Continuarea funcționării unei clase a IX-a cu specializarea instructor sportiv, refuzată 2 ani la rând de inspectoratul școlar pentru liceul din Topolog / Primarul și comunitatea rurală susțin că au performanță și insistă să primească cifră de școlarizare, în timp ce ISJ Tulcea îi ignoră și face o clasă sportivă la oraș  

1.293 de vizualizări
Foto: © Katarzyna Bialasiewicz | Dreamstime.com
Liceul Tehnologic Topolog din județul Tulcea nu a primit nici anul acesta aprobare de la Inspectoratul Școlar Județean pentru înființarea unei clase cu specializarea „Instructor Sportiv”, pentru anul școlar 2024-2025, reclamă primarul și comunitatea școlară din comună. Este pentru al doilea an la rând în care se întâmplă asta. Însă Inspectoratul Școlar Județean Tulcea a decis să înființeze o clasă cu profil instructor sportiv, la oraș, la Liceul Teoretic “Ion Creangă” din Tulcea. Edupedu.ro a primit și motivația deciziei inspectoratului pe care o puteți citi în articol.

Conducerea Liceului a cerut înființarea a trei clase pe mai multe profile, printre care unul de vocațional, „Instructor sportiv” pentru care are specializare din 2015. În ultimii 5 ani “elevii au avut rezultate foarte bune la Olimpiada națională și mulți elevi vin și din alte orașe județe ca să se înscrie la această clasă”, spune primarul comunei, Laurențiu Ciobanu pentru Edupedu.ro. “În lipsa acestei oportunități va crește abandonul școlar”, semnalează edilul. În plus, există un campus în care atât elevi cât și profesori pot locui pentru a nu face naveta.

  • A fost creată o petiție prin care se cere înființarea clasei cu specializare Instructor sportiv la Liceul teoretic

Din 2015, Liceul Tehnologic Topolog are și un profil de vocațional cu specializarea Instructor sportiv. Anul trecut nu a mai primit însă aprobare pentru a înființa o clasă cu această specializare, iar pe 30 ianuarie 2024, Inspectoratul școlar Tulcea a decis să nu aprobe nici pentru anul școlar următor 2024-2025, această clasă, deși, “ni s-a promis anul trecut că anul acesta vom primi”, spune primarul comunei Topolog, Laurențiu Ciobanu. “Dacă 3 ani nu avem clasă, pierdem creditarea”, spune edilul.

Prin Proiectul Planului de școlarizare pentru anul școlar 2024-2025, conducerea Liceului a cerut înființarea a trei clase: una de tehnologic – profil comerț, una cu profil vocațional, sportiv – specializarea Instructor sportiv și o clasă de învățământ profesional, specializarea mecanică agricolă și agricultură.

Prin adresa nr. 967/30.01.2024 Inspectoratul Școlar Județean Tulcea a decis însă să reducă propunerea unității de învățământ cu o clasă a IX-a/24 locuri învățământ liceal cu frecvență zi, filiera Vocațională, specializarea Instructor sportiv. A fost aprobată doar clasa de tehnologic profil comerț și cea de învățământ profesional, specializarea mecanică agricolă și agricultură.

Printre motivele invocate de Inspectorat, potrivit motivării transmise către Edupedu.ro ar fi: “scăderea numărului de elevi care aleg să rămână în județ sau în țară, mulți preferă să învețe la licee în județe apropiate: Brăila, Constanța, Galați. De asemenea, o parte dintre elevii din județ, după parcurgerea clasei a VIII-a, pleacă în străinătate, rămân repetenți sau optează pentru a nu-și continua studiile, din diverse motive”, spune ISJ.

Lucru contrazis de primarul din Topolog care spune că interes pentru această specializare există, spune primarul comunei: “Acum sunt 47 de elevi în clasa a VIII-a, unii elevi s-au transferat din gimnaziu la noi tocmai pentru a urma acest profil, iar acum clasa nu există. Anul trecut am avut o fată de la Piscu, din județul Galați, care a venit prin transfer în clasa VIII-a și acum s-a mutat înapoi,” spune edilul.

Sunt și mulți elevi care vin din alte județe pentru a urma profilul vocațional de instructor sportiv, s-au transferat elevi din Galați, Bacău, Suceava.

