Clasa pregătitoare 2025. Începe repartizarea copiilor la școala de circumscripție / Pe 21 mai se afișează în școli listele copiilor înscriși

16.352 de vizualizări
Foto: © Oksix | Dreamstime.com
Între 6-9 mai 2025 are loc repartizarea elevilor la clasa pregătitoare la școala de circumscripție, pentru anul școlar 2025-2026. Astăzi se încheie perioada de depunere a cererilor pentru prima etapă de înscrieri, amintește Ministerul Educației, într-o postare pe Facebook. Pe 21 mai se afișează în școli listele copiilor înscriși.
  • Este obligatorie înscrierea în clasa pregătitoare a copiilor care împlinesc 6 ani până la 31 august 2025, inclusiv, potrivit metodologiei.

Astăzi, 6 mai, se încheie perioada de depunere a cererilor pentru prima etapă de înscrieri la clasa pregătitoare, potrivit Ministerului Educației. Au fost depuse solicitări pentru înscrierea a peste 155.000 de copii, care vor începe școala la toamnă, anunță Ministerul Educației într-o postare pe Facebook.

Tot pe 6 mai începe repartizarea copiilor la școala de circumscripție. Potrivit calendarului, repartizarea se face timp de 4 zile, până pe 9 mai 2025.

În perioada 12 mai – 19 mai 2025 are loc procesarea cererilor pentru cei care solicită înscrierea la o altă unitate de învățământ decât la școala de circumscripție, pe locurile rămase libere. În această fază se aplică criterii generale și specifice de departajare și validare de către Consiliul de administrație al unității de învățământ.

Pe 21 mai se afișează la școli listele copiilor înscriși și pe site-ul inspectoratului școlar a candidaților înmatriculați și a numărului de locuri rămase libere.

Etapa a doua de înscriere

22 mai – comunicare proceduri specifice elaborate de ISJ/ ISMB pentru repartizarea copiilor pe locuri disponibile

23-29 mai – depunerea cererilor de înscriere (la școala aflată pe prima poziție din cele trei opțiuni exprimate)

30 mai – 4 iunie – validarea cererilor de înscriere la școala aflată pe prima poziție din cele trei opțiuni exprimate

6-11 iunie – procesarea cererilor de înscriere

12 iunie – afișarea, la fiecare școală a listelor copiilor înscriși în clasa pregătitoare

1-2 septembrie – soluționarea de către ISJ a cererilor părinților ai căror copii nu au fost încă înscriși la o unitate de învățământ

  • soluționarea de către ISJ a oricărei alte situații referitoare la înscrierea în învățământul primar, în interesul superior al copilului

3 septembrie – afișarea la fiecare școală a listelor cu elevii distribuiți în fiecare clasă pregătitoare

Înscrierea la clasa pregătitoare

Este obligatorie înscrierea în clasa pregătitoare a copiilor care împlinesc 6 ani până la 31 august 2025, inclusiv, potrivit metodologiei.

Totuși, există și o excepție: părinții pot face o cerere prin care să ceară amânarea înscrierii cu maximum un an “în cazuri justificate”. Nu se precizează însă care ar fi cazurile justificate și cum pot fi dovedite.

Art. 6 alin (4 ) – „La cererea scrisă a părinților/reprezentantului legal, în cazuri justificate, înscrierea în clasa pregătitoare a copiilor care împlinesc vârsta de 6 ani până la data de 31 august a anului în care se face înscrierea poate fi amânată cu maximum un an”.

În plus, chiar dacă grupele mare și mijlocie sunt obligatorii, pot fi înscriși la clasa pregătitoare și copiii care nu au fost la grădiniță din “lipsa infrastructurii la nivel local sau au avut domiciliul temporar în străinătate”.

Copiii care nu îndeplinesc 6 ani până la 31 august 2025, dar împlinesc în perioada 1 septembrie – 31 decembrie 2025, inclusiv, pot fi înscriși în clasa pregătitoare în baza unei recomandări (dacă au frecventat grădinița) respectiv a unei evaluări (dacă nu au frecventat grădinița sau se întorc din străinătate) în vederea înscrierii în învățământul primar.

