Clădirea în care se află sediul Ministerului Educației va intra în reabilitare prin Programul Naţional de consolidare a clădirilor cu risc seismic ridicat / 15 școli au fost incluse pe aceeași listă aprobată pentru finanțare de Ministerul Dezvoltării

1.576 de vizualizări
Foto: Ministerul Educației
Sediul Ministerului Educației din str. General Berthelot nr. 26-30 a fost inclus luni, de Ministerul Dezvoltării, pe lista clădirilor care vor fi consolidate și reabilitate prin Programul Naţional de consolidare a clădirilor cu risc seismic ridicat. Clădirea nu este inclusă pe lista Administrației Municipale pentru consolidarea clădirilor cu risc seismic, iar Ministerul Educației nu a anunțat public că intenționează să reabiliteze clădirea în care lucrează peste 600 de angajați. Tot luni, pe aceeași listă de reabilitări și consolidări, au fost incluse și 15 școli și grădinițe din București și câteva județe, anunță Ministerul Dezvoltării într-un comunicat de presă. Finanțarea este asigurată 100% de Ministerul Dezvoltării și este nerambursabilă.

Clădirea în care peste 600 de angajați ai Ministerului Educației lucrează zilnic, de pe str. General Berthelot nr. 26-30, va intra în consolidare, după ce Ministerul Dezvoltării a anunțat luni că “sediul a fost inclus pe lista cu 30 proiecte depuse în cadrul Programului Naţional de consolidare a clădirilor cu risc seismic ridicat, selectate pentru finanţare”, spunea ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Cseke Attila.

Urmează ca beneficiarii, adică Ministerul Educației în acest caz, să depună documentația necesară.

“În urma includerii în Ordinul de ministru, beneficiarii trebuie să depună documentaţia necesară pentru încheierea contractelor de finanţare. Odată încheiate aceste contracte, întrucât finanţarea este asigurată din fonduri publice, se va derula procedura de achiziţie publică, iar ulterior pot începe lucrările de consolidare”, mai transmite Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.

Sursa: Ministerul Dezvoltării Lucrărilor Publice și Administrației

Deocamdată nu se știe când vor începe lucrările de reabilitare și consolidare și dacă acest lucru implică mutarea sediului. De altfel, Ministerul Educației nu a anunțat public vreo intenție de a consolida clădirea și nu se știa că angajații ar fi în pericol la un cutremur.

Clădirea din strada General Berthelot nr. 26-30 figurează pe lista clădirilor de patrimoniu, potrivit Ministerului Culturii, unde se precizează că a fost ridicată în prima jumătate a secolului XX, așadar până în 1950.

Clădirea nu este inclusă pe lista Administrației Municipale pentru consolidarea clădirilor cu risc seismic. Cu toate acestea, pe site-ul Ministerului Educației nu există nicio informație despre clădirea-monument istoric, în care instituția își are sediul din anii 1930 când a devenit „Administrația Casei Școalelor”.

Sursa: patrimoniu.ro

De asemenea, nu a fost făcută publică nicio expertiză care să ateste riscul seismic în care este încadrată clădirea.

Potrivit Hotărârii Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, publicată în Monitorul Oficial în decembrie 2012, clădirea în care funcționează în continuare Ministerul Educației are mai multe corpuri.

Reabilitarea și consolidarea clădirilor în cadrul Programului Național de consolidare a clădirilor cu risc seismic se face prin legea nr. 212/2022 privind unele măsuri pentru reducerea riscului seismic al clădirilor. La art 11, alin 3, se precizează că pot intra în Programul național de consolidare a clădirilor cu risc seismic:

”(3) Clădirile încadrate în clasa de risc seismic RsI sau RsII prin raport de expertiză tehnică, realizată conform normativului Cod de proiectare seismică – Partea a III-a – Prevederi pentru evaluarea seismică a clădirilor existente, indicativ P100-3, în vigoare la data solicitării includerii în program, de către experți tehnici atestați pentru cerința fundamentală rezistență mecanică și stabilitate, se includ în Programul național de consolidare a clădirilor cu risc seismic ridicat, pe baza solicitărilor depuse de beneficiarii programului, conform prezentului act normativ”.

15 școli și grădinițe din București și câteva județe, pe aceeași listă pentru reabilitare și consolidare

Revenind la proiectele aprobate luni de Ministerul Dezvoltării în cadrul Programul Naţional de consolidare a clădirilor cu risc seismic, au fost aprobate finanțări pentru 15 școli și grădinițe, o sală de sport, o Sală Polivalentă din București, Argeș, Tulcea, Vaslui, Sibiu, Botoșani, Dolj, Ialomița. De asemenea, s-a aprobat finanțarea pentru consolidarea unui corp al Palatului Copiilor din Iași, potrivit listei publicate de ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației. Acestea pot primi finanţare odată ce autorităţile locale depun documentele necesare, potrivit comunicatului Ministerului Dezvoltării.

