Din 1 septembrie, părinții care sunt în concediu de acomodare sau concediu de creștere și îngrijire copil vor beneficia în continuare de calitatea de asigurat în sistemul public de sănătate, dar vor primi mai puțini bani ca până acum, anunță Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS). Potrivit noilor prevederi din Legea 141/2025, cunoscută drept „Legea Bolojan, începând cu 1 august 2025, contribuția de asigurări sociale de sănătate (CASS) în cuantum de 10% este reținută direct la sursă de către plătitorul de venit – adică agențiile teritoriale de plăți și inspecție socială, pentru indemnizația de creștere copil, sau angajatorul, pentru concediul de acomodare.
- Concediul de creștere a copilului este concediul de până la 2 ani sau 3 ani în cazul copiilor cu handicap, în care unul dintre părinți poate sta acasă pentru îngrijirea copilului și să primească și o iontemnizație lunară.
- Concediul de acomodare poate fi luat de oricare dintre soţii unei familii adoptatoare, care realizează venituri supuse impozitului pe venit, cu durata de maximum doi ani, care include şi perioada încredinţării copilului în vederea adopţiei, precum şi de o indemnizaţie lunară.
„Calitatea de asigurat se menține în sistemul de asigurări sociale de sănătate pentru cele 127.054 de persoane aflate în prezent în aceste forme de concediu, fără să fie necesare demersuri suplimentare din partea beneficiarilor”, precizează CNAS în comunicat.
Modificările introduse prin Legea 141/2025 au creat confuzii în sistem, după ce au eliminat din categoria persoanelor asigurate fără plata contribuției CASS o serie de beneficiari de indemnizații sociale, inclusiv părinții aflați în concediu pentru creșterea copilului.
Menționăm că îndemnizația și concediul de creștere copil de 2 ani, plus stimulentul de inserție, sunt singurele măsuri constante de combatere a declinului demografic pe care le ia și pe care le-a luat Guvernul României în ultimii 20 de ani.
Datele Institutului Național de Statistică, analizate de Edupedu.ro, arată că anul trecut în România s-au născut 148.916 copii, în scădere cu circa 15.000 față de anul 2023. Este cea mai mică valoare a numărului de nou-născuți din istoria României, din 1918 până în prezent, conmform seriilor istorice de date puse la dispoziție de INS.
Nici pe primele 5 luni din 2025, datele nu arată o îmbunătățire, ci o scădere și mai mare. Doar 54.604 nou-născuți, față de 63.000 în aceeași perioadă a anului trecut sau peste 68.000 în 2023.
Potrivit CNAS, începând cu 1 septembrie, rămân asigurate fără plata contribuției CASS următoarele categorii:
- copiii până la 18 ani;
- tinerii între 18 și 26 de ani dacă sunt elevi sau studenți;
- femeile însărcinate și lăuzele, dacă nu realizează venituri sau au venituri sub salariul minim brut;
- pensionarii cu pensii sub 2.000 lei și fără alte venituri;
- persoanele cu handicap grav sau accentuat;
- bolnavii incluși în programe naționale de sănătate.
În schimb, persoanele fără venituri și care nu se încadrează în categoriile de mai sus trebuie să achite contribuția în regim forfetar (10% din 6 salarii minime brute pe economie) pentru a beneficia de asigurare.
Camera Consultanților Fiscali arată că angajații, inclusiv cei din Educație, nu se pot îmbolnăvi mai mult de o lună și nici 15 zile sau 31 de zile fix, după cum prevăd modificările din Legea Bolojan. Experții au scris Ministerului Finanțelor o solicitare de cărectare a cadrului legislativ.
3 comments
păi ar trebui ce depășeste 3000 de roni ca la pensionari . de ce impozitarea nu e unitara?
Ce-o zice Centrul de Cercetari demografice Vladimir Trebici?
E, mai conteaza? O mica cenzura si acolo si iese ce trebuie, cu „peer-reviewing”. Nu de oricare fel, din acela „colegial”. LOL cu lacrimi.
Cei care uită că a fii asupritor asupra propriului popor nu are nici o repercusiune,se înșală!!! Intr o zi ,cat mai curând sper, vor plăti pentru nemerniciile făcute!!! Când faci atâta rău iar tu te protejezi pe tine și pe ” ai tăi” , asta e Nemerniciile, Răutate,Distrugere! Iar asta se va plăti scump! Nimic nu rămâne nepedepsit!!! Data scadenței se apropie, pentru trădători de țară și neam!!! Nu Uitați!