DOCUMENT Posibilitatea suspendării cursurilor fizice și trecerea tuturor elevilor și copiilor la școala online, introdusă în lege până pe 10 ianuarie 2022 – proiect de ordonanță de urgență

39.120 de vizualizări
Foto: © Dreamstime.com
Posibilitatea suspendării cursurilor fizice și trecerea tuturor elevilor și copiilor la școala online este introdusă în Legea 55/2020 pe perioada 13 septembrie 2021 – 10 ianuarie 2022, potrivit unui proiect de ordonanță de urgență pus la dispoziția presei de Ministerul Educației. Este vorba despre reglementarea care va permite autorităților ca, prin ordin de ministru, să suspende școala fizică.

Se introduce, prin acest proiect de OUG, după alineatul (1^4) al articolului 38, un nou alineat, alineatul (1^5), cu următorul cuprins:

“În perioada 13 septembrie 2021 – 10 ianuarie 2022, prin excepţie de la prevederile alin. (1), în baza şi sub rezerva analizei situaţiei epidemiologice la nivel naţional realizate de Ministerul Sănătăţii împreună cu Centrul Naţional de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei şi în baza hotărârii Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, prin ordin al ministrului educaţiei, se pot dispune suspendarea activităţilor care impun prezenţa fizică a antepreşcolarilor, preşcolarilor şi elevilor în unităţile de învăţământ şi continuarea activităţilor didactice în sistem on-line.

„Proiectul de OUG a fost transmis spre avizare tuturor ministerelor avizatoare”, a precizat ministrul Educației.

Tot prin acest proiect se introduce posibilitatea suspendării cursurilor fizice și trecerea la cursurile online pentru învățământul superior.

Este vorba despre introducerea posibilității legale de a suspenda cursurile, potrivit explicațiilor oferite de ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, pentru Edupedu.ro. Prevederile precedente au funcționat doar pentru anul școlar trecut, 2020-2021.

Cum justifică autorii ordonanței aceste măsuri

„Având în vedere faptul că actuala legislaţie, respectiv Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 141/2020 privind instituirea unor măsuri pentru buna funcţionare a sistemului de învăţământ şi pentru modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, aprobată cu modificări prin Legea nr. 87/2021 şi unele prevederi din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările și completările ulterioare îşi încetează efectele odată cu sfârşitul anului şcolar/universitar 2020 – 2021, pentru a asigura continuitatea în desfăşurarea activităţilor didactice la nivelul sistemului de învăţământ, dat fiind termenul foarte scurt pentru asigurarea cadrului legal necesar şi ştiind că noul an şcolar începe la 1 septembrie, respectiv noul an universitar începe, de regulă, în prima zi lucrătoare a lunii octombrie,

  • întrucât atât starea de urgenţă, cât şi starea de alertă se instituie numai în situaţii excepţionale, cu aplicabilitate limitată în timp, iar suspendarea activităţilor didactice de predare, evaluare, care presupun interacţiunea faţă în faţă, poate să fie dispusă de autorităţile din domeniu şi în afara acestor situaţii deosebite,
  • în condiţiile unei potenţiale limitări a interacţiunii la clasă/cursuri sunt imperios necesare asigurarea unui cadru juridic adecvat şi implicit securitatea raporturilor juridice în privinţa asigurării dreptului fundamental la învăţătură,
  • având în vedere faptul că neadoptarea prin ordonanţă de urgenţă a acestor măsuri imediate şi a reglementărilor pentru implementarea lor generează disfuncţionalităţi majore cu efecte negative asupra bunei desfăşurări a activităţilor din sistemul naţional de învăţământ, dar şi asupra beneficiarilor dreptului la învăţătură, în temeiul (…), Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență…”

Potrivit scenariilor anunțate de miniștrii Educației și Sănătății, care ar trebui să fie într-un ordin anunțat ca aprobat, dar care nu a apărut încă în Monitorul Oficial, școala trece în mediul online după depășirea ratei de infectare de 6/1.000 de locuitori într-o localitate, iar creșele și grădinițele își suspendă cursurile în format fizic la intrarea localității în carantină.

Articolul este în curs de actualizare

Foto: © Eakrin RasadonyindeeDreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


12 comments
  1. Dacă eu sunt la serviciu cine face cu copilul meu online? Este în grupa 0 Cum știe el să se conecteze singur?Dacă stau acasă murim de foame. Care este soluția?

  2. BĂ.EU NU MI-AM CUMPĂRAT HAINE DE 2000 DE LEI CA SĂ INTRU ONLINE ȘI SĂ NU APUC SA LE PORT.LASĂ AȘA FIZIC CĂ NU MOARE NICI DRACU

    1. @marinela
      Doar 2000, pisi? Putin, foarte putin! Imbraca-te cu toate, fa-ti o poza din aia artistica (nu uita sa țugui buzele) si cand o fi online pune-ti poza sa vada “fetili” ce țoale Guci, Adibas si Ralf Laureen ti-ai tras.
      PS. Pentru cititori: in invatamant e ca la croitorie, se lucreaza cu materialul clientului. Si cand materialul genetic e ca cel de mai sus, geniu sa fii si nu faci rochie de mireasa din aba!