“Alții care au plecat la oraș la un liceu s-au întors la Liceul din Topolog pentru că părinții nu își permit să îi susțină să învețe în altă localitate. Faptul că la liceul din Topolog pot beneficia de transport cu microbuzele școlare sau de decontarea navetei, determină această alegere. În lipsa acestei oportunități va crește abandonul școlar”, semnalează primarul Laurențiu Ciobanu.

“Suntem singurul liceu din mediul rural care are această specializare și rezultate pe măsură și putem deveni un exemplu de bună practică. Celelalte au mers spre desființare, s-au închis și noi suntem un fel de centru zonal, adică sunt elevi din 5-6 comune învecinate (Dăeni, Ostrov, Casimcea, Dorobanțu, Ciucurova), precum și din alte localități din județul Tulcea pentru că le ușor să ajungă cu transporturile școlare sau cu decontat navetă sau cu cazare în campus, pentru că celor de la profilul sportiv din timpul precedentului primar li s-a oferit posibilitatea să stea în internat și să li se suporte o parte din cheltuielile de cazare și masă, deoarece ei aveau dimineață pregătire fizică, iar după o masă ore și nu mai puteau face naveta”, mai spune primarul comunei.

În ultimii 5 ani elevii Liceului Tehnologic Topolog au fost pe podium la Olimpiada națională de pregătire sportivă teoretică, la ediția din 2023 obținând locul I.

De asemenea, echipele de fotbal feminin și masculin sunt multiple câștigătoare ale Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar, faza județeană.

Sursa: Facebook, Profesor Adrian Almaghe Liceul Tehnologic

Echipa de fotbal feminin ACS Liceenii Topolog participă la competițiile organizate de Federația Română de Fotbal, în Liga a 2-a și în Campionatul național de junioare sub 17 ani, iar majoritatea componentelor sunt eleve ale Liceului Tehnologic Topolog.

La junioare U 17, în anul 2021, au participat la faza finală, respectiv primele 6 echipe de la nivel național, fiind singura echipă din mediul rural.

Sursa: Facebook, Profesor Adrian Almaghe, Liceul Tehnologic Topolog

La băieți, echipa de juniori A.S.Șoimii Topolog, cu jucători, în marea majoritate, elevi la Liceul Tehnologic Topolog este multiplă campioană județeană (consecutiv în ultimii 3 ani) și a reprezentat județul Tulcea la faza inter-județeană.

Sursa: Facebook, Profesor Adrian Almaghe Liceul Tehnologic

“Au luat Bacalaureatul anul trecut elevi care sunt studenți la Constanța la Educație Fizică și Sport. O fată care este la lotul național U 19 în iarna asta a plecat la Farul Constanța și este studentă la Constanța. Adică nu facem doar sport. Anul trecut un băiat de la liceul Topolog a luat locul I pe țară, cu 9,90”, spune primarul comunei.

Liceul are de campus școlar cu internat de 100 de locuri, cantină și club pentru elevi și 10 garsoniere pentru cadre didactice.

“În 2016 am reușit prin fonduri europene să creăm niște condiții ultra decente. Am avut vizită din partea Federației Române de Fotbal să vadă ce înseamnă fotbalul la Topolog și ce condiții oferim. Am finalizat prin programul operațional regional anul acesta o serie de dotări și modernizări la școală avem aparatură IT de ultimă generație, mobilier modern. Am reabilitat și sala de sport”, potrivit edilului.

Inspectoratul școlar nu a motivat decizia de a nu înființa clasă pentru pregătirea Instreuctor sportiv, iar primarul a făcut o cerere către prefectură și inspectorat în care cere explicații:

“Doamna inspector general școlar mi-a zis: Știu că țara are nevoie, dar vreau să înțelegeți că în urma unei analize la sânge, anul acesta nu vă dăm. Vă promitem la anul. I-am spus că și anul trecut ne-a promis și când a analizat la sânge a curs sânge doar la noi”, spune primarul comunei Topolog.

Motivația Inspectoratului școlar județean Tulcea

Într-un răspuns transmis Edupedu.ro, precizează că modul în care a stabilit împărțirea claselor la liceele din județ se încadrează în proiectul planului de școlarizare.

