„David e Goliat. Demisia!” – protest grafic online semnat de artistul Dan Perjovschi, viralizat printre profesori după cenzura impusă de ministrul Educației asupra analizei IȘE privind Legea Bolojan

2.589 de vizualizări
Foto: Dan Perjovschi via Facebook.com/ Cosmin Ciotloș
Mesaje de protest scrise de mână, cu accente ironice și simbolice, au fost create de artistul Dan Perjovschi și s-au viralizat joi, 24 iulie, pe rețelele sociale. Acestea îi sunt adresate ministrului Educației și Cercetării, Daniel David, căruia i se cere demisia.

Intervenția artistică are la bază o inițiativă a conferențiarului universitar dr. Cosmin Ciotloș, profesor la Facultatea de Litere a Universității din București, după cum a semnalat acesta pe Facebook. Profesorul face apel la ceilalți profesori să distribuie mesajele grafice.

Printre cele mai distribuite imagini se numără cuvântul „Educacația”, o modificare grafică ironică a cuvântului „educația”, însoțită de mențiunea „o bancă în plus” – aluzie la retorica privind creșterea numărului de elevi în clasă din septembrie 2025.

Alte mesaje includ: „Daniel, demisia! Date false – demisia!” sau „David e Goliat – demisia!”, sugerând un conflict între putere și adevăr, între autoritate și cercetare onestă.

Campania de protest grafică și simbolică semnată de Dan Perjovschi – artist cunoscut pentru critica socială prin desene minimaliste – este astfel o formă de susținere a cercetării independente în educație și un semnal de alarmă cu privire la pericolele cenzurii instituționale.

Reacția vine în urma dezvăluirilor Edupedu.ro privind cenzura impusă de ministrul Daniel David asupra Institutului de Științe ale Educației (IȘE). Potrivit anchetei, ministrul a blocat publicarea unui răspuns conceput de cercetătorii în științele educației, în care se demonstra, pe bază de date și comparații internaționale, că:

  • norma didactică a profesorilor din România nu este sub media Uniunii Europene;
  • în Germania, plata cu ora variază între 23 și 40 de euro;
  • în Franța, 88% dintre profesori au cel puțin o normă de ore suplimentare plătite cu 40 euro/oră;
  • banii de burse ar trebui păstrați pentru investiții în educație

Răspunsul integral al IȘE, obținut de Edupedu.ro, a fost respins de ministru, care a impus „peer review” intern și nu l-a publicat nici până în prezent. În plus, Daniel David a anunțat și că Institutul nu mai are voie să răspundă presei în mod autonom.

„Nimeni în știință nu se poate aștepta să scrie ceva care să fie asumat direct și necritic instituțional”, a declarat ministrul într-o reacție în care nu contestă conținutul investigației, ci semnalează „practici care trebuie să se schimbe” în cadrul IȘE.

Citește și:
Argumentele științifice și evidențele educaționale prezentate de IȘE în răspunsul necenzurat, obținut de Edupedu.ro, îl contraziceau pe ministrul Daniel David și declarațiile sale referitoare la măsurile din Legea Bolojan. Cum a dispărut 80% din răspunsul cercetătorilor pentru presă la „peer review”-ul ministrului – ANALIZĂ
Reacția ministrului Daniel David în cazul de cenzură masivă asupra analizei cercetătorilor IȘE pe măsurile din Legea Bolojan: Nimeni în știință nu se poate aștepta să scrie ceva, care ulterior să fie asumat direct și necritic instituțional chiar sub antetul ministerului pe care îl analizează / Oficialul nu contestă investigația, ci acuză „practici care trebuie să se schimbe” la IȘE
Sindicatele din Educație îi cer președintelui Nicușor Dan să nu promulge Legea Bolojan, cu argumente din analiza cenzurată a Institutului de Științe ale Educației: Domnule Președinte, nu fiți părtaș la distrugerea învățământului românesc!
EXCLUSIV DOCUMENT Răspunsul interzis la publicare de ministrul Daniel David, conceput de cercetătorii din științele educației: Norma didactică a profesorilor din România NU este sub media Uniunii Europene, în Germania plata cu ora este între 23 și 40 de euro/oră, iar în Franța 88% dintre profesori au cel puțin o normă de ore suplimentare plătite cu 40 euro/oră / Banii de burse trebuia păstrați în educație
EXCLUSIV Daniel David anunță că blochează de acum înainte un institut de cercetare – IȘE – să mai răspundă independent solicitărilor presei. Ministrul Educației și Cercetării confirmă că a cenzurat răspunsul transmis în numele Institutului de Științe ale Educației către Edupedu.ro și nu publică nici acum analiza cercetătorilor asupra măsurilor din Legea Bolojan


3 comments
  1. Daniel David a cenzurat știința și a falsificat adevărul despre efectele Legii Bolojan. A transformat un raport serios într-o notă politică. Trebuie să demisioneze.

  2. Mă tem că domnul ministru va intra în istorie, precum încurcatul în socoteli, al lui Octav Băncilă, mai curând prin arta domnului Dan Perjovschi, decât prin statura ministerială, atât de mică la sfat, dar mare la stat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Organizațiile elevilor și studenților, pledoarie pentru educație sexuală în școli: Spre deosebire de multe țări europene, în România subiectul e tabu, dar sănătatea tinerilor trebuie să primeze

Trei organizații ale elevilor și studenților se declară nemulțumiți de dorința unor parlamentari de a „bloca educația sexuală în școli prin introducerea unui acord parental”. Consiliul Național al Elevilor (CNE),…
Vezi articolul

Material susținut de BCR

EXCLUSIV România va participa pentru prima dată la testarea PISA de educație financiară în 2029. Carmine Di Noia, director OECD pentru Finanțe și Afaceri: Elevii iau deja decizii financiare la 15 ani / Ce va măsura testul

România va participa pentru prima dată la evaluarea PISA de alfabetizare financiară, care va avea loc în 2029, a confirmat pentru Edupedu.ro Carmine Di Noia, director OCDE pentru Finanțe și…
Vezi articolul

BREAKING Liderii de sindicat după discuțiile de la Cotroceni: Președintele a spus că e nevoie de un act normativ, că se angajează să gireze un acord, în cazul în care se va accepta / Profesorii vor decide dacă vor crede un acord politic

Simion Hăncescu, liderul FSLI, a spus după discuțiile de la Cotroceni că președintele Iohannis le-a spus că se angajează să gireze un acord între Guvern și reprezentanții de sindicate. Hăncescu…
Vezi articolul