Dezbatere după cazul din Timiș: să răspundă penal minorii sub 14 ani care comit infracțiuni grave? Ce spun experții în drept penal. Cristi Danileț: Echitabil ar fi să răspundă, dacă decide psihiatrul

840 de vizualizări
Foto: Ilona Andrei – G4Media.ro
Mii de oameni au semnat o petiție online, după uciderea adolescentului de 15 ani din Timiș de către doi minori, solicitând modificarea Codului penal, care să permită pedepsirea copiilor sub 14 ani care comit fapte grave, dacă au discernământ, relatează Agerpres, potrivit G4Media.ro.

Cristi Danileţ, fost judecător şi membru al CSM, a postat vineri un mesaj pe Facebook în care pune la îndoială ca Parlamentul să stabilească printr-o lege cine are sau nu discernământ.

„În cazul crimei din Timiş: copilul care are 13 ani nu poate avea dosar penal. El ar trebui izolat de societate, de către DGASPC. Potrivit Codului penal de la noi, dacă nu ai împlinit 14 ani, se consideră că nu ai discernământ pentru a răspunde pentru fapte grave precum tâlhărie, viol, omor – adică tu nu ai capacitatea psihică de a realiza ce faptă ai făcut şi care sunt urmările ei. Dar, imediat ce ai împlinit 14 ani, răspunzi penal şi poţi merge la centrul de detenţie pentru infractorii minori, dacă medicul psihiatru stabileşte că ai discernământ. Eu zic că e greşit ca Parlamentul să decidă. Există zone de non-Drept – în domeniul psihologiei, religiei sau relaţiilor intime statul nu are voie să legifereze. Este ilogic ca Parlamentul să stabilească că un copil de 13 ani care e perfect conştient de crima comisă să nu răspundă totuşi, prezumând că nu are discernământ, atât timp cât psihiatrul poate spune contrariul. Cu alte cuvinte, echitabil ar fi ca un minor să răspundă penal pentru faptele sale grave dacă psihiatrul, nu Parlamentul, stabileşte că are discernământ”, spune Danileţ.

Citește mai mult pe G4Media.ro.

Amintim că elevul de 13 ani care ar fi fost implicat în tragedia din localitatea Cenei, județul Timiș, va face școală online, a transmis purtătoarea de cuvânt a Direcției Generale de Asistență și Protecție a Copilului Timiș, Smaranda Marcu, pentru Edupedu.ro.

Măsura a fost luată după ce mai mulți părinți nu și-au lăsat, joi, copiii să vină la ore, de teamă ca băiatul de 13 ani ar putea veni la școală. Potrivit Codului Penal, copiii sub 14 ani nu au discernământ și nu pot fi urmăriți de justiție și nici reținuți, iar legea permite ca elevul să învețe în continuare în școală, până la stabilirea de către autoritățile abilitate a unei măsuri.

Citește și:
Școală online pentru elevul de 13 ani din localitatea Cenei, Timiș, implicat în cazul morții unui adolescent de 15 ani, anunță Protecția Copilului / Unii părinți nu și-au lăsat joi copiii la școală, de teamă că elevul ar putea veni la ore


1 comment
  1. Folosind această slăbiciune a sistemului au crescut furturile, tâlhariile si chiar violurile comise de minori.

    Sunt învățați chiar in familia etnică să facă asta știind părinții ca au imunitate.

    Din zecile de mii de copii care nu termină cls a 8 a mulți sunt luați in diaspora fix pt asemenea infracțiuni.

    In ceea ce privește crima cu discernământ rămasă nepedepsită pe motiv de vârstă este o confirmare a neputinței justiției de a găsi soluții punitive și restrictive care să asigure liniștea societății.

    Poate însă o justiție care eliberează criminali adulți să facă asta?

    Puțin probabil!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Olimpiada de Lectură – OLAV 2025. La etapa județeană din Buzău poate participa câte un elev din fiecare clasă, cu suplimentare pentru școlile care au obținut premii în trecut / Școlile trimit câte un profesor asistent la 10 elevi calificați

Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Buzău a anunțat organizarea etapei locale a Olimpiadei Naționale „Lectura ca Abilitate de Viață” (OLAV), care va avea loc vineri, 14 februarie 2025, pentru elevii de…
Vezi articolul

EXCLUSIV Sorin Cîmpeanu cere Universității Armatei Române „să se delimiteze ferm” de atitudini ca ale profesoarei care a publicat comentarii anti-Zelenski și teorii conspiraționiste și ale profesorului care a încercat să intimideze G4Media: Răspândirea unor teorii cu tentă conspiraționistă reprezintă un risc pentru siguranța națională

Ministrul educației reacționează după ce o profesoară de la Universitatea Armatei Române a publicat un val de postări conspiraționiste anti Zelenski, numerose teorii conspiraționiste și după ce un coleg al…
Vezi articolul