DOCUMENT Candidații la concursul de Titularizare 2022 vor putea trimite dosarul online. Descarcă fișa de înscriere / Precizările Ministerului Educației: Inspectorii școlari au obligația de a consilia candidații în privința disciplinelor la care se pot înscrie

19.122 de vizualizări
Foto: © Liquoricelegs | Dreamstime.com
Candidații care participă la concursul național de Titularizare 2022 vor putea trimite dosarul online, potrivit unui document trimis inspectoratelor școlare județene de către Ministerul Educației. Amintim că înscrierile încep pe data de 9 mai și țin până pe 17 mai, conform calendarului oficial.
  • Proba scrisă a concursului național de Titularizare 2022 are loc în data de 13 iulie 2022.
  • Calendarul concursului poate fi consultat aici.

Comisia județeană de organizare și desfășurare a concursului are obligația de a configura o adresă de e-mail la care candidații să aibă posibilitate de a transmite dosarele, se arată în documentul menționat.

„În perioada de înscriere a candidaților la concursul național, sesiunea 2022, de verificare și înregistrare a datelor în aplicație, comisia județeană / a municipiului București de organizare și desfășurare a concursului are obligația de a configura o adresă de e-mail dedicată concursului național, sesiunea 2022, care să fie publică, la care candidații să aibă posibilitatea de a transmite dosarele / cererile de înscriere, contestațiile și alte solicitări privind organizarea și desfășurarea concursului și de la care candidații să primească răspuns la cererile și solicitările formulate”.

O noutate se referă la obligația președintelui comisiei și a inspectorilor școlari pentru managementul resurselor umane de a consilia candidații în privința disciplinelor de concurs la care se pot înscrie în funcție de studiile pe care le-au efectuat, precum și posturile didactice / catedrele pe care le pot ocupa.

„În perioada de înscriere și de înregistrare a datelor în aplicație, președintele comisiei județene / al municipiului București de organizare și desfășurare a concursului și inspectorii școlari pentru managementul resurselor umane au obligația de a consilia candidații cu privire la disciplinele de concurs la care se pot înscrie în funcție de studiile pe care le-au efectuat, precum și posturile didactice / catedrele pe care le pot ocupa în funcție de studii, disciplina de concurs și proba orală susținută, după verificare atentă a Centralizatorului”, potrivit sursei citate.

De asemenea, în document este precizat că președintele comisiei județene / a municipiului București de organizare și desfășurare a concursului și inspectorii școlari pentru managementul resurselor umane au obligația de a consilia conducerile unităților de învățământ particular în vederea emiterii avizelor candidaților în perioada de înscriere.

Fișa de înscriere

Foto: Captură Fisă de înscriere Titularizare 2022
Foto: Captură Fișă de înscriere Titularizare 2022
Foto: Captură Fișă de înscriere Titularizare 2022

Iată ce precizări transmite Ministerul Educației:

  • „înscrierea candidaților, verificarea dosarelor de înscriere și înregistrarea datelor de înscriere în aplicație (inclusiv pentru absolvenții promoției 2022) se va realiza până la data de 23 mai 2022;
  • absolvenții promoției 2022 și absolvenții 2022 ai programelor de pregătire psihopedagogică oferite de departamentele pentru pregătirea personalului didactic / departamentele de specialitate cu profil psihopedagogic au obligația de a prezenta adeverința de absolvire a studiilor / programelor de pregătire psihopedagogică în perioada 6-8 iulie 2022;
  • în mod excepțional, în situația în care absolvenții promoției 2022 sau absolvenții 2022 ai programelor de pregătire psihopedagogică nu prezintă adeverința de absolvire în perioada 6-8 iulie 2022, aceștia vor fi primiți la proba scrisă din data de 13 iulie 2022, doar în condițiile prezentării adeverinței de absolvire a studiilor / programelor de pregătire psihopedagogică;
  • verificarea atentă a Centralizatorului înainte de înregistrarea datelor în aplicație;
  • până la data de 23 mai 2022, ora 16, în toate inspectoratele școlare / centrele de înscriere a candidaților, datele de înscriere ale candidaților se înregistrează în aplicație, indiferent de opțiunile candidaților: angajare prin concurs pe perioadă nedeterminată, transfer prin concurs, detașare la cerere prin concurs / concurs specific / continuitate, angajare prin concurs pe perioadă determinată, repartizare în baza rezultatelor obținute la concursurile de titularizare din anii anteriori.”