“Consiliul de Administrație al ISJ a stabilit cuprinderea în proiectul planului de școlarizare pentru clasa a IX-a, zi, anul școlar 2024-2025, a unui număr total de 65 de clase, cu 3 clase mai puțin decât numărul care acoperă în totalitate efectivele cuprinse la nivelul claselor a VIII-a, respectiv cu 2 clase mai puțin decât totalul propunerilor de școlarizare înaintate de unitățile de învățământ.

În conformitate cu precizările criteriului legislativ din metodologia menționată anterior, în scopul respectării recomandărilor PRAI/PLAI cu privire la asigurarea ponderilor de 60%, respectiv de 40% pentru învățământul profesional și tehnic, respectiv pentru învățământul teoretic și vocațional, CA al ISJ Tulcea a stabilit cuprinderea în proiectul planul de școlarizare a 39 de clase a IX-a, respectiv 936 locuri, pentru învățământul profesional/dual și liceal tehnologic, ceea ce corespunde integral propunerilor înaintate de unitățile de învățământ de profil din județ și 26 de clase a IX-a, respectiv 664 locuri, pentru învățământul liceal teoretic și vocațional, din care 20 de clase (520 locuri) pentru filiera teoretică și 6 clase (144 locuri) pentru filiera vocațională. Raportul ponderilor menționate este, în consecință, de 58,5%/41,5%”. 

Inspectoratul școlar județean spune că ar fost mai multe motive care au stat la baza acestei decizii de a nu înființa în mediul rural clasa de instructor sportiv la Liceul Topolog. Un prim argument ar fi acela că a scăzut numărul elevilor în județ, și mulți elevi aleg să meargă la licee din orașe, chiar și din alte județe învecinate, pentru că sunt mai aproape.

“Nu a fost aprobată de către ISJ cuprinderea în proiectul planului de școlarizare a clasei pe profilul Sportiv, specializarea/calificarea profesională Instructor sportiv înaintată, ca propunere, de către Liceul Tehnologic Topolog, optându-se pentru aprobarea funcționării unei singure clase în anul școlar 2024-2025, pentru această specializare, la nivelul județului, la Liceul Teoretic „Ion Creangă” Tulcea. Principalele argumente care au stat la baza acestei decizii au fost:

  1. Situația de la Liceul Tehnologic Topolog:

1. Au fost respectate recomandările Planul regional de acțiune pentru învățământ (PRAI) și Planul local de acțiune pentru învățământ (PLAI) cu privire la asigurarea ponderilor de 60%, respectiv de 40% pentru învățământul profesional și tehnic, respectiv pentru învățământul teoretic și vocațional.

2. S-a diminuat numărul de elevi, unii migrează spre județele învecinate, mai apropiate de domiciliu;

3. Un singur profesor de specialitate titular la 69 de ore, în prezent, la Liceul Tehnologic Topolog, la care s-ar mai adăuga încă 12 ore de pregătire sportivă practică și teoretică;

4. Clasa oferă specializare doar pe disciplina sportivă fotbal;

5. Se face performanță, dar aceasta se bazează și pe jucătoare transferate, gata formate, de la alte cluburi consacrate din țară”, se arată în documentul ISJ.

Prin comparație, Inspectoratul școlar motivează și de ce a ales să dea clasa unui liceu de la oraș, adică la Liceul Pedagogic “Ion Creangă” din Tulcea, și nu la Liceul din Topolog.

Primul argument este acela că la Liceul din Tulcea, “Ion Creangă”, clasa de instructori sportivi este dedicată mai multor sporturi, nu doar fotbalului, așa cum este cazul clasei din Topolog. În plus, se aduce ca argument faptul că în fiecare an școlar clasa de la Ion Creangă are număr maxim de elevi înscriși.

  1. Este o clasă de tip „mozaic”, unde sunt școlarizați elevi sportivi care practică sportul de performanță, legitimați în cadrul secțiilor cluburilor sportive din cadrul Municipiului Tulcea. Este vorba în special de Clubul Sportiv Școlar Tulcea (atletism fete, băieți,  baschet băieți, kaiac-canoe fete, băieți, fotbal  băieți, handbal fete,  lupte fete, băieți, volei fete, băieți), dar sunt și elevi sportivi de la CSM Danubiu, (atletism fete, băieți, lupte  băieți, box fete, băieți), Clubul de fotbal „Victoria Delta Tulcea”. 

