Daniel Funeriu: Președintele și partidul său trebuie opriți din comiterea unui suicid național prin demolarea educației

2.378 de vizualizări
Daniel Funeriu
Daniel Funeriu / Foto: Facebook.com
Încă din 2010 spun că nu se poate face educație fără exigență și autoritatea intelectuală, morală și comportamentală a magistrului, a profesorului. De ani buni insist pe nevoia de întărire a autorității magistrului, autoritate care trebuie să izvorască din excelența sa, nu autoritatea „cu liniarul peste degete”.

De 9 ani avem un președinte și 12 miniștri. Niciunul nu a pronunțat, vreodată, cuvântul „autoritate”. Ineptul Iohannis și liotă sa de miniștri ne-au promis „școli verzi”, „școli relevante” și alte abureli conțopiste.

Ineptul președinte-bibelou ne-a promis o „Românie Educată”.

Ne-a livrat, în 9 ani:

  • 1) cuțite la beregată în sala de clasă,
  • 2) profesori batjocoriți,
  • 3) rezultate cataclismice la Evaluarea Națională,
  • 4) universități care nu reușesc, în ciuda unor finanțări uriașe, să intre în vreun top mondial,
  • 5) cercetători atât de încărcați cu birocrație încât petrec mai mult timp cu ochii în contabilitate decât în eprubete.

Acum, în ultimele sale zvârcoliri prezidențiale, el și epava de partid numită PNL, au ambâțul mediocrului care vrea să stea la masă cu deșteptul. Au ambiția de a-și adăuga numele alături de oamenii deștepți care au legiferat educația din România, au ambâțul de a ne ferici cu o lege a educației atât de inadecvată, atât de tâmpă în concept și realizare, încât fețele bovine care o susțin nu reușesc nici măcar să ne smulgă un zâmbet amar.

Oameni buni: oprirea acestui președinte inept, oprirea epavelor intelectuale care vor să legifereze educația generațiilor viitoare, oprirea spiralei decăderii intelectuale și morale în care figurile astea triste vor să-i închidă pe copiii voștri devine unicul plan de țară valabil azi. Miza justiției apărate în stradă, miza acelui 10 august au fost minuscule față de miza opririi acestui președinte și a partidului său zombat din comiterea unui suicid național prin demolarea educației la care, cu metodă și sistem, s-au înhămat.

__________

Despre autor:

Daniel Funeriu a fost ministru al Educației în 2009-2012, perioadă în care a implementat o nouă lege a educației, bazată pe Raportul Comisiei Prezidenţiale pentru educaţie condus de Mircea Miclea (Legea educației nr. 1/2011, în vigoare și în prezent, dar modificată masiv de toate partidele care s-au succedat la putere). A fost consilier prezidențial în domeniul educație și europarlamentar. În prezent, face parte din corpul de experți al Comisiei Europene care asistă Guvernul Republicii Moldova în eforturile de a implementa Acordul de Asociere UE – Republica Moldova. Chimist cu doctoratul obținut la Universitatea din Strasbourg sub îndrumarea laureatului Nobel Jean-Marie Lehn, Daniel Funeriu a fost cercetător în Japonia și SUA, înainte de a reveni în țară.


8 comments
  1. Educația a fost deja demolată de comuniști. Ce vedem acum e doar o continuare a ticurilor și obiceiurilor comuniste. O școală care produce scolioze, stres și violență. Asta e educația adusă de comuniști. Vor mai trece încă două-trei generații până se va repara.

  2. Dezastrul nu l-a facut el.
    Funeriu doar l-a relevat.
    Prin montarea camerelor video in sala de examen ne-a aratat realitatea.
    El a fost cel care a spus deschis „regele e gol”!
    Ca n-a facut nimic dincolo de asta e adevarat. Din acest punct de vedere poate fi numit ministrul zero
    Ce spune el in articol este adevărat. Ca nu a facut nimic sa repare ceva din dezastrul descoperit este iar adevarat.
    „Dulapul” nu face altceva decat sa mai dea cu o usa in cap învățământului din Ro si asa buimac si fara sens.

  3. Dar dumneavoastră, domnule ministru, nu v-ați avut președintele? Dacă ați uitat, îmi permit să vă readuc aminte. Acel președinte care se lăuda, public, că fugea de la ore sărind pe geam. Meritați felicitări pentru introducerea camerelor la Bac …și cam atât! Așa că , sunteți una dintre verigile ,,lanțului slăbiciunilor”!

  4. Domnul Funeriu ar trebui sa fie ultimul care ar putea sa-si dea cu părerea. El a pus piatra de temelie a dezastrului din învățământ. În mandatul lui ca ministru Băsescu a tăiat salariile profesorilor care erau deja mici.

  5. Demolarea nu mai poate fi oprita. Plecaciunea la dulap si dulapul vor avea grija ca „reforma” sa ramana on-track si daca ar da in foc mamaliga romaneasca.

    Vorba CTP-ului, singura speranta este ca astia nu sunt vesnici, tineri si felice. La un moment dat mai si mor, dupa o viata lunga, imbelsugata si plina de succese.

  6. dezastrul in educație a pornit de pe vremea lui și a lui Băsescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

ANALIZĂ Jumătate dintre elevii care au lipsit la Evaluarea Națională 2025 provin din 13 județe / Alexandru F. Ghiță, analist de date: Cu cât locuiești într-o localitate mai mare, cu atât ai șanse mai bune să iei note mari

La Evaluarea Națională 2025, 6.994 de elevi au fost înscriși la probe, dar nu s-au prezentat. Absența lor poate părea, statistic, „în grafic” scrie într-o analiză publicată pe blogul său…
Vezi articolul

Universitatea din București – prima din UE și a 3-a din lume la promovarea egalității de gen – Impact Ranking 2025 al Times Higher Education / 25 de universități românești incluse în clasamentul global

Universitatea din București figurează pe primul loc în rândul universităților din Uniunea Europeană și pe locul 3 în lume în ceea ce privește promovarea egalității de gen, potrivit ediției din…
Vezi articolul

Modificările standardelor de calitate pentru școli și grădinițe „schimbă fundamental modul în care este definită calitatea educației și în care se face evaluarea externă, prin diminuarea exigenței, relativizarea activității de evaluare externă și favorizarea învățământului particular”, spune într-o petiție, trimisă ARACIP, fostul președinte al instituției Șerban Iosifescu

Într-o analiză cu propuneri de completare și modificare, pe care anunță că a trimis-o Agenției Române pentru Asigurarea Calității în Învățământul Preuniversitar, fostul președinte al instituției Șerban Iosifescu semnalează pe…
Vezi articolul