Băncile din clasă să fie reglabile și aibă doar 4 mărimi, în funcție de înălțimea elevului, prevede un proiect al Ministerului Sănătății / Școlile au aplicat deja pentru dotarea tuturor claselor cu mobilier, prin PNRR

2.024 de vizualizări
Foto: © Phuttharak Chindarot | Dreamstime.com
Băncile din clase trebuie să fie reglabile, atât pe înălțimea pupitrului cât și a scaunului și vor fi doar 4 mărimi ale băncilor, nu 8 cât prevăd în prezent normele de igienă din școli, potrivit proiectului care modifică normele, pus în dezbatere publică de Ministerul Sănătății. Mii de școli sunt deja pe lista de finanțare cu bani europeni și deja au făcut proiectele cu dotări, ceea ce înseamnă că normele nu ar putea fi puse în aplicare în realitate, cel puțin nu în aceste școli.
  • Documentul mai propune ca în cazul în care în clasă este mobilier de tip masă și scaun, individuale, să poată fi așezat în diferite structuri: cerc, semicerc, grupuri, astfel încât toți copiii să aibă vizibilitate la tablă.

Băncile din clase ar trebui să fie reglabile pe 4 mărimi, în funcție de înălțimea elevului, prevede o modificare a articolului 29, alin (3) din proiectul de ordin pentru aprobarea Normelor de igienă din unităţile de învățământ pentru ocrotirea, educarea, instruirea, odihnă şi recreerea copiilor şi tinerilor, pus în dezbatere publică

Articolul 29, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:

„(3). Fiecare sală de clasă sau de curs se dotează cu bănci cu mărime reglabilă atât a înălţimii pupitrului, cât şi a înălţimii scaunului sau cu trei mărimi de bănci din cele 4 mărimi existente, potrivit Anexei nr 9 Dimensiunile băncilor (cm) pentru școlari, la prezentele norme. Aşezarea băncilor şcolare se face în sistem amfiteatru pentru a plasa elevii/studenții în funcţie de nivelul lor de dezvoltare fizică şi a evita apariţia deformărilor de coloană vertebrală. În cazul mobilierului școlar tip masă și scaun individuale, acesta poate fi așezat în diferite structuri: cerc, semicerc, grupuri, astfel încât toți copiii să aibă vizibilitate la tablă.”

Aceste norme nu ar putea fi puse în aplicare cel puțin nu în școlile care au primit finanțare deja prin PNRR și care deja sunt în proces de a schimba mobilierul. Aceste dimensiuni nu erau prevăzute până în prezent în normele de igienă din unităţile de învățământ pentru ocrotirea, educarea, instruirea, odihnă şi recreerea copiilor şi tinerilor.

În total 2.538 de proiecte au fost alese, pentru 5.846 unități de învățământ beneficiare vor fi finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

  • Edupedu.ro a solicitat Ministerului Educației informații despre câte școli au primit deja banii pentru a cumpăra mobilierul. Când vom primi informațiile le vom publica

O parte dintre școli sunt deja în proces de achiziție a mobilierului, ceea ce înseamnă că deși în ghidul solicitantului nu sunt specificate dimensiuni ale băncilor, proiectele au fost deja scrise, iar în unele cazuri licitațiile pornite. Când se deschide licitația pentru mobilier trebuie să fie trecute dimensiunile în caietul de sarcini. Așadar, prevederea legată de dimensiunile băncilor din proiectul privind normele de igienă din școli nu ar putea fi aplicate.

De exemplu, Gorjonline scrie pe 17 mai 2024 că primăria a deschis licitația pentru mobilier din peste 80 de școli.

De precizat că apelul privind dotarea școlilor se află pe lista cu termene maxime actualizate de implementare a contractelor de finanțare, conform noului calendar al cererilor de plată, potrivit unei informări a ministerului Educației. 

Citește și:

LISTA FINALĂ 2.538 de proiecte vor fi finanțate în apelul pentru dotarea claselor cu mobilier, a laboratoarelor de informatică, de științe și a cabinetelor școlare

Cele mai frecvente întrebări ale școlilor, primăriilor și Consiliilor Județene legate de apelul de un miliard de euro pentru dotarea laboratoarelor de informatică și de științe, a cabinetelor școlare și a claselor cu mobilier și răspunsurile Ministerului Educației

Școlile și primăriile pot prelungi durata contractelor de finanțare semnate în apelurile PNRR, dacă riscă să nu se încadreze în termenul contractual de implementare al proiectului, din motive obiective / Calendarul cu termenele actualizate

5 comments
  1. …reglajul ca reglajul, dar va ganditi ca, in acest scop, vor trebui schimbate toate bancile din toate scolile🤔😂🤣
    Asta, da, afacere!
    Alti bani, alti “baieti destepti” in contracte cu statul pt bani europeni??!?!👏👏🙃🤮🙈

  2. De-asemenea, băncile trebuie să fie mov în dungi și cu picățele.

    Asta rămăsese de rezolvat, în rest erau rezolvate toate.

  3. aha… si sa inteleg ca se mai angajeaza o persoana care sa lase bancile jos pentru elevii din ciclul primar de dimineata si care ridica bancile pentru ciclul gimnazial de dupa-amiaza?
    ca banuiesc ca aici e problema, copiii care invata dimineata sunt mai scunzi, iar cei care invata dupa-amiaza, fiind mai mari, sunt mai inalti 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Daniel David / Foto: UBB

ULTIMA ORĂ Daniel David: Universitatea Babeș-Bolyai va reanaliza teza de doctorat a ministrului Lucian Bode, după ancheta Emiliei Șercan referitoare la un plagiat de cel puțin 18,5%, mult mai mult decât 2,95%, cât identificase inițial UBB

Teza de doctorat a ministrului de Interne, Lucian Bode, va fi analizată din nou de Comisia de etică a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, a declarat pentru Edupedu.ro rectorul UBB, Daniel…
Vezi articolul

Universitatea din București ia măsuri în cazul profesorilor de tip „vă pic pe toți” sau „10 pe linie”: evaluările în care sunt prea mulți studenți care nu promovează sau sunt extrem de multe note de 9 și 10 vor fi verificate – regulament nou

În facultățile Universității din București se vor face verificări în momentul în care ponderea studenților care nu au promovat o disciplină, în urma unei evaluări finale, este mai mare de…
Vezi articolul