Concurența medie a fost de peste 2,3 candidați pe loc la admiterea în facultățile de Medicină din țară. Creștere cu 87% față de anul trecut la Târgu Mureș

2.257 de vizualizări
Foto: Angelo Brezoianu / Agerpres Foto
Sunt peste 3 candidați pe loc la La Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș. Sunt peste 2 candidați pe loc la admiterea la Universitățile de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, „Grigore T. Popa” din Iași, „Iuliu Hațeganu” din Cluj și UMF Craiova. La Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara concurența este de peste 1 candidat pe loc.

Duminică, 21 iulie, s-au desfășurat concursurile de admitere la cele 6 Universități de Medicină și Farmacie din România.

7909 candidați din toată țara au concurat pentru 3398 de locuri disponibile la Facultățile de Medicină, specializarea Medicină a Universităților de Medicină și Farmacie, arată o analiză Edupedu.ro. Concurența a fost de 2,32 candidați pe loc.

La Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) „Carol Davila” din Bucureşti, la Facultatea de Medicină sunt 2.743 de candidați pe 987 de locuri cu taxă și fără taxă, potrivit unui comunicat de presă al UMFCD.

Asta înseamnă o concurență de 2,77 candidați pe loc. În 2023 au fost înscriși 2.546 de candidați pe un total de 985 de locuri, concurența fiind de 2,58 candidați pe loc.

La Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș, la Facultatea de Medicină, specializarea Medicină au fost scoase la concurs 355 de locuri, conform cifrei de școlarizare. Numărul candidaților a fost de 1.137, potrivit rezultatelor publicate în urma examenului de admitere. Menționăm că datele publicate includ locurile și candidații la specializările Medicină în limba română și limba maghiară.

Concurența a fost de 3,20 candidați pe loc.

În anul 2023-2024 au fost disponibile 420 de locuri, arată cifra de școlarizare. Pentru acestea au concurat 720 de candidați, conform rezultatelor pentru specializările Medicină în limba română și în limba maghiară. Concurența de anul trecut a fost de 1,71 candidați pe loc.

La Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațeganu” din Cluj, la Facultatea de Medicină au fost 964 de candidați, potrivit datelor publicate de universitate. Locurile disponibile au fost în număr de 420, arată cifra de școlarizare.

Concurența a fost de 2,29 candidați pe loc.

La Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova, la Facultatea de Medicină au fost scoase la concurs 360 de locuri, potrivit cifrei de școlarizare. Numărul candidaților validați a fost de 801, arată datele publicate de universitate.

Astfel, 2,22 candidați au concurat pentru fiecare loc.

La Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași, la Facultatea de Medicină (specializarea Medicină) au fost 1.185 de candidați pe 550 locuri, conform repartizării pe săli, respectiv cifrei de școlarizare.

Concurența a fost de 2,15 candidați pe loc.

La Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara, la Facultatea de Medicină au fost disponibile 726 locuri pe care s-au înscris 1079 candidați validați, potrivit datelor primite de UMF „Victor Babeș” în urma solicitării Edupedu.ro.

Concurența a fost de 1,48 candidați pe loc.


2 comments
  1. Concurenta la UMF Timișoara e greșită. Ați calculat cu tot cu specializările în lb. franceza și engleza care sunt pentru studenți străini și nu au locuri bugetate.
    La medicina generala sunt 525 locuri buget +taxa deci concurenta este 2,1 aprox.
    Ori faceti o cercetare calumea ori daca nu lasati-o balta…

  2. Aici se merita sa te duci.Daca ar fi sa dau din nou la facultate ,aici m-as duce.Ai salariu decent,te angajezi oriunde în lume,lucrezi cu aparatura care îți ușurează munca.Esti curat,elegant. Ai un ban sa iti cumperi hainute decente,casa ,masă.
    Invatamantul e în cădere libera.Nu va mai veni nimeni și cei care mai sunt cât de cât vor pleca.Multi se pensionează cu tot felul de boli și nimeni nu mai vrea sa vina pentru ca legile actuale fac din școală balamuc.Au ajuns tot felul de deza…xati în școlile normale,indivizi care nu au ce cauta în invatamatul de masă pentru ca bolile mintale nu au leac.Ele pot fi ținute în frâu cu tratament și…atât.Dar noua deontologie vinde gogoși ca vezi-tu-doamne ,noi nu știm adevărul și ca din cal faci țânțar.
    Sa am din nou 20 de ani și…,nu!!La cât înveți, pentru ca este de învățat, câte examene ai de dat și cât este de muncit?Nu se merită. Am fost la urgente ,doua doctorițe tinerele se ajutau de internet cu diagnosticul meu,mai o analiză, se mai uita la tine,mai o conectare….și te pune pe picioare și dacă nu,ghinion!
    Orice meserie intelectuala presupune mult efort intelectual și nu se merita atâta învățat pentru nici o mie de euro.Nu se merită. Dacă tot înveți, învață altceva care nu te transforma în bătaia de joc a unuia care nu știe nici sa scrie și mai ales a sistemului,da?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Vasile Brînzănescu, matematician din conducerea instituției-cheie în verificarea plagiatelor, nou mesaj către ministrul Educației: “Dacă desființați CNATDCU, veți introduce în universitățile românești cea mai neagră perioadă din toate timpurile”

Problema verificării plagiatelor, blocată printr-o decizie a Curții Constituționale, ar putea fi rezolvată printr-un sistem care să permită membrilor CNATDCU, forul responsabil cu atestarea titlurilor universitare, să verifice de plagiat…
Vezi articolul

Riscăm o nouă epidemie de rujeolă / Medicii avertizează că se înmulțesc cazurile de îmbolnăvire la copiii nevaccinați / ”Rujeola este o boală care are în proporţie de cel puţin 30% complicaţii”

Managerul Spitalului de Boli Infecţioase ”Victor Babeş” din Capitală, dr. Simin Aysel Florescu, a explicat, pentru News.ro, că riscăm o nouă epidemie de rujeolă din cauza copiilor nevaccinați, potrivit G4Media.ro. Tot…
Vezi articolul

Lista actualizată a magazinelor care acceptă cardurile de carieră didactică, cu peste 20.000 de magazine, farmacii și pensiuni / 60 de firme de training sunt pe listă, încă niciun curs CCD sau de la universități

Sunt peste 20.000 de locații în țară unde cardurile cu prima didactică sau de carieră profesională pot fi folosite de profesori și de ceilalți angajați din învățământ, potrivit listei actualizate…
Vezi articolul

BREAKING Daniel David, primele concluzii ale dezbaterilor pe proiectele de planuri-cadru de liceu: În cazul latinei voi propune în final revenirea la elementul centralizat / Mă gândesc la impunerea unui procent din orele alocate disciplinelor care să fie dedicat doar consolidării, activităților remediale și transferului de cunoștințe în viața reală

După primele 10 zile de dezbateri privind noile planuri-cadru pentru liceu, ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, scrie într-un articol pe blogul său că „învățăm să dezbatem” și după ce…
Vezi articolul