În data de 23 mai 2022 se publică la avizier și pe pagina web a inspectoratelor școlare atât situația dosarelor de înscriere ale candidaților respinse și motivele pentru care au fost respinse, cât și lista candidaților înscriși la concursul național și graficul privind susținerea probelor practice / orale și a inspecțiilor speciale la clasă.

Probele practice / orale și inspecțiile la clasă se organizează și se desfășoară în perioada 24 mai – 30 iunie 2022. În aceeași perioadă se soluționează și eventualele contestații la aceste probe”.

La data de 4 iulie 2022 se vor afișa la avizierul și pe pagina web a inspectoratelor școlare rezultatele la probele practice / orale și la inspecțiile speciale la clasă, precum și lista centrelor de concurs pentru proba scrisă (unitățile de învățământ în care se va desfășura proba scrisă în data de 13 iulie 2022), cu precizarea disciplinelor de concurs arondate fiecărui centru. 

„În condițiile în care spațiul nu este suficient, în vecinătatea fiecărui centru de concurs vor fi pregătite încă 1-2 unități de învățământ în care vor fi asigurate condițiile de desfășurare a probei scrise din data de 13 iulie. La fiecare unitate de învățământ din cadrul centrelor de concurs în care se va desfășura proba scrisă, în data de 13 iulie, se va asigura prezența personalului medical, precum și a jandarmilor pentru păstrarea ordinii publice.”, potrivit documentului.

Adresa trimisă inspectoratelor școlare poate fi consultată mai jos:

Amintim că în 2021 și în 2020 dosarele de înscriere au putut fi depuse atât la inspectoratele școlare / centrele de concurs, cât și în format electronic, în funcție de fiecare inspectorat școlar.

Ce este titularizare

Titularizarea este angajarea într-o școală, pe o perioadă nedeterminată. Pentru a se titulariza – deci pentru a se angaja pe o perioadă nedeterminată – profesorii trebuie să obțină minimum nota 7 atât la examenul scris, cât și la inspecția la clasă în profilul postului. Pentru a deveni suplinitor – deci pentru angajarea pe perioadă determinată – candidații trebuie să obțină minimum nota 5 atât la proba scrisă, cât și la inspecție

Citește și:
Înscrierile la concursul de Titularizare 2022 încep pe 9 mai. Cazierul a fost reintrodus / Ce trebuie să conțină dosarul
DOCUMENT Titularizare 2022. Calendarul concursului a fost publicat

Foto: © Liquoricelegs | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


4 comments
  1. da’ ce-i cu modelu’ ala de fisa de inscriere?
    ce tre sa completeze candidatu’ pt dosar, fisa aia sau cererea oficiala publicata in Monitorul Oficial?

  2. Bună ziua, dacă sunt pe viabilitatea postului și trebuie să întocmesc două dosare pentru titularizare?
    Mulțumesc anticipat!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

VIDEO Învățătoarea Tița Angheluță: Nu sunt în sindicat, dar îi susțin pe colegii mei în greva generală. Și nu e vorba doar despre salariu, este acea sărăcie care ne modifică comportamentul, care nu ne lasă să gândim cu mintea noastră

Mesaj de susținere pentru profesori și angajații din Educație de la învățătoarea Tița Angheluță. Aceasta a declarat într-o emisiune la Radio România Actualități că nu este vorba doar despre revendicări…
Vezi articolul

LISTA Peste 3.700 de posturi de profesori și 1.600 pentru cadre didactice auxiliare și nedidactice, cerute de inspectoratele județene pentru începutul anului școlar / Solicitările de suplimentare a angajărilor în școli, grădinițe și în centrele de resurse și asistență educațională sunt puse și pe seama noii legi a educației – proiect

Majorarea numărului de clase, ca efect al reducerii numărului de elevi care pot face parte dintr-o formațiune de studiu și intrarea în vigoare a legilor educației pe 2 septembrie 2023…
Vezi articolul