grădinițe de stat și cele private, mai multe detalii aici.


2 comments
  1. Omul asta e dus la mansarda🤣🤣🤣🤣🤣 si se poate numi criminal.Asta e Campeanu,un criminal!!!!!
    De ce sa trimiti copiii la scoala cand te infectezi cu vaccin cu tot.
    S au pus bazele in ceva ce nu contează.E ca si cum ai spune ca scoala normală e obligatorie si nu se mai tine cont de niciun scenariu.De nimic.Rusine!Demisia Campeanu,esti un om de toata jena.Imi e sila de mizeriile pe care le spui.

  2. Au oamenii astia studii medicale ?
    Nu le spune nimeni ca bat campii ?
    E o crima sa trimiti elevii in scoala la ratele imense care sunt prin unele localitati… peste o luna in loc de Mos Nicolae ne vom bucura de Mos Covirus care ne va cadorisi cu cativa copii si profesori morti la datorie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Școlile rămân închise, însă autoritățile permit organizarea de cursuri sau workshop-uri la interior cu maximum 25 de persoane, prevede hotărârea Comitetului Național pentru Situații de Urgență

Școlile rămân în scenariul roșu, însă autoritățile permit organizarea de cursuri de instruire și workshop-uri pentru adulți cu participarea unui număr de maximum 25 de persoane în interior, conform Hotărârii…
Vezi articolul

Eduard Novak, propunerea pentru funcţia de ministru al Tineretului şi Sportului, singurul campion paralimpic din istoria României: Sportul mă defineşte, mă determină să-mi depăşesc orice limită

Eduard Novak, propunerea UDMR pentru funcţia de ministru al Tineretului şi Sportului, este preşedintele Federaţiei Române de Ciclism şi singurul campion paralimpic din istoria României. Novak, în vârstă de 44…
Vezi articolul

Elevii din clasele a VIII-a și a XII-a, din clasele finale profesionale și postliceale se pot întoarce în efectiv complet, fizic, la școală, după vacanța de Paște, indiferent de scenariul în care este localitatea. La fel și elevii cu cerințe educaționale speciale

Elevii din clasele terminale din învățământul gimnazial și liceal, a VIII-a și a XII-a/a XIII-a, profesional și postliceal se pot întoarce în efectiv complet, fizic, la școală, din 10 mai,…
Vezi articolul

Eveniment în limba română pentru profesorii de Fizică de liceu, la CERN în Elveția, la care cadrele didactice pot aplica până pe 9 martie, anunță Facultatea de Fizică a UB – o săptămână de formare despre fizica nucleară

Profesorii de fizică din liceele din România pot petrece în vară o săptămână la CERN, în Geneva, într-un program de formare în domeniul științelor exacte, potrivit unui anunț al Facultății…
Vezi articolul