Sursa: Ministerul Dezvoltării Lucrărilor Publice și Administrației

Pe lista unităților de învățământ ce vor fi consolidate prin Programul Național de consolidare a clădirilor cu risc seismic se află școli care vineri, 17 martie, figurau ca fiind neîncadrate pe lista Ministerului Educației. De exemplu, sunt în această situație Școala Gimnazială “Grigore Tocilescu” din București, Liceul Charles Laugier din Craiova și Liceul Tehnologic “Transporturi Căi Ferate” Craiova care, potrivit listei de mai jos, nu au nici sălile de curs, nici sala de sport și nici grupurile sanitare încadrate în vreun risc seismic.

BUCUREŞTI SECTORUL 5Şcoala Gimnazială “Grigore Tocilescu”Neîncadrată Grupuri sanitare
BUCUREŞTI SECTORUL 5Şcoala Gimnazială “Grigore Tocilescu”Neîncadrată Sală de sport
BUCUREŞTI SECTORUL 5Şcoala Gimnazială “Grigore Tocilescu”Neîncadrată Săli de curs și laboratoare
Sursa: Lista școlilor cu risc seismic publicată pe edu.ro în 17 martie 2023
CRAIOVALICEUL “CHARLES LAUGIER” CRAIOVANeîncadratăSăli de curs și laboratoare
CRAIOVALICEUL “CHARLES LAUGIER” CRAIOVANeîncadratăAltă destinaţie
CRAIOVALICEUL “CHARLES LAUGIER” CRAIOVANeîncadratăSăli de curs și laboratoare
CRAIOVALICEUL “CHARLES LAUGIER” CRAIOVANeîncadratăCantină

CRAIOVALICEUL “CHARLES LAUGIER” CRAIOVANeîncadratăCămin
Sursa: Lista școlilor cu risc seismic publicată pe edu.ro în 17 martie 2023
CRAIOVA LICEUL TEHNOLOGIC TRANSPORTURI CAI FERATE CRAIOVANeîncadratăSăli de curs și laboratoare
CRAIOVALICEUL TEHNOLOGIC TRANSPORTURI CAI FERATE CRAIOVANeîncadratăSăli de curs și laboratoare
CRAIOVALICEUL TEHNOLOGIC TRANSPORTURI CAI FERATE CRAIOVANeîncadratăCămin
CRAIOVALICEUL TEHNOLOGIC TRANSPORTURI CAI FERATE CRAIOVANeîncadratăSăli de curs și laboratoare
CRAIOVALICEUL TEHNOLOGIC TRANSPORTURI CAI FERATE CRAIOVANeîncadratăAltă destinaţie

Din București, cele mai multe unități de învățământ au fost selectate din sectorul 6 pentru reabilitarea și consolidarea a două grădinițe, Liceul Tudor Vladimirescu, Şcoala Gimnazială nr. 142, Şcoala Gimnazială nr. 153, toate aflate în risc seismic II sau neîncadrate, potrivit listei Ministerului Educației.

BUCUREŞTI SECTORUL 6Grădiniţa nr. 229RS IIAltă destinaţie
BUCUREŞTI SECTORUL 6Grădiniţa nr. 229RS IIGrupuri sanitare
BUCUREŞTI SECTORUL 6Grădiniţa nr. 229RS IISăli de curs și laboratoare
BUCUREŞTI SECTORUL 6Grădiniţa nr. 246RS IIAltă destinaţie
BUCUREŞTI SECTORUL 6Grădiniţa nr. 246RS IICantină
BUCUREŞTI SECTORUL 6Grădiniţa nr. 246RS IIGrupuri sanitare
BUCUREŞTI SECTORUL 6Grădiniţa nr. 246RS IISăli de curs și laboratoare
BUCUREŞTI SECTORUL 6Liceul Teoretic “Tudor Vladimirescu”RS IIAltă destinaţie
BUCUREŞTI SECTORUL 6Liceul Teoretic “Tudor Vladimirescu”RS IIGrupuri sanitare
BUCUREŞTI SECTORUL 6Liceul Teoretic “Tudor Vladimirescu”RS II Săli de curs și laboratoare
Şcoala Gimnazială nr. 142RS IIAltă destinaţie
Şcoala Gimnazială nr. 142RS IIGrupuri sanitare
Şcoala Gimnazială nr. 142RS IISăli de curs și laboratoare
Şcoala Gimnazială nr. 153RS III
Şcoala Gimnazială nr. 153NeîncadratăGrupuri sanitare
Şcoala Gimnazială nr. 153NeîncadratăSală de sport
Şcoala Gimnazială nr. 153RS IIIAltă destinaţie
Şcoala Gimnazială nr. 153RS IIIGrupuri sanitare
Şcoala Gimnazială nr. 153RS IIISăli de curs și laboratoare
BUCUREŞTI SECTORUL 6Şcoala Gimnazială “Constantin Brâncuşi”Neîncadrată Grupuri sanitare
BUCUREŞTI SECTORUL 6Şcoala Gimnazială “Constantin Brâncuşi”Neîncadrată Săli de curs și laboratoare
BUCUREŞTI SECTORUL 6Şcoala Gimnazială “Constantin Brâncuşi”Neîncadrată Grupuri sanitare
BUCUREŞTI SECTORUL 6Şcoala Gimnazială “Constantin Brâncuşi”Neîncadrată Săli de curs și laboratoare
BUCUREŞTI SECTORUL 6Şcoala Gimnazială “Constantin Brâncuşi”RS IIAltă destinaţie
BUCUREŞTI SECTORUL 6Şcoala Gimnazială “Constantin Brâncuşi”RS IIGrupuri sanitare
BUCUREŞTI SECTORUL 6Şcoala Gimnazială “Constantin Brâncuşi”RS IISăli de curs și laboratoare

