Daniel David, despre postul de ministru al Educației pe care l-a lăsat vacant de aproape o lună: Sunt oameni interesați, doar că probabil premierul vrea să facă o alegere foarte bună fiindcă perioada nu este una foarte ușoară / E nevoie de un ministru care să fie capabil să ducă sistemul

425 de vizualizări
Foto: INQUAM Photos / George Călin
Fostul ministru Daniel David a declarat că „sunt oameni interesați (n. red de funcția de ministru al Educației) doar că probabil premierul vrea să facă o alegere foarte bună fiindcă perioada nu este una foarte ușoară”. Este prima declarație în calitate de fost ministru al Educației, la Euronews, și vine în contextul în care, la aproape o lună de la demisie, premierul Ilie Bolojan încă nu a găsit un înlocuitor care să preia conducerea ministerului Educației.

În prima declarație în calitate de fost ministru al Educației și Cercetării, Daniel David a spus că „sunt oameni interesați, doar că probabil premierul vrea să facă o alegere foarte bună fiindcă perioada nu este una foarte ușoară”. El a făcut referire la postul de ministru al Educației care încă nu este ocupat de un ministru cu drepturi depline.

„Eu știu că discuții au fost. Sunt oameni interesați doar că probabil premierul vrea să facă o alegere foarte bună fiindcă perioada nu este una foarte ușoară, fiindcă sistemul are nevoie de un ministru care să fie capabil să ducă sistemul, să continue activitatea educațională. Nu uitați, eu mereu am fost în faza în care se blochează bacalaureatul de toamnă, se blochează definitivatul”, a spus David.

Numele vehiculate pentru funcția de ministru al Educației

Două nume au fost vehiculate în presă pentru a prelua funcția de ministru al Educației: Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest din Timișoara și Luciana Antoci.

Pirtea a fost acuzat de plagiat într-o anchetă semnată în Pressone.ro de Emilia Șercan. Ea reclama plagiat în mai multe articole științifice semnate în perioada 2008-2015. În 2021, Pirtea declara într-un interviu pentru Revista 22 că două dintre articolele suspecte „au ieșit din sfera plagiatului” în urma unei analize de specialitate, iar în alte două lucrări problemele ar fi aparținut unor colaboratori. Detalii aici

Potrivit surselor Edupedu.ro, și Luciana Antoci ar fi luată în calcul pentru a prelua poziția de secretar de stat responsabil cu preuniversitarul. Luciana Antoci este membru PNL Iași, este actual consilier de stat pe educație al premierului Ilie Bolojan, a fost prefect de Iași și șefă a Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Iași.

Informații de context

Abia pe 14 ianuarie anul acesta, șeful statului Nicușor Dan a semnat decretele prin care a luat act de demisia lui Daniel David din funcția de ministru al Educației și l-a desemnat interimar pe premierul Ilie Bolojan, potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale citat de G4Media.ro.

Situația de la Educație s-a deblocat după 23 de zile, până acum premierul refuzând să ia act de demisia lui Daniel David.

„Au fost tatonați mai mulți oameni” pentru a prelua conducerea Ministerului Educației și Cercetării „și nu s-a dat răspunsul pozitiv”, a declarat pentru Edupedu.ro consilierul prezidențial pentru educație, Sorin Costreie. Întrebat dacă nimeni nu vrea să fie ministru al Educației nici la aproximativ 3 săptămâni de la demisia lui Daniel David, consilierul președintelui Nicușor Dan a răspuns: „nu se înghesuie nimeni. Și nu se înghesuie nimeni pentru că suntem într-un context în care primează tăierile și reducerile și atunci e greu să faci lucruri cu impact pe termen lung benefic în educație și cercetare”.

Premierul Ilie Bolojan a spus recent într-un interviu pentru TVR că „nu este foarte ușor în aceste luni să fii ministru” și i-a mulțumit lui Daniel David pentru „sacrificiul pe care l-a făcut personal”.