  3. Și cei care nu au posibilitatea online de exemplu nu au un calculator sau nu este internet acești copi ce vor face sunt familii care nu-și permite pur și simplu?

    1. Eu sunt profesor. Nu mai pot si nu mai vreau sa mai iau de la gura mea si a copiilor mei sa-i educ pe ai altora, pe care, si-a asumat statul ca ii educa(din banii mei, ai tai, ai fiecarui platitor de taxe). S-au tot prevalat de “dragostea de copii, de vocatia educatorului” impunandu-ne sa predam cu orice putem al nostru, fara ca ei sa ne dea ceva. Voi, parintii, realizati ce inseamna pentru un profesor care de la 7-15 era plecat de acasa si in online trebuie 8 ore in plus sa tina atatea surse de curent si caldura deschise atatea luni de iarna? 8 ore.Sunt 8 ore in plus cel putin. Eu aveam naveta in care la 6 incuiam usa si o mai descuiam la 17. Fara sa cheltui aceste resurse: curent, caldura, internet, dispozitive si chiar mancare. Traiam cu un senvis pachetel pana dupa-amiaza. Faceti un calcul cand mai blamati profesorul. Mai, oameni buni, am 2500 lei salariul dupa 17 ani ca titular. Nu am facut in viata mea meditatii, predau in rural, cui sa dau meditatii. Aia abia vin rugati la scoala. Nu se mai poate. Sunt vaccinat, inteleg gravitatea virusului, ne protejam. Dar inainte sa ne omoare el, ne omoara guvernul si online-ul lui. Cat sa mai mananc cu economie, sa iau pe datorie, sa traiesc cu groaza de la un salariu la altul? Si noi avem familii, rate, copii, cheltuieli. Si noi trimitem copiii la scoala si noi platim benzina, lumina, intretinere, internet, caldura. Nu mai tin o ora online. Ne-a ajuns la gat.

  4. Si nu vom accepta. Nu imi voi lasa copii online!!! Va bateti joc in ultimul hal. Sunteti niste nenorociti. Lasati copii in pace. Protestul meu v-a fi fara online. Ori fizic ori deloc. Vreti analfabetism. Ne-ati terorizat cu virusii vostri. De cand sunteti la guvernare (pnl usr) a-ti inventat numai virusi!! Sa va duceti dracu de satanisti

    1. @ana
      Nu vrem analfabetism, dar uite ca-l avem. De exemplu, tu. Ai putea sa scrii mare pe un perete cam asa: ” V-a trebui s-a merg si eu cu copii me-i la scoala ca s-a invat s-a scrie, ca altfel vine satanistii astia care a-u inventat virusi si î-și bate joc de mine si copii me-i”.
      Dupa aia chiar sa te duci si poate, in cativa ani, reusesti sa-ti corectezi singura peretele.
      Altfel da, ai dreptate, ai dreacu satanistii astia, “are” boala pe analfabeti. Ai grija!

    2. LOL “ori fizic ori deloc” “vreti analfabetism”

      ok. mai bine nu fac nimic decat sa fac online, asa nu raman analfabet – in mintea lui Ana

  5. >> on-line
    Online nu se mai scrie de mult timp on-line, ca in anii 90. Dar daca nu-l subliniaza Word-ul inseamna ca e corect :).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Anunț comun al Ministerului Educației și al sindicatelor din preuniversitar FSE „Spiru Haret” și FSLI, după prima întâlnire în contextul grevei profesorilor: Creșterile salariale nu fac obiectul contractului colectiv de muncă, deci nu pot fi negociate cu Ministerul Educației

Creșterile salariale și alte drepturi de natură salarială solicitate de federațiile sindicale nu fac obiectul contractului colectiv de muncă și nu pot fi negociate cu Ministerul Educației, potrivit unui comunicat…
Vezi articolul

Elevii și studenții au abonamente gratuite sau cu reducere de 90%, după caz, la metrou, după ce Metrorex „a identificat o variantă legală de acordare a acestor facilități“. Lista abonamentelor și a stațiilor de unde pot fi ridicate

Metrorex, compania de stat care operează metroul în București, precizează într-un răspuns la solicitarea Edupedu.ro că a fost găsită o soluție legală pentru acordarea reducerilor pentru studenți și a călătoriilor…
Vezi articolul

VIDEO Cîmpeanu, la Digi 24: Vaccinarea este un act medical confidențial, nu există niciunde și la nimeni situația profesorilor vaccinați sau programați / Cîmpeanu, la Antena3: Pot să vă dau în premieră în această seară situația reală – 6.000 s-au vaccinat, 80.000 sunt programați deja

Declarații contradictorii din partea ministrului Educației. Sorin Cîmpeanu a anunțat că “6.000 de angajați din învățământ s-au și vaccinat deja”, “80.000 de cadre didactice sunt programate în platformă”. Cîmpeanu a…
Vezi articolul