Directorul Bibliotecii ASTRA din Sibiu: Am ajuns să mă bucur că s-a furat coiful. În sfârșit experții în orice, politicienii main stream, influencerii au descoperit cuvântul cultură

708 vizualizări
Răzvan Pop / Foto: AGERPRES – Alex Tudor
Furtul pieselor de patrimoniu de la Muzeul Drents a determinat ca „societatea românească, în întregul ei, să discute serios pentru prima oară în ultimii 20 de ani despre cultură şi patrimoniu românesc”, spune Răzvan Pop, directorul Bibliotecii ASTRA din Sibiu, potrivit G4Media.ro.

„Mă bucur pentru că în sfârşit cei care perorează toată ziua pe la tv, experţii în orice, politicienii main stream, influencerii şi toţi cei care îşi dau cu părerea despre orice, au descoperit cuvântul cultură. Şi tot ei au aflat că România are patrimoniu cultural. Nu cred că mai mult de 10% dintre români au avut curiozitatea de a vedea Coiful de la Coţofeneşti în mulţii ani în care a stat expus în subsolul MNIR. Dar acum suntem cu toţii vexaţi şi impresionaţi de pierderea sa alături de cele câteva brăţări dacice. La fel cum suntem şocaţi de numărul mic de cititori români deşi primul lucru la care renunţăm din casele noastre sunt tocmai cărţile”, spune Răzvan Pop pe Facebook, transmite News.ro.

Potrivit acestuia, „societatea românească, în întregul ei, discută serios pentru prima oară în ultimii 20 de ani despre cultură şi patrimoniu românesc. Şi dacă tot discută este bine să afle mai multe idei de dialog: Este bine să asculte experţi şi specialişti, oameni cu pregătirea necesară pentru a susţine un astfel de dialog. Cel care vorbeşte despre sănătate şi mediu şi politică şi business şi can-can, cu siguranţă nu este un expert în cultură şi patrimoniu cultural”.

Totodată, managerul subliniază că „poate este necesar să înţelegem că şocul social şi ideatic de la finalul anului 2024 are directă legătură cu modul în care am ignorat cultural şi patrimoniul cultural. Este bine că discutăm despre cultură şi necesitatea ei în mediul românesc. Dar dialogul trebuie să fie doct şi purtat de cei care ştiu ce vorbesc şi sprijinit de factorii decidenţi din orice fel de comunitate. Dialogul nu trebuie să fie can-can, conspiraţionist şi revanşard. Sper să ne găsim decenţa dialogului, în aceste zile”.

Citește articolul complet pe G4Media.ro.


1 comment
  1. Știți că și eu la fel m-am gândit la două zile de la știre, domnule Pop. Am zis „”Măi, care e partea plină a paharului?”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Noaptea Cercetătorilor Europeni 2025. Vineri, 26 septembrie, cercetători de la Muzeul Antipa le explică copiilor știința pe înțelesul lor: cum se formează perlele, analizează la microscop un fragment de meteorit / Intrarea este liberă

Noaptea Cercetătorilor Europeni 2025 are loc pe între 25 și 27 septembrie în multe orașe din țară, concomitent cu 25 de țări. La Muzeul Antipa, vineri, 26 septembrie, copiii sunt…
Vezi articolul

Elevii ar putea să vadă rezultatele anonimizate ale probelor scrise de la Evaluarea Națională și Bacalaureat pe platforma de evaluare, din 2025 / Ministerul Educației spune că „face demersuri” în acest sens

Ministerul Educației spune că „face demersuri” pentru ca de anul școlar viitor „rezultatele probelor scrise ale simulărilor examenelor naționale să fie comunicate anonimizat, prin afișare pe platformă”. În prezent notele…
Vezi articolul

Florian Lixandru, secretar de stat în Ministerul Educației: Fiecare profesor este suveran pe rubrica lui și stabilește modalitatea de evaluare a elevului pe care îl pregătește / După cea de-a doua perioadă de învățare ar trebui să existe cel puțin o notă la fiecare disciplină, spune acesta

Florian Lixandru, secretar de stat în Ministerul Educației, a declarat la Prima TV, în emisiunea Viitor pentru România cu Nicoleta Călugăreanu, că „fiecare profesor este suveran pe rubrica lui și stabilește modalitatea…
Vezi articolul

Erori în baremul de corectare de la concursul pentru directori și „itemi care nu au nicio legătură cu învățământul de stat, ci cu acela bazat pe profit” – critici ale liderului FSE „Spiru Haret”, într-o scrisoare către ministrul Educației

Erori de redactare a itemilor de la concursul scris pentru funcțiile de directori de școală, reclamate de Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor Libere din Educație „Spiru Haret” într-o scrisoare către…
Vezi articolul

Autorul unei teze de doctorat pentru care a fost constatat plagiatul și cel care dorește să renunțe unilateral la titlul de doctor trebuie să restituie banii de școlarizare – propuneri PNL „agreate” pentru modificarea proiectelor de legi ale educației, anunță Sorin Cîmpeanu

„A fost agreată propunerea Partidului Național Liberal cu privire la îmbunătățirea proiectului Legii învățământului superior prin reglementarea obligației de restituire a sumelor de bani de către autorul tezei de doctorat,…
Vezi articolul