DOCUMENT Profesorii care nu au ore la clasele terminale intră în concediu timp de o lună, între 2 aprilie și 4 mai / Cei care au ore la a VIII-a și a XII-a își pot lua concediu în zilele în care nu au cursuri / Există și excepții

34.852 de vizualizări
vârsta de pensionare, cancelarie profesori
Foto: INQUAM Photos – Octav Ganea
Ministerul Educației a trimis inspectoratelor școlare lămuriri în privința felului în care cadrele didactice intră sau nu în concediu, în perioada vacanței de primăvară. Adresa nr. 1.970 a Direcției Generale Învățământ Preuniversitar din 31.03.2021 prevede modul în care profesorii își vor lua concediu în perioada 12 – 29 aprilie 2021.

Potrivit reglementărilor în vigoare, cadrele didactice au dreptul la 62 de zile de concediu de odihnă, iar aceste zile se pot lua doar în perioada vacanțelor.

În perioada 12 – 29 aprilie sunt 13 zile lucrătoare.

În documentul de la minister sunt prevăzute trei categorii de profesori: cei care au ore la clasele terminale, cei care nu au ore la clasele terminale și educatorii.

„La programarea concediilor se vor lua în considerare următoarele aspecte:

  1. Cadrele didactice care au în încadrare clase a VIII-a, a XII-a zi și a XIII-a seral și/sau frecvență redusă, în perioada 12 – 29 aprilie 2021, vor fi în activitate. Și, la cerere, aceste cadre didactice pot fi programate în concediu de odihnă doar în zilele în care nu desfășoară activități didactice la aceste clase;
  2. Cadrele didactice care nu au în încadrare clase a VIII-a, a XII-a zi și a XIII-a la seral și/sau frecvență redusă vor fi programate în concediu de odihnă, în perioada 2 aprilie – 4 mai 2021;
  3. Cadrele didactice din învățământul preșcolar vor fi programate în concediu de odihnă, în perioada 2 aprilie – 4 mai 2021, în situația în care unitățile de învățământ în care sunt încadrate nu organizează activități educative cu copiii, cu prezență fizică, conform punctului 5 al art. 2 din OMEC nr. 3125/2020 privind structura anului școlar 2020 – 2021, cu modificările și completările ulterioare.
În perioada 2 aprilie – 4 mai 2021, vor fi în activitate:

Cadrele didactice nominalizate în comisiile stabilite prin decizia ale directorilor unităților de învățământ, care în această perioadă au planificate activități (de exemplu: înscrierea copiilor în clasa pregătitoare, desfășurarea anchetei sociale în vederea includerii elevilor în programul „Euro 200”, ș.a.);

Cadrele didactice a cărui prezență se impune în unitatea de învățământ de exemplu: asigurarea continuității la conducerea unității de învățământ, prezența la ședințele consiliului de administrație stabilită în baza actelor normative în vigoare și altele;

Cadrele didactice din cadrul CJRAE/CMBRAE implicate în activitățile de evaluarea dezvoltării copiilor în vederea înscrierii la clasa pregătitoