Concursul „Rada Mihalcea” pentru Tinerii Cercetători în Știință și Inginerie / Aplicații până pe 10 iunie 2021, premii de șase mii de dolari

333 de vizualizări
Foto: Pexels.com
Primăria Orașului Cluj-Napoca, alături de Prof. Rada Mihalcea, organizează a VII-a ediție a concursului pentru tineri cercetători în știință și inginerie, Premiile „Rada Mihalcea” pentru rezultate, proiecte, contribuții și performanțe deosebite în aceste domenii de cercetare. Candidații, a căror vârstă trebuie să fie până în 35 de ani, pot trimite aplicațiile până pe 10 iunie a.c., iar premiile oferite în concurs însumează 6000 de dolari, pe lângă alte mențiuni și diplome speciale.

„Premiul recunoaște tinerii cercetători din domeniul științei și ingineriei care, prin munca lor, au demonstrat excelență și au adus contribuții extraordinare în domeniul lor de specialitate și societății”, după cum precizează organizatorii.

Criterii de participare

Pot candida la premii toți cei care lucrează în cercetare, într-un domeniu de știință sau inginerie, la universități, companii, institute de cercetare. De asemenea, trebuie să nu depășească vârsta de 35 de ani, împliniți până la data de 31 decembrie 2021.

Nominalizările / autonominalizările trebuie să conțină următoarele documente:

  • Scrisoare de nominalizare sau autonominalizare care să sublinieze meritele candidatului și să demonstreze motivul pentru care candidatul este potrivit pentru premiul „Tineri Cercetători în Știință și Inginerie”;
  • Curriculum Vitae al candidatului, incluzând lista completă de publicații și aplicații de finanțare;
  • O scrisoare de recomandare;
  • O copie după cartea de identitate a candidatului.

Acestea vor fi trimise în format electronic la adresa de e-mail tineri.cercetatori.stiinta.ing@gmail.com până la data de 10 iunie 2021.

Scrisoarea de recomandare se trimite de către referent, nu de către candidat, pe aceeași adresă de mail și tot cu același termen limită.

Foto: afiș oficial
Premiere

Nominalizările vor fi evaluate dintr-o comisie formată din cercetători în domeniile corespunzătoare, comisie prezidată de prof. dr. Rada Mihalcea, profesoară la Universitatea Michigan.

Câștigătorii ediției curente vor primi premii în bani, dar și diplome de merit și mențiuni:

  • locul I – 3.000 de dolari
  • locul al II-lea – 2.000 de dolari
  • locul al III-lea – 1.000 de dolari.

Câștigătorii vor fi anunțați pe 1 iulie pe site-ul primăriei orașului Cluj-Napoca, urmând ca o festivitate de premiere să aibă loc la Cluj-Napoca în august a.c.

Foto: Pexels.com

Citește și:
Cîmpeanu: „Luni, școlile din încă 185 de localități vor avea șansa prezenței fizice, fără limitări pentru toți elevii” / Redeschiderea completă – în funcție de rata de infectare după Paște
Evreii din Germania, subiect de evenimente pentru elevi, studenți, profesori și publicul larg din România și străinătate. Participarea e gratuită, iar înscrierile au început
VIDEO Ligia Deca: Cea mai eficientă investiție pe care o putem face în educație este în profesori. Proiectul PROF este foarte important în regândirea carierei didactice și sprijinirea profesorilor din toată țara / Presupune formarea a 28.000 de cadre didactice în următorii doi ani
Cărțile pentru examenul de bacalaureat, citite de actori ai Teatrului Nottara. “Enigma Otiliei”, de George Călinescu, în curând audiobook integral


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Disciplinele STE(A)M – subcapitol separat în „România Educată”: La TIC să se predea și despre tehnologii mobile și Internet of Things / Educația bazată pe investigație să fie inclusă în formarea inițială a profesorilor

Una dintre zonele de interes pentru dezvoltarea de programe educaționale la nivel global, STEM – Știință, Tehnologie, Inginerie, Matematică – are parte de un subcapitol dedicat în proiectul România Educată,…
Vezi articolul

Scriitorul Mircea Cărtărescu, ironic față de noua programă de Limba și literatura română propusă de Minister pentru clasa a IX-a: Unde sunt Învățăturile lui Neagoe Basarab? Lăsați-i pe triștii cronicari să se citească unii pe alții!

Scriitorul Mircea Cărtărescu a publicat o reacție satirică pe Facebook la proiectul noii programe de Limba și literatura română pentru clasa a IX-a, aflat în consultare publică. Mesajul său ironizează…
Vezi articolul