Definitivat 2025 – modele de subiecte. Descarcă variantele și baremele de corectare pentru profesorii de învățământ primar / Prima inspecție are termen 7 februarie

3.631 de vizualizări
Model subiect Definitivat 2025 Învățători Edupedu / Foto: captură document
Modelele de subiecte pentru examenul național de definitivare în învățământ 2025, pentru profesorii de învățământ primar, au fost publicate de Ministerul Educației prin Centrul Național de Politici în Evaluare (CNPEE). Documentele, care nu au fost anunțate de ministerul Educației pentru candidații la examen, pot fi descărcate mai jos în articol.

Amintim că proba scrisă a examenului are loc pe 8 iulie, cu două săptămâni mai devreme decât în 2024, potrivit calendarului oficial al Definitivatului 2025. Prima inspecție la clasă se susține până pe 7 februarie 2025, iar cea de-a doua – până pe 30 mai, prevede același calendar.

Examenul de definitivat se organizează în condițiile Legii educației naționale nr. 1/2011 până în anul școlar 2027-2028, prevede articolul 248, alineatul 6 din legea educației în învățământul preuniversitar 198/2023 în vigoare: 

  • „Examenul de definitivat, concursul național de ocupare a posturilor didactice de predare și obținerea gradelor didactice II și I se organizează în condițiile stabilite în Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, până în anul școlar 2027-2028 inclusiv”.

Concursul de definitivat reprezintă un examen de intrare și avansare în cariera didactică. Examenul poate fi susținut de cadrele didactice care au cel puțin un an vechime în învățământ și este obligatoriu pentru obținerea gradelor didactice. Procedura de acordare a definitivării și a titlului de profesor cu drept de practică în învățământul preuniversitar reprezintă recunoașterea competențelor necesare pentru exercitarea profesiei didactice.

Modelele de subiecte pot fi descărcate de aici:

DOCUMENT DESCARCĂ SUBIECT Profesori Învățământ Primar Definitivat 2025 – model:

  • Barem:
Citește și:
OFICIAL Calendar Definitivat 2025. Profesorii debutanți susțin proba scrisă pe 8 iulie, cu două săptămâni mai devreme decât în 2024. Prima inspecție are termen 7 februarie și a doua – până pe 30 mai
DESCARCĂ Modele de subiecte pentru Titularizare 2025 – profesori învățământ primar, publicate de Ministerul Educației
OFICIAL Profesorii care vor preda la clasele primare vor avea în formarea inițială – nivel licență 25 de examene și 18 colocvii, 15% practică pedagogică și doar o oră de pedagogie digitală pe săptămână în penultimul semestru


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Evaluarea Națională la clasa a II-a, a IV-a și a VI-a 2019: Instituția care face subiectele anunță că nu schimbă structura cerințelor. Modele de subiecte

Subiectele pentru Evaluările Naționale de la clasa a II-a, a IV-a și a VI-a 2019 “au aceeași structură cu cea din 2018”, a anunțat pentru Edupedu.ro instituția din subordinea Ministerului…
Vezi articolul

EXCLUSIV Ordin de ministru care confirmă că în acest an se plătesc atât tranșele restante din 2025, cât și cele scadente pentru 2026 din hotărârile judecătorești câștigate de profesori, trimis la Monitorul Oficial

Ministerul Educației și Cercetării a emis și apropbat ordinul care stabilește procedura de plată a hotărârilor judecătorești definitive câștigate de profesori, potrivit documentului obținut de Edupedu.ro. Actul normativ a fost…
Vezi articolul

OFICIAL Calendar Definitivat 2025. Profesorii debutanți susțin proba scrisă pe 8 iulie, cu două săptămâni mai devreme decât în 2024. Prima inspecție are termen 7 februarie și a doua – până pe 30 mai

Calendarul examenului de definitivat 2024 a fost publicat în Monitorul Oficial. Este vorba despre ordinul ministrului educației nr. 6.614 din 11 septembrie 2024. Înscrierea profesorilor se face până pe 10…
Vezi articolul
Foto: © Kantver - Dreamstime.com

Titularizarea pe perioadă determinată ar putea face învățământul românesc mai adaptat la dinamica societății, spune ministrul Educației: Cu siguranță există voință politică

Titularizarea pe perioadă determinată și nu nedeterminată, cum este în prezent, ar putea face învățământul românesc „mai adaptat la dinamica societății”, spune ministrul Educației Sorin Cîmpeanu la EuropaFM. Fii parte…
Vezi articolul
Modificările pentru Bacalaureat -Când au loc detașarea la cerere și detașarea în interesul învățământului

BREAKING Guvernul a aprobat ordonanța de urgență cu modificările Legii Educației pentru participarea la concursurile de directori de școală și inspectori și a profesorilor care nu sunt în corpul experților în management educațional

Guvernul a aprobat ordonanța de urgență cu modificările Legii Educației pentru participarea la concursurile de directori de școală și inspectori și a profesorilor care nu sunt în corpul experților în…
Vezi articolul