Curtea Supremă a SUA autorizează administraţia Trump să continue desfiinţarea Departamentului Educaţiei, după ce a anulat o suspendare dată de un judecător federal

292 de vizualizări
Foto: Pixabay.com
Curtea Supremă a SUA, majoritar conservatoare, l-a autorizat provizoriu, luni, pe preşedintele american Donald Trump să îşi continue desfiinţarea programată a Departamentului Educaţiei, precum şi reducerea masivă a efectivelor acestui departament, informează marţi AFP, preluată de Agerpres, scrie G4Media.ro.

În martie, Departamentul Educaţiei a anunţat o reducere de aproape 50% a personalului, cu puţin timp înainte ca Trump să semneze un ordin executiv ce dădea şefei acestui departament, Linda McMahon, instrucţiunea de a „începe eliminarea departamentului o dată pentru totdeauna”.

  • Un proiect aşteptat şi aplaudat de dreapta americană, dar care necesită aprobarea Congresului, notează AFP.

Circa 20 de state, precum şi sindicate din învăţământ au contestat în justiţie aceste decizii, subliniind că guvernul încalcă principiul separării puterilor printr-o imixtiune în prerogativele Congresului.

Un judecător federal din Boston (nord-est) le-a dat dreptate în mai, suspendând ordinul executiv şi ordonând reintegrarea a sute de funcţionari disponibilizaţi.

Curtea Supremă, formată din nouă judecători, a anulat această suspendare, contrar votului a trei progresişti.

Citește articolul integral pe G4Media.ro.


1 comment
  1. ce le trebuie dictatorilor?
    la fel se intampla si in România.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

FOTO Clubul Copiilor Cireșarii din București, îngropat în bălării. Ministerul Educației declară că spațiul “va rămâne al copiilor”, după ce va îl va reabilita / Primarul Sectorului 1 dorea să preia administrarea bazei, acuzând că PSD că vrea să pună mâna pe ea

Clubul Copiilor Cireșarii din Sectorul 1 apare acoperit de bălării și în mare măsură abandonat, într-o serie de fotografii puse la dispoziția Edupedu.ro de Ministerul Educației, care administrează această bază…
Vezi articolul
finanțarea cercetării în universități

Bugetul Ministerului Educației și Cercetării, cu o alocare de 58 de miliarde lei pentru capitolul Învățământ – avizat în comisiile de profil din Parlament / Programul „Masă sănătoasă” va avea prioritate „dacă lucrurile merg bine din punct de vedere financiar în perioada următoare”

Bugetul Ministerului Educației și Cercetării pentru 2025, de aproximativ 64 miliarde de lei și cu o valoare a alocării pentru Învățământ de circa 58 miliarde de lei, conform ministrului Educației…
Vezi articolul
Deschiderea școlilor

Șeful Inspectoratului Școlar Sibiu, despre aglomerarea școlilor din cauza vizelor false de flotant: Soluția principală este respectarea de către părinți a circumscripțiilor școlare arondate unităților de învățământ

„Soluția principală pentru evitarea aglomerării școlilor este reprezentată de respectarea, de către părinți, a circumscripțiilor școlare arondate unităților de învățământ”, este răspunsul dat de șeful Inspectoratului Sibiu, Marius Novac, cu…
Vezi articolul

OFICIAL Hotărârea care suspendă activitățile cu prezență fizică și în școlile și grădinițele private a fost publicată în Monitorul Oficial la peste 9 ore de la adoptare / Actul normativ se aplică de marți, 26 octombrie

Hotărârea de Guvern care suspendă activitățile cu prezență fizică și în școlile și grădinițele private, adoptată de Executiv luni, la prânz, a fost publicată în Monitorul Oficial. Actul normativ se…
Vezi articolul