Copiii din comunitățile dezavantajate își doresc o meserie, nu visează să fie medici, spune Marian Daragiu, subsecretar de stat în Ministerul Educației / „Avem nevoie de forță de muncă calificată și aceasta trebuie promovată încă din clasa VII-a și a VIII-a”

2.710 vizualizări
Foto: Facebook.com – Marian Daragiu
Subsecretar de stat în Ministerul Educației, Marian Daragiu a vorbit despre importanța învățământului dual în contextul abandonului școlar, în cadrul unei dezbateri organizate de Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin pe 19 ianuarie: „Copiii din comunitățile dezavantajate, zeci, sute și mii de copii cu care am interacționat în ultimii 30 de ani își doresc o meserie, nu visează să fie medici, știu că nu vor ajunge niciodată acolo pentru că nu există patternul (n. red. modelul) din familie pe care să-l replice, dar fiecare visează să aibă un ban în buzunar câștigat prin truda lor”, apreciază subsecretarul de stat.
  • În proiectul legii învățământului preuniversitar, varianta Ligia Deca, obținut și consultat de EduPedu.ro, „se înfiinţează Centrul Naţional de Învăţământ Tehnologic şi Tehnologic Dual, ca organ de specialitate în subordinea Ministerului Educaţiei, instituţie publică cu personalitate juridică, prin reorganizarea Centrului Naţional de Dezvoltare a Învăţământului Profesional şi Tehnic. – detalii aici

Marian Daragiu, subsecretar de stat în Ministerul Educației, a subliniat în cadrul dezbaterii “Pactul pentru tineri”, organizată de Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin, că trebuie încurajat învățământul dual încă din gimnaziu, pentru că sunt mulți copii care vin din medii defavorizate și care își doresc o meserie.

„Cineva ne plătește rețeta medicală pentru următorii 7-8 ani. (…) Haideți să luăm aceeași bani și să-i folosim în interesul copiilor. Am auzit despre venitul minim garantat de incluziune și cum el este corelat cu încurajarea părintelui pentru a-l susține pe copil să facă pașii corecți în direcția școlii. Evident că vor fi mari dificultăți în ceea ce înseamnă mentalitate, încredere și stimă de sine, în ceea ce înseamnă conectarea cu piața muncii. Domnule ministru (n. red. ministrul Muncii, Marius Budăi, a fost prezent la eveniment), conectarea cu piața muncii este soluția și mă bucur că ați spus acest lucru. Copiii din comunitățile dezavantajate, zeci, sute și mii de copii cu care am interacționat în ultimii 30 de ani își doresc o meserie, nu visează să fie medici, știu că nu vor ajunge niciodată acolo pentru că nu există patternul (n. red. modelul) din familie pe care să-l replice, dar fiecare visează să aibă un ban în buzunar câștigat prin truda lor.

Și da, cred că ducându-i în această zonă a învățământului dual profesional tehnic, copiii sunt soluția României, pentru viitorul nostru, prin accesarea locurilor de muncă bine plătite ca să nu ne îmbătăm cu apă rece. Nimeni nu-și dorește un salariu minim pe piață astăzi prin muncă necalificată prin muncă la negru. Avem nevoie de forță de muncă calificată și aceasta trebuie promovată încă din clasa VII-a și a VIII-a conectând cu angajatorii, ducându-l pe copil acolo. Haideți să dăm drumul acestor programe de mediere școlară, de mediere a relației dintre școală și angajator. (…) La lansarea programului din Oradea, au fost mii de copii conectați cu piața muncii și acolo sunt meserii plătite foarte, foarte bine. Ministerul Educației nu poate rezolva o problemă care are rădăcini înfipte adânc în multe și varii domenii”, a spus subsecretarul de stat în ministerul Educației, Marian Daragiu.

Informații de context

În prezent, legea Educației prevede învățământul dual de la liceu.

”(1) Învățământul profesional și tehnic, inclusiv dual, se organizează pentru dobândirea de cunoștințe, deprinderi și competențe preponderent pentru ocuparea unui loc de muncă pentru calificări profesionale de nivel 3, 4 și 5, conform Cadrului național al calificărilor.

(2) Absolvenții învățământului profesional și tehnic, inclusiv dual, care promovează examenul de certificare a calificării profesionale dobândesc certificat de calificare profesională pentru nivel 3, 4 sau 5, conform Cadrului național al calificărilor, și suplimentul descriptiv al certificatului, conform Europass.

(3) Absolvenții învățământului profesional, inclusiv dual, care promovează examenul de certificare a calificării profesionale de nivel 3, conform Cadrului național al calificărilor, pot continua studiile în învățământul liceal pentru dobândirea unei calificări de nivel 4, conform Cadrului național al calificărilor.

(4) Pot avea acces la o calificare profesională de nivel 5 al Cadrului național al calificărilor absolvenți ai învățământului liceal și/sau absolvenți cu certificat de calificare profesională de nivel 4 al Cadrului național al calificărilor, în condițiile stabilite prin metodologii aprobate prin ordin al ministrului educației și cercetării”, se arată în legea 1/2011, Legea Educației în vigoare.

În proiectul legii Educației, varianta Deca, potrivit surselor Edupedu.ro, „se înfiinţează Centrul Naţional de Învăţământ Tehnologic şi Tehnologic Dual, ca organ de specialitate în subordinea Ministerului Educaţiei, instituţie publică cu personalitate juridică, prin reorganizarea Centrului Naţional de Dezvoltare a Învăţământului Profesional şi Tehnic”.