„În momentul în care ajungi ministru sau premier și vii cu o autoritate, cum a venit și domnul David, practic, îți pui credibilitatea ta la bătaie”, a declarat prim-ministrul marți, 13 ianuarie, la TVR 1. Acesta a menționat că „să nu credeți că, discutând de educație, domnul David a fost susținătorul măsurilor din educație, dar n-a avut ce să facă”.

Premierul Ilie Bolojan preia interimar conducerea unui sector asupra căruia a avut constant poziții publice critice și unde a aplicat primele și cele mai ample tăieri bugetare sectoriale, pentru a combate deficitul bugetar. Dacă interimatul durează, Bolojan va fi cel care va negocia bugetul Educației și Cercetării pentru 2026.

Politician care nu este asociat tradițional cu educația, ci cu reforma administrativă, cu reducerea cheltuielilor publice și cu eficientizarea instituțiilor, Ilie Bolojan a declarat că anul acesta statul nu trebuie să „risipească” bani revenind la veniturile primite de profesori înainte de mandatul său. În ceea ce privește universitățile, premierul a declarat că acestea trebuie să fie antreprenoriale, iar bugetele de burse și pentru cheltuieli administrative să fie reduse, adecvate la criza financiară a bugetului țării.

Uniunea Studenților din România a spus despre preluarea interimatului la Educație de către premier că „Guvernul a demonstrat din nou că pune educația pe ultimul loc”.

Citește și:

SURSE Daniel David și-a dat demisia din funcția de ministru al Educației și Cercetării / Marilen Pirtea – în pole position pentru a prelua portofoliul
EXCLUSIV Consilierul prezidențial Sorin Costreie: Nu se înghesuie nimeni să fie ministrul Educației pentru că primează tăierile și reducerile și atunci e greu să faci lucruri cu impact pe termen lung / E nevoie de un ministru din sistem, dar cu soliditate academică
Prim-ministrul Ilie Bolojan îi mulțumește lui Daniel David pentru „sacrificiul pe care l-a făcut personal”: Nu este foarte ușor în aceste luni să fii ministru. Să nu credeți că David a fost susținătorul măsurilor din educație, dar n-a avut ce să facă


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ministrul Apărării, Ionuț Moșteanu, își publică diploma de licență la Universitatea Bioterra / Despre Universitatea Athenaeum: „Într-un CV făcut în 2016 în viteză pe un model de pe net a rămas o greșeală care recunosc că mă jenează. Pentru asta îmi cer scuze”

Ministrul Apărării, Ionuț Moșteanu, și-a publicat, joi, publică diploma de licență obținută în anul 2015 la Universitatea Bioterra. El spune despre faptul că într-un CV a scris că este licențiat…
Vezi articolul

Directoarea Raluca Răducanu, despre Evaluările Naționale de la clasele a II-a, a IV-a, a VI-a 2026: Formularea cerinţelor trebuie să plece de la conţinuturile din programa şcolară. Dacă pleacă de la conţinuturile din programele şcolare din alte ţări, evident că nu se mai lipesc unele de celelalte

Raluca Răducanu, directoarea adjunctă a Liceului Teoretic Jean Monnet din Capitală, a vorbit, pentru TVR Info, despre Evaluările Naționale de la clasele a II-a, a IV-a, a VI-a 2026. „Formularea cerinţelor depinde de…
Vezi articolul

Din toamnă, clase de maximum 10-15 elevi, care să stea 4 ore pe zi la școală, cu ore de 30 de minute și restul clasei, prin rotație, face școală online – Recomandările pentru redeschiderea școlilor, de la Institutul pentru Sănătate Publică

Din toamnă, clase de maximum 10-15 elevi, elevii să stea maximum 4 ore pe zi la școală, iar fiecare oră de curs să dureze cel mult 30 de minute, în…
Vezi articolul