2. Clasa a fost realizată în fiecare an școlar cu efective maxime, în urma susținerii probelor eliminatorii, la care au participat absolvenți de la toate  școlile gimnaziale din municipiu și multe din județ (concurența fiind în general  2/loc).

3. Procesul instructiv-educativ de specialitate este asigurat de 3 cadre didactice titulare care pot acoperi numărul de ore alocate claselor, în condițiile în care se produc și economii la cheltuielile de personal, o parte dintre orele de pregătire sportivă practică realizându-se în cadrul secțiilor de specialitate (prin încheierea de parteneriate de colaborare). 

Un alt motiv menționat de inspectoarea șefă din Tulcea, Pavel Viorica, pentru Edupedu.ro este acela că rezultatele de la BAC nu au fost foarte bune anul trecut.

De precizat însă faptul că în cazul unui liceu cu profil vocațional, scopul și miza nu sunt acordarea unei diplome de BAC, ci doar obținerea unei specializări. Diploma de BAC e necesară doar pentru cei care vor să studieze mai departe la o facultate.

Alte argumente aduse de Inspectorat menționează faptul că Liceul Teoretic „Ion Creangă” Tulcea este singura unitate din cadrul județului Tulcea acreditată pe profilul pedagogic, iar “în decizia luată privind distribuția claselor de învățământ liceal teoretic (și vocațional), s-au avut în vedere inclusiv precizările Legii învățământului preuniversitar nr. 198/2023, conform cărora, începând cu anul școlar 2025-2026, unitățile de învățământ vor funcționa „cu respectarea principiului asumării filierei, în sensul de a școlariza minimum 2/3 dintre elevi corespunzător filierei specifice unității”.

Totuși se menționează că “în privința propunerii planului de școlarizare pe filiera vocațională, inspectoratul școlar a urmărit cuprinderea în proiect a tuturor profilurilor/specializărilor pentru care unitățile din județul nostru sunt acreditate, concomitent cu asigurarea accesului unui număr cât mai mare de elevi la formarea pe aceste domenii. Propunerea ISJ cuprinde cu 1 clasă mai puțin decât numărul de clase înaintat de unitățile de învățământ de profil din județ. Astfel, proiectul planului de școlarizare conține, pe această filieră:

1 clasă specializarea Învățător-educatoare

1 clasă specializarea Educator-puericultor,

1 clasă specializarea/calificarea  Instructor sportiv (la Liceul Teoretic „Ion Creangă” Tulcea)

2 clase pe profil Artistic, cu 4 specializări (La Liceul de Arte „George Georgescu” Tulcea)

1 clasă profil Teologic (La Seminarul Teologic Ortodox „Sf. Ioan Casian” Tulcea). 

Ca argument, ISJ mai spune că luat în calcul și fenomenul de migrare a absolvenților de clasa a VIII-a către județe limitrofe care e în creștere în ultimii ani și dă exemple.

“Astfel, la sfârșitul anului școlar 2020-2021, au fost 113 absolvenți ai clasei a VIII-a (respectiv 4,5 clase) care au optat pentru continuarea studiilor în școli din județele Constanța, Galați și Brăila; la sfârșitul anului școlar 2021-2022, numărul acestora a crescut la 139 (5,56 clase), iar la sfârșitul anului școlar 2022-2023, a însumat 146 de elevi (5,84 clase).

Fenomenul a fost analizat anterior la nivelul ISJ Tulcea, constatându-se că principalul motiv al migrării elevilor îl constituie oportunitățile de ordin economico-social, precum și cele privind inserția pe piața muncii, oferite de reședințele județelor învecinate. Cei mai mulți dintre elevii care își continuă studiile în județele limitrofe provin din zona de sud a județului nostru, alegând unități de învățământ din municipiul Constanța (59 elevi la sfârșitul anului școlar 2020-2021, 76 elevi în anul următor și 81 la sfârșitul anului școlar 2022-2023). 