„CNITTD are ca scop dezvoltarea învăţământului liceal tehnologic, postliceal şi tehnologic-dual, în concordanţă cu nevoile de dezvoltarea socioeconomică locală, regională şi naţională identificate în documente strategice”, conform proiectului legii învățământului preuniversitar, încă nefăcut public.

Potrivit documentului, la art. 33, alin. 19, se menționează că „Elevii pot opta pentru obţinerea unei calificări, prin intermediul disciplinelor din trunchiul comun şi curriculumul la decizia elevului din oferta şcolii (CDEOS)”. ”După absolvirea clasei a XI-a, elevii pot obţine certificatul de calificare nivel 3, care conferă dreptul de acces pe piaţa muncii”, prevede art. 20, alin. 19 din proiectul legii Educației varianta Deca, obținut și consultat de EduPedu.ro.

Citește și:
Persoanele care vor să se angajeze ca profesori într-o școală profesională duală au nevoie de avizul consiliului de administrație al acelei școli ca să poată candida pe posturi
A fost lansat apelul de proiecte pentru consorțiile regionale de învățământ dual, cu buget de 338 de milioane de euro prin PNRR. Proiectele pot fi depuse până pe 6 ianuarie 2023
Calculul mediei de admitere în învățământul dual și profesional 2023 a fost modificat – documente / Schimbarea are loc în timpul anului școlar și nu a fost anunțată / Ligia Deca, în urmă cu o săptămână: Pot garanta că Ministerul Educației, cât voi fi ministru, nu va abdica de la principiul predictibilității


3 comments
  1. Ce rușine! De la 13 sau 14 ani sa muncească? Ca in romanele lui Dickens! Probabil ca așa va face si cu propriul copil. Prin puterea exemplului.

  2. Declaratia subsecretarului de stat este jignitoare. In orice tara civilizata, ar trebui sa-si dea demisia. Sistemul de invatamant ar trebui sa ajute fiecare copil sa-si atinga potentialul, nu sa-i spuna ca e sarac, prin urmare n-are de ce sa-si doreasca sa fie doctor.

  3. Ai nevoie să îți instaleze urgent cineva o centrala de casa, că e frig afara și cea veche te-a lăsat? ai nevoie să îți repare chiuveta cineva, sau să îți monteze un candelabru nou, să îți vopsească o aripă la mașină sau să îți monteze o mobila luată pe bani grei de la Ikea, ce miroase a lemn românesc? Nu găsești numai IT-isti! Asta am ajuns! Mulțumim doamnei Ecaterina Andronescu, artizanat desființării tuturor școlilor de meserii!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Apel pentru retragerea lucrărilor științifice semnate de Elena Ceaușescu, disponibile încă la marile edituri internaționale / The Guardian: Fraudele ei au avut impact pe termen lung în politică și știință – a se vedea cazul Florin Roman

Numele Elenei Ceaușescu persistă pe lucrări și volume de cercetare încă disponibile pe platformele unor mari edituri academice internaționale, fapt pentru care un grup de cercetători au lansat un apel…
Vezi articolul

„Inteligența artificială va reconfigura învățarea. Oare ne așteaptă un nou ev mediu, în care vom fi vasali soluțiilor oferite de sistemele de inteligență artificială, sau un nou iluminism?” Mircea Miclea va susține o conferință pe 26 mai, la Reșița

Psihologul Mircea Miclea, fondatorul școlii cognitive în psihologia românească, va susține pe 26 mai 2023, la Reșița, conferința „Cum gândim propria noastră educație pentru lumea de mâine”. Discursul eveniment susținut…
Vezi articolul

Daniel David: Agresivitatea în public trebuie refuzată pur și simplu din jurul tău, chiar dacă „lovește în ceva care și pe tine te deranjează”, fiindcă „se va întoarce și împotriva ta”. Nu trebuie susținută în poziții de putere fiindcă este periculoasă

Daniel David, ministrul Educației și Cercetării și profesor de științe cognitive clinice a spus despre agresivitatea în public că: „Trebuie să o refuzăm, să nu o acceptăm în jurul nostru,…
Vezi articolul

Ore remediale 2025-2026. Directoarea Carmen Tică: Avem niște colegi obosiți, stresați, în acest moment. Învățăm cu elevii de gimnaziu și liceu până la ultima oră, adică terminăm la 19:50, în condițiile în care am asigurat spațiu pentru învățarea remedială

Carmen Tică, directoarea Colegiului Național Pedagogic „Elena Cuza” din București, a vorbit despre ce înseamnă organizarea orelor remediale. „Învățăm cu elevii de gimnaziu și liceu până la ultima oră, însemnând…
Vezi articolul

VIDEO Noi proteste ale sindicatelor învățământ la sediul MinisteruluI Educației și Cercetării, joi dimineață: „Legea 141 – Falimentul Educației”, „Preț microbuz x 2, Plata cu ora : 2”

Federațiile sindicatelor din învățământ au organizat, joi dimineață, o nouă manifestație de protest față de Legea Bolojan și prevederile acesteia privind educația, în fața sediului Ministerului de resort. Este a…
Vezi articolul