Concurs directori de școală și inspectori 2021. Modificările finale aduse de ordonanța de urgență adoptată de Guvern joi – SURSE

32.943 de vizualizări
vârsta de pensionare, cancelarie profesori
Foto: INQUAM Photos – Octav Ganea
Profesorii nu mai trebuie să fie membri ai Corpului național de experți în management educațional ca să poată participa la concursurile pentru inspectori școlari și directori de școli, potrivit textului final al Ordonanței de Urgență (OUG) obținut de Edupedu.ro. OUG a fost aprobată joi de Guvern și vizează organizarea concursului pentru ocuparea funcțiilor de conducere în școli și inspectorate, în condițiile în care contractele de management încetează de drept înainte de începutul noului an școlar (2021-2022). Concursul pentru directori va avea loc pe 27 iulie.

Astfel, la concurs se vor putea prezenta (se arată și într-un comunicat de presă de pe edu.ro):

– la concursul pentru ocuparea funcției de director/director adjunct în unitățile de învățământ preuniversitar și cadre didactice titulare care nu au calitatea de experți în management educațional, dar care au diplomă de licenţă sau atestat de echivalare în condițiile 149 alin. (3), au promovat examenul de definitivat și au cel puțin cinci ani vechime în învățământ.

– la concursul pentru ocuparea funcţiilor de îndrumare şi de control din inspectoratele şcolare și cadrele didactice titulare care nu au calitatea de expert în management educaţional, dar care au diplomă de licenţă și gradul didactic I sau II.

– la concursul pentru ocuparea funcțiilor de conducere din inspectoratele școlare şi de director al casei corpului didactic și cadrele didactice titulare care nu au calitatea de expert în management educaţional, dar care au diplomă de licenţă și titlul de doctor sau gradul didactic I.

Promovarea candidaților înscriși la concursurile pentru ocuparea funcțiilor de director/director adjunct în unitățile de învățământ preuniversitar, director al casei corpului didactic, precum și pentru ocuparea funcţiilor de conducere, îndrumare şi de control din inspectoratele şcolare se poate face doar in condițiile în care aceștia au obținut minimum nota 7 (șapte) atât la proba scrisă, cât și la proba de interviu.

Ce modifică textul final al Ordonanței de Urgență în Legea Educației

Potrivit textului final de OUG obținut de Edupedu.ro, se abrogă alineatul 3 de la articolul 246 din Legea Educației care spune că „(3) Pot ocupa funcții de conducere, de îndrumare și de control în unitățile de învățământ și inspectoratele școlare numai cadrele didactice membre ale corpului național de experți în management educațional.”

Alineatul (1) de la articolul 257 se modifică din forma „(1) Funcția de director și de director adjunct se ocupă prin concurs public de către cadre didactice titulare membre ale corpului național de experți în management educațional” și va avea următorul cuprins: „(1) Funcţia de director şi de director adjunct se ocupă prin concurs public, care constă în probă scrisă și interviu, de către cadre didactice titulare membre ale corpului naţional de experţi în management educaţional.”

La articolul 257, după alineatul (1) se introduce un alineat,  alin (11 ), cu următorul cuprins:

 (11 ) ,,Prin excepție de la prevederile alin. (1), se pot înscrie la concursul național pentru ocuparea funcției de director/director adjunct în unitățile de învățământ preuniversitar și cadrele didactice titulare care nu au calitatea de  expert în management educaţional, dar care îndeplinesc următoarele condiții:

  1. au diplomă de licenţă sau atestat de echivalare în condițiile art. 149 alin. (3);
  2. au cel puțin cinci ani vechime în învățământ.”

La articolul 260, alineatul (1) se modifică de la: „(1) Funcțiile de conducere din inspectoratele școlare și de director la casa corpului didactic se ocupă, prin concurs, de către cadre didactice titulare, cu diplomă de licență, membre ale corpului național de experți în management educațional, care îndeplinesc criteriile de competență profesională, managerială și de prestigiu moral evaluate prin: a) curriculum vitae; b) calități dovedite în activitatea didactică și în funcții de conducere, de îndrumare și de control, anterioare, în sistemul național de învățământ; c) titlul de doctor sau gradul didactic I; d) calificativul «foarte bine» obținut în ultimii 4 ani; e) interviu în fața unei comisii de concurs privind managementul educațional și deontologia profesională.”

Și va avea următorul cuprins: „(1) Funcțiile de conducere din inspectoratele școlare şi de director al casei corpului didactic se ocupă, prin concurs, care constă în probă scrisă și interviu, conform unei metodologii elaborate de către Ministerul Educației și aprobate prin ordin al ministrului,  de către cadre didactice titulare în învățământ membre ale corpului naţional de experţi în management educaţional, care au titlul de doctor sau gradul didactic I.”

