Datele obținute din răspunsurile elevilor, la testarea standardizată, „vor fi publice, nu sunt proprietatea cuiva, unui privat”, spune ministrul Educației: Rezultatele sunt folosite și la nivel de sistem pentru fundamentarea deciziilor ministerului educației

4.970 de vizualizări
Foto: © Monkey Business Images | Dreamstime.com
Datele „vor fi publice, nu sunt proprietatea cuiva, unui privat”, spune ministrul Educației despre rezultatele testării strandardizate programată în 329 de școli la începurtul lunii iunie, într-un răspuns la criticile aduse în spațiul public despre ce se întâmplă cu datele despre competențele elevilor, testate prin intermediul unei platforme private, pe bază de parteneriat. Afirmația a fost făcută la Digi24, unde Sorin Cîmpeanu s-a declarat chiar deranjat „foarte tare” de această critică.

Acesta a subliniat că este deschis în consultări, dar cu profesioniști, indiferent dacă aceștia sunt din mediul privat sau de stat. În context, Cîmpeanu a mai spus că „este o prostie” să separe „profesioniștii” după mediul din care vin, comparând asta cu echivalentul separării părinților „părinți care lucrează în mediul public și părinți care lucrează în mediul privat”.

„Rezultatele vor rămâne proprietatea – pentru cei care se îngrijorează – și am încheiat cu lucrul acesta… Rezultatele sunt folosite în relația profesor, elev și părinte, deci punctual, dar sunt folosite și la nivel de sistem pentru fundamentarea deciziilor ministerului educației, inclusiv pentru acel pachet de peste 100 de acte normative – legislație subsecventă. Ne vor ajuta rezultatele astea să luăm deciziile corecte și să le propunem în consultare și să adoptăm deciziile corecte. Deci vor fi publice, nu sunt proprietatea cuiva, unui privat, ci insist… comit o impolitețe: mă deranjează foarte tare și vreau să asum următorul punct: 

Ministerul Educației este deschis către colaborarea și consultarea profesioniștilor, este deschis și în consultarea cu actorii implicați în educație, dar către profesioniști… nu cred că este normal să facem o diferențiere între profesioniștii din mediul public și din mediul privat, după cum nu cred că… pasul următor care ar fi?! Interacțiunea cu părinții – să mă uit să îi separ în două grupe, părinți care lucrează în mediul public și părinți care lucrează în mediul privat: este o prostie”, a declarat ministrul Educației.  

Reamintim că în perioada 30 mai-10 iunie Ministerul Educației a anunțat în urmă cu o săptămână și două zile că va organiza o testare standardizată pentru elevii din clasele I-XI, fără cei de clasa a VIII-a. Datele copiilor nu vor fi introduse în platforma privată pe care se organizează testarea, a declarat pentru Edupedu.ro secretarul de stat din Ministerul Educației, Sorin Ion. Acesta a mai spus că profesorii pot sau nu să solicite raportul de evaluare generat de platformă pentru fiecare elev, însă raportul nu conține numele copilului sau vreun cod, ci ministerul va spune cadrelor didactice că un anume raport aparține unui anume copil.

Sorin Ion a declarat că unul dintre efectele testării ar putea fi eliminarea conținuturilor din programă, dacă „constatăm că, să zicem, un anumit item nu a fost făcut de nimeni în țară, (…) poate că e o problemă a curriculumului”.

„Cauza pentru care copiii nu și-au însușit acele competențe poate să fie modul de predare, dar poate să fie de la origini și de la faptul că, poate, acele conținuturi care vizează competențele nu ar trebui să fie acolo. Poate nu sunt la locul lor. Poate nu sunt adaptate cum trebuie nivelului de vârstă și atunci trebuie să reorganizăm programa școlară”, a mai spus oficialul.

Secretarul de stat, responsabil pentru procedura care vizează această testare, a spus că testarea „este obligatorie în măsura în care orice test de evaluare pe care îl aplicăm la școală”. Asta în contextul în care și ministrul Educației a spus pentru Edupedu.ro că „nu exista sancțiuni pentru neparticiparea la testare”.

Mai multe asociații de elevi și Federația Părinților și Aparținătorilor Legali au criticat ordinul de ministru care introduce pilotarea evaluării standardizate în acest final de an școlar: 

“Propunerea este făcută din scurt și fără pic de consultanță, ministrul afirmând că ar „vrea să îl discutăm rapid și să-l facem operațional, rapid înseamnă ore. (..)Din declarațiile ministrului, programul pilot de evaluare standardizată se va realiza printr-un “parteneriat”, fără desfășurarea unei licitații publice. Mai mult, în acest context, putem ridica mai multe semne de întrebare cu privire la “reformele” pe care Ministerul le face pe fugă:

  • Vor fi aceste teste în concordanță cu programa școlară? 
  • Va putea obține firma datele elevilor? 
  • Cât vor costa aceste teste și cine le va plăti? 
  • Sunt aceste teste avizate de Ministerul Educației?”

Reamintim că vineri seara, pe 13 mai, a fost publicat în Monitorul Oficial un ordin de ministru care prevede “la nivelul fiecărui județ/sector al municipiului București, pilotarea evaluării standardizate se va organiza în câte 7 unități de învățământ, incluzând unități de învățământ cu profil pedagogic”. Testarea se va face în „parteneriat” cu o companie privată, Brio, pe platforma pe care aceasta are la vânzare și teste școlare pe bază de abonament, pentru elevi, fără ca Ministerul Educației să încheie transparent un contract sau o procedură de achiziție publică pentru atribuirea la licitație a serviciului oferit.

Vezi aici lista cu cele 329 de școli alese de Ministerul Educației pentru pilotarea testării standardizată până la finalul anului școlar 2021-2022, pentru elevii tuturor claselor, cu excepția anilor terminali.

Foto: © Monkey Business Images | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


1 comment
  1. Cred ca DNA si Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal ar trebui sa verifice ce face asta cu informatiile ministerului si datele personale ale copiilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Condamnații penal și cadrele didactice sancționate nu pot fi membri în consiliul de administrație al școlii – amendament adoptat la proiectul legii educației / Hotărârile CA se vor lua cu majoritate de voturi, nu cu două treimi, cum este acum

Modificări la regimul incompatibilităților pentru participarea în consiliile de administrației ale unităților de învățământ, adoptate marți dimineața de Comisia de Învățământ din Camera Deputaților, ca amendamente la proiectul de lege…
Vezi articolul

Dicționarul Ortografic, Ortoepic și Morfologic al Limbii române – DOOM 3 este integral online, anunță Institutul de Lingvistică. Peste 65.000 de cuvinte pot fi verificate și căutate după forme flexionare, greșite sau incomplete

Ediția nouă a Dicționarului Ortografic, Ortoepic și Morfologic – DOOM3 a fost oficial lansată online marți, 1 august, după cum anunță Institutul de Lingvistică al Academiei Române pe pagina de…
Vezi articolul
Marian Preda

Marian Preda, rectorul Universității din București: Într-o bună măsură România își carantinează viitorul prin închiderea școlilor/ Cred că ne-am carantinat viitorul din anii 1990, când am lăsat școala să fie controlată politic și să fie centrată pe profesori

Măsura închiderii școlilor reprezintă pentru România o carantinare a viitorului său, dar ceea ce vedem acum este doar o continuare a unui declin în Educație care a început în anii…
Vezi articolul