Foto: © Oksix | Dreamstime.com /
Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Înscriere clasa pregătitoare 2025. Școlile trebuie să afișeze numărul de clase pregătitoare și circumscripțiile școlare la sediul școlii în data de 6 martie
DOCUMENT Model de cerere înscriere clasa pregătitoare 2025 / Cererile pot fi depuse la școală sau prin e-mail
OFICIAL Calendar înscriere în clasa pregătitoare 2025 și criteriile generale și specifice de departajare / Părinții depun sau transmit online cererile-tip de înscriere în perioada 31 martie – 6 mai 2025


2 comments
  1. Eu am înscris anul trecut și am stat de la h 3 la h11 să îmi înscriu copilul la step by step. Am fost nr 25 și la suplimentarea locurilor nu mi-a fost primit copilul la step by step. După ce am schimbat cererea, doamna secretara a spus că avem întâietate dacă se vor suplimenta locuri. Au fost decât 23 de înscrieri la step by step. Toamna am mers și întrebat pe doamna director și mi-a zis că nu sau alocat locuri. În realitate am stat 8h în ploaie și frig pt ca alți cu pile să aibă un loc. Rușine

  2. da sigur daia vin la scoala din ” circumscriptie ” toti cu bmw mercedes sa si aduca copiii inscrisi pe pile si fel si fel de manarii, flotant etc sa ocupe locul altor copii. sa nu mai zic de profesorii delasatori platiti cu bani grasi ca sa isi bata joc rusine sistemului numai la cafele si tigari le vad pe geam pe profesoare ora incepe la si 20 se termina la si 45 nu se mai poate asa

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Notele sunt din ce în ce mai mari la Evaluarea Națională, iar elevii din ce în ce mai slabi când ne intră în clasa a IX-a. Evaluarea la clasa a VIII-a este complet nerelevantă. Ar trebui schimbată – avertizează directoarea Colegiului Caragiale din București

Andreia Bodea, directoarea Colegiului Național „I.L. Caragiale” din București, a vorbit despre Evaluarea Națională de la finalul clasei a VIII-a. Aceasta a declarat pentru Edupedu.ro că „Evaluarea Națională la clasa…
Vezi articolul

Grupul pentru Dialog Social dezaprobă interzicerea educației de gen și cere președintelui Iohannis respingerea legii: Prin acest act de cenzură, România se așază în siajul statelor eșuate în iliberalism

Grupul pentru Dialog Social dezaprobă interzicerea educației de gen de către Parlamentul României, prin modificarea Legii Educației. Fii parte din schimbare. Redirecționează 3,5% din impozitul pe venit către EduPedu. REDIRECȚIONEAZĂ…
Vezi articolul

Elevii de la AEC au câștigat definitiv în instanță un proces prin care obligă Ministerul Educației să facă publice toate registrele cu propunerile primite pentru proiectele de acte normative puse în consultare din ianuarie 2022 până în aprilie 2023, după ce instituția a încălcat și încalcă sistematic legea transparenței

Curtea de Apel București obligă Ministerul Educației și Cercetării să ofere Asociației Elevilor din Constanța toate registrele cu propunerilor, opiniile și sugestiile primite pentru toate proiectele de acte normative puse…
Vezi articolul

Directorii și juriștii „pereni” din minister și inspectorate sunt cei care opun rezistență ca să nu le fie stricat confortul. Maria Manea, fost secretar de stat în Ministerul Educației: Elanul unui ministru, al unui secretar de stat, al unui inspector general, care vine cu intenția de a face ceva, rămâne, din păcate, la nivelul de elan din cauza lor

„Din experiența mea, vă spun că poate elanul unui ministru, al unui secretar de stat, al unui inspector general, care vine cu intenția de a face ceva, rămâne, din păcate,…
Vezi articolul

UNICEF: Campaniile de vaccinare antirujeolă au fost suspendate în 25 de ţări din cauza pandemiei de coronavirus / Milioane de copii riscă să nu aibă acces la vaccinuri, ceea ce ar putea declanșa epidemii dezastruoase

Milioane de copii riscă să nu beneficieze de vaccinurile vitale împotriva rujeolei, difteriei şi poliomielitei din cauza întreruperii programelor de vaccinare, în contextul pandemiei de Covid-19, a atenţionat vineri Unicef.…
Vezi articolul