De asemenea, o parte dintre elevii din județ, după parcurgerea clasei a VIII-a, pleacă în străinătate, rămân repetenți sau optează pentru a nu-și continua studiile, din diverse motive. Astfel, la sfârșitul anului școlar 2020-2021, s-au regăsit în aceste situații 81 de elevi (3,24 clase), la sfârșitul anului școlar 2021-2022, 103 elevi (4,12 clase), iar la sfârșitul anului școlar 2022-2023, 129 elevi (5,16 clase).

An de an, ISJ Tulcea a întreprins demersuri în această privință (colaborarea cu primăriile din localitățile de domiciliu ale elevilor care nu mai doresc să continue școala, cu unitățile de învățământ gimnazial și liceal/profesional), eforturile soldându-se cu reintegrarea în învățământul obligatoriu a unui număr redus de elevi, în special din rândul celor a căror situație financiară le limita posibilitatea de continuare a studiilor. Totodată, numărul elevilor proveniți din alte județe, care se înscriu în clasa a IX-a în unitățile de învățământ din județul Tulcea, în fiecare din anii analizați, este redus – în jur de 10 elevi“, mai spune ISJ Tulcea în motivarea deciziei.

Informații de context

Amintim, anul trecut Guvernul a aprobat Strategia Națională pentru Sport unde a identificat mai multe probleme, principala fiind lipsa profesorilor specializați de educație fizică și sport în școli. În prezent, sunt insuficienți profesorii de educație fizică și sunt slab pregătiți, lipsesc antrenorii, ceea ce are un efect negativ asupra calității orelor de sport, iar elevii nu sunt atrași de orele de educație fizică. Școlile din mediul rural suferă în mod deosebit: din cauza lipsei de personal, profesorii generaliști sunt nevoiți să țină orele de sport, limitând astfel accesul elevilor la o dezvoltare fizică armonioasă și la un stil de viață sănătos.

Cât privește problema legată de lipsa antrenorilor și profesorilor de sport din școli, în special în mediul rural, se propune redefinirea listei de ocupații profesionale în domeniul sportului până în 2025, adoptarea unei politici de resurse umane la nivel național care să reglementeze și salarizarea, evoluția profesională, pregătirea și perfecționarea tuturor categoriilor relevante: antrenori, echipe tehnice, profesori de educație fizică și sport, manageri, sportivi de performanță.

Citește aici ce conține Strategia națională de sport

Pe 9 noiembrie, secretarul de stat Sorin Ion le-a spus profesorilor de sport că la liceu sunt luate în calcul mai multe ore de educație fizică: Sunteți cel puțin la fel de importanți ca orice altă disciplină, spunea el.  

Foto: © Katarzyna Bialasiewicz | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Nu avem suficienți profesori specializați de educație fizică și sport în școli, nu există o infrastructură sportivă adecvată și suntem țara europeană cu doar trei sporturi obligatorii la clasă – atletism, jocuri și gimnastică, fără niciunul opțional – probleme identificate în Strategia Națională pentru Sport / Soluțiile sunt însă vagi

UPDATE Sportul trebuie să fie tratat cu seriozitate și prioritizat la nivelul curriculei, potrivit Strategiei Naționale pentru Sport, adoptată de Guvern / Burse școlare sportive din 2024 și un sistem de finanțare al sportului în școli, printre măsurile propuse
UPDATE Calificativele pentru sport, muzică și desen: ministerul va înlocui “Admis/Respins” cu “Foarte Bine, Bine, Suficient și Insuficient”, anunță ministrul Cîmpeanu și profesorii de sport, după discuțiile de luni / Condițiile în care ministerul corelează în continuare notele cu bursele de merit
Școlile din Franța pot pilota câte două ore de sport în plus pe săptămână, iar Ministerul Educației le ajută să încheie parteneriate cu cluburile sportive din teritoriu

1 comment
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Consiliul Rectorilor

Mai mulți parlamentari USR îi cer ministrului Sorin Cîmpeanu să să iasă public pentru a “opri legea plagiatorilor” și să “ceară prioritar analiza propriei teze de doctorat”, în contextul tentativelor parlamentare de amnistiere a plagiatorilor

Un grup de parlamentari USR îi cer ministrului Educației, Sorin Cîmpeanu, să dea dovadă de “integritate” și “să iasă public și să delimiteze ferm sistemul de învățământ românesc de tentativele…
Vezi articolul