La articolul 260, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alin (11 ), cu următorul cuprins:

(11 ) „Prin excepție de la prevederile alin. (1), se pot înscrie la concursul național pentru ocuparea funcției de  conducere din inspectoratele școlare şi de director al casei corpului didactic și cadrele didactice titulare care nu au calitatea de  expert în management educaţional, dar care îndeplinesc următoarele condiții:

  1. au diplomă de licenţă;
  2. au titlul de doctor sau gradul didactic I.”

La articolul 261, după alineatul (2) se introduce un  nou alineat, alin (21 ), cu următorul cuprins:

(21 ) „Prin excepție de la prevederile alin. (2), se pot înscrie la concursul pentru ocuparea funcţiilor de îndrumare şi de control din inspectoratele şcolare și cadrele didactice titulare care nu au calitatea de  expert în management educaţional, dar care au diplomă de licenţă și gradul didactic I sau II.”

După art. 261 se introduce un nou articol, art. 2611   , cu următorul cuprins:

Art. 2611 „Candidații înscriși la concursurile pentru ocuparea funcțiilor de director/director adjunct în unitățile de învățământ preuniversitar, director al casei corpului didactic precum și pentru ocuparea funcţiilor de conducere,  îndrumare şi de control din inspectoratele şcolare trebuie să obțină minimum nota 7 (șapte) la proba scrisă pentru a promova la proba de interviu.  Punctajul obținut la proba de interviu trebuie să fie minim 7 (șapte).”

Foto: INQUAM Photos / Octav Ganea

Citește și:
BREAKING Guvernul a aprobat ordonanța de urgență cu modificările Legii Educației pentru participarea la concursurile de directori de școală și inspectori și a profesorilor care nu sunt în corpul experților în management educațional
Concursul pentru inspectori școlari 2021. Pot participa toate cadrele didactice titulare cu diplomă de licență și titlul de doctor, cu gradul I sau cu gradul II – proiect de ordonanță de urgență
Ministerul Educației deschide către tineri concursul pentru directorii de școli. Care sunt noile condiții de participare la examenul din 27 iulie

11 comments
  1. Măi să fie! Un inspector cu gradul II care va merge în inspecție la un profesor cu doctorat sau gradul I? În … universitar este situația când un asistent merge în inspecție la un profesor universitar? Ambiția este bună, atunci când mergi pe un drum bun, nu când susții o tâmpenie! Tinerețea, la fel ca bătrânețea nu este o virtute! Nu așa se promovează tineretul! Părerea mea! Fără alte comentarii!

  2. Sunt directori in functie de 10 ani ,de 15 ani ,de 20 de ani si mai mult, e normal?
    Ea director si mama secretara,e normal?Sa fie concurs adevarat dar nu prea imi vine sa cred.Succes!

  3. cand a fost publicat in monitorul oficial acest ordin, si care este numarul din monitor pentru a putea descarca ordinul? Stie cineva?

  4. Fiecare guvernare schimba Legea educației cum îi convine! Se mai poate spune că avem o lege a educației? Se mai mira cineva de ce învățământul a ajuns vai de el? Mai crede cineva ca se doreste o reformă? Parerea mea este ca din aceste motive nu mai insista nimeni sa avem o “Românie educata”

  5. La ce folosește bibliografia? Cine trebuie să fie director va afla subiectele la timp. Tipic românesc.

  6. Regulamentul a fost modificat pentru eminentele PNListe și USRiste care nu pot ajunge directori pentru ca nu sunt experți, e vrăjeală asta cu sa dăm o sansa tinerilor. 😁😁😁

    1. De regulă metodologia/procedura și bibliografia trebuie publicate cu 30 de zile inainte de concurs. Deci este timp!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Clasamentele universităților sunt afectate de probleme și „va trebui să ne gândim foarte serios în viitor ce facem” cu ele / „Legislația românească nu este gândită pentru universități world class” – rectorul Universității Babeș-Bolyai, Daniel David, în prezentarea programului său pentru următorul mandat

„Lumea se schimbă și în zona rankingurilor și probabil va trebui să ne schimbăm și noi. Marile universități din America încep să le refuze. Harvard, Yale s-au retras din rankinguri…
Vezi articolul

Concurs pentru școli, lansat de Asociația de Literație: formare gratuită a profesorilor, cu strategii de predare astfel încât elevii să înțeleagă ce citesc și sarcinile pe care le primesc

Asociația Română de Literație a lansat competiția “Citesc pentru a învăța”, prin care 10 școli gimnaziale care se înscriu în concurs pot să câștige formarea gratuită a profesorilor de toate…
Vezi articolul

Liga Studenților Iași cere premierului Nicolae Ciucă să-l demită pe secretarul de stat Gigel Paraschiv, “mâna dreaptă a lui Sorin Cîmpeanu”, iar ministrului Ligia Deca să îl elimine din Ministerul Educației

Liga Studenților Iași îi cere premierului Nicolae Ciucă, prin intermediul unui comunicat de presă, să îl demită pe Gigel Paraschiv, prezentat drept “mâna dreaptă a lui Sorin Cîmpeanu”, din funcția…
Vezi articolul