Cine este Remus Pricopie, propus premier de PSD și Pro România: rector aflat la al 3-lea mandat, la care a putut candida speculând o prevedere pe care chiar el a introdus-o în legea educației

2.324 de vizualizări
Ceremonia de decorare a unor personalitati civile cu prilejul Zilei Nationale a Romaniei, la Palatul Cotroceni, vineri, 29 noiembrie 2019. Inquam Photos / Ilona Andrei
Propus premier de PSD și Pro România, după ce Guvernul Orban a fost demis prin moțiune de cenzură, Remus Pricopie este rectorul pentru al treilea mandat al Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative. În decembrie 2019 a fost candidat unic la cea mai înaltă funcție de conducere a SNSPA. Amintim că Pricopie a putut candida la acest al treilea mandat speculând o prevedere pe care chiar el a introdus-o în legea educației, pe când era ministru al Educației în guvernul Ponta.

Pricopie conduce singura universitate din România care a anunțat că a fost „invitată să facă parte din rețeaua de universități în care George Soros investește 1 miliard de dolari” (detalii aici).

Remus Pricopie a fost decorat de Klaus Iohannis cu Ordinul Național „Serviciul Credincios” în grad de Cavaler, în decembrie 2019, după ce SNSPA a organizat singura dezbatere la care Klaus Iohannis a fost prezent înaintea alegerilor prezidențiale din 2019.

În 2015, Remus Pricopie a devenit președinte al Academiei de Științe ale Securității Naționale, instituție fondată de Gabriel Oprea, potrivit HotNews.ro.

Remus Pricopie (49 de ani) a fost ministru al Educației în guvernul Ponta, în 2012-2014, alături de Mihnea Costoiu care era ministru delegat pentru Învățământ Superior

În mandatul său și al lui Mihnea Costoiu, Guvernul Ponta a adoptat Ordonanță de urgență care a modificat radical Legea Educației Naționale (aducând 97 de schimbări la legea 1/2011): 

  • angajarea profesorilor care trebuia să fie realizată pe școală a fost readusă la sistemul de titularizare,
  • alegerea directorilor de școli a fost din nou centralizată,
  • a fost introdusă posibilitatea doctoratului la frecvență redusă,
  • a fost desființat de facto masteratul didactic
  • și a fost introdusă posibilitatea de a fi rector pe viață.
  • Citește aici și aici efectele OUG de modificare a legii educației din mandatul Pricopie-Costoiu, ambii rectori astăzi pentru al treilea mandat.

Este un pact national anti-educatie, readuce impostura in doctorate, rectorii pot fi pe viata, universitatile private isi fac regulile. Este o grozavie” – a explicat Mircea Miclea în 2014 importanța modificărilor aduse la Legea educației în mandatul lui Remus Pricopie, după cum a relatat la acea vreme HotNews.ro.

Remus Pricopie / INQUAM Photos – Octav Ganea

A fost consilier al Ecaterinei Andronescu în ambele sale mandate de ministru al Educației, a fost secretar de stat pentru învățământul superior în perioada 2007 – 2008 când ministru era liberalul Cristian Adomniței, în 2008 a fost ministru interimar al Educației.

Este rector al SNSPA din 2012. În perioada 2009-2012, a fost președintele Boardului Director al Comisiei Fulbright în România.

În 1995 a absolvit Facultatea de Chimie a Universității din București, în 1997 a absolvit un master în Relații Internaționale și Politici Europene la Université de Liège, Belgia, în 1998 a obținut o diplomă de Studii Academice Postuniversitare în Comunicare și Relații Publice, în 2003-2004 a urmat Advanced Studies in International Educational Policy la The George Washington University, Washington D.C., USA, iar în 2005 a obținut Diplomă de Doctor în Științe Politice la SNSPA.

În 2007-2008 a urmat cursuri Fulbright la The George Washington University și State University of New York at Buffalo.

Descarcă de aici CV-ul lui Remus Pricopie

Foto: Ceremonia de decorare a unor personalitati civile cu prilejul Zilei Nationale a Romaniei, la Palatul Cotroceni, vineri, 29 noiembrie 2019. Inquam Photos / Ilona Andrei
Citește și:

 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Platforma de evaluare online a elevilor la examenele naționale, proiect în valoare de 78 milioane de euro, va fi pilotată în școli începând cu 2024 și ar urma să fie complet funcțională în anul școlar 2025-2026, conform apelului lansat de Ministerul Educației

Ministerul Educației a lansat apelul pentru dezvoltarea platformei de evaluare și realizarea de conținut digital, cu o alocare de 78.500.000 euro. Platforma va fi pilotată în școli începând cu 2024…
Vezi articolul

Aura Danielescu, șefa ISJ Timiș, după ce peste 92% din elevii de la seral nu erau prezenți la ore: Cel mai sănătos este să schimbăm politica educațională. Poate reușim să facem prezența obligatorie doar de 20%, iar în restul timpului ei să aibă posibilitatea să participe fie la cursuri pe platforme, fie la cursuri online

Aura Danielescu, inspector școlar general Timiș, a declarat, pentru TVR Timișoara, referitor la situația absenteismului de la învățământul seral, că cel mai sănătos „este să schimbăm politica educațională și să venim…
Vezi articolul

Ministerul Educației a stabilit cum se diferențiază salariile pentru educatorii-puericultori din creșe. Regulile vin după un an și trei luni de când creșele au devenit instituții de învățământ

Ministerul Educației a stabilit cum se diferențiază salariile pentru cei care ocupă funcția de educator-puericultor, potrivit unui ordin publicat vineri, 9 decembrie, în Monitorul Oficial. Este vorba despre ordinul privind diferențierea…
Vezi articolul