BUCUREŞTI SECTORUL 6Şcoala Gimnazială “Constantin Brâncuşi”RS IISală de sport
Lista ministerului Educației cu școli în Risc seismic publicată în 17 martie 2023
Informații de context

În perioada 3 ianuarie – 20 februarie, a fost deschis apelul de proiecte pentru Programul național de consolidare a clădirilor cu risc seismic ridicat, în urma căruia au fost depuse cereri de finanțare pentru consolidarea seismică a 366 de clădiri. Pe 1 martie Ministerul Dezvoltării a aprobat 50 de proiecte, dintre care finanțarea pentru reabilitarea și consolidarea a 19 unități de învățământ, în valoare de 738 de milioane de lei.

Ministerul Dezvoltării derulează Programul Naţional de consolidare a clădirilor cu risc seismic ridicat, care, pentru anul 2023, are alocat un buget de 200 de milioane de lei credite bugetare şi 500 milioane de lei credite de angajament, iar finanţarea este de 100%. Locatarii clădirilor consolidate şi autorităţile locale nu vor fi nevoiţi să restituie banii.

De precizat, Programul Național de consolidare a clădirilor cu risc seismic ridicat este asigurat din bugetul statului și este diferit de Programul de consolidare a școlilor în risc de prăbușire la cutremur, denumit, Programul național „Școli sigure și sănătoase”, aprobat prin ordonanța de urgență nr. 7 din 1 martie. Acesta din urmă a fost aprobat rapid de Guvern în urma seismelor de până la 5,9 pe Richter produse luna trecută în județul Gorj, fiind creat și un comitet interministerial prin care să se identifice școlile cu risc seismic ridicat, adică RSI, și incluse în reabilitare rapid.

A fost însă un ping-pong între miniștrii Educației și cel al Dezvoltării care își cereau unul altuia lista cu școlile încadrate.

După mai multe bâlbâieli la Ministerul Educației și la Guvern, Ministerul Educației publică săptămânal situația școlilor din țară cu risc seismic. În doar 2 săptămâni s-a modificat numărul școlilor aflate în risc seismic într-un ritm fulminant și greu de înțeles. Primul număr anunțat a fost 39 de școli în risc seismic I, în data de 21 februarie. Trei zile mai târziu, pe 24 februarie, Ministerul a publicat o listă actualizată în care apăreau 45 de școli în risc seismic I. După o săptămână, pe 3 martie, ministerul a mai adăugat încă 6 școli, iar cea mai recentă listă, publicată vineri, 17 martie, arată că sunt 53 de clădiri de școli.

Citește și:
Alba-neagra cu școlile în risc seismic I, la Ministerul Educației. Pe lista oficială apar clădiri care se pot prăbuși la cutremur, care după o săptămână dispar
Programul de consolidare a școlilor în risc de prăbușire la cutremur a fost publicat în Monitorul Oficial, fără lista clădirilor / Ministerul Educației va transmite Ministerului Dezvoltării lista acestora, în cel mult două săptămâni

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
vârsta de pensionare, cancelarie profesori

În unele școli doi din 3 angajați ai sistemului de învățământ doresc să se vaccineze / Rata din mai multe unități s-a situat în prima perioadă pe undeva pe la 66% – Cîmpeanu despre rezultatele preliminare la chestionarul privind disponibilitatea de vaccinare a personalului din învățământ

Avem multe unități de învățământ în care doi din trei angajați din preuniversitar sunt dispuși să se vaccineze împotriva COVID-19, a declarat ministrul Sorin Cîmpeanu la Libertatea. Este vorba de…
Vezi articolul

La discuțiile cu premierul Ciolacu și sindicatele profesorilor, Ministerul Educației nu ar fi prezentat niciun impact bugetar pe “inechitățile salariale” ale angajaților din funcții de conducere – directori, contabili-șefi și secretari-șefi – surse

La discuțiile de luni de la Guvern, Ministerul Educației nu ar fi prezentat niciun impact financiar privind eliminarea inechităților pe salarizarea directorilor și personalului didactic din funcțiile de conducere și…
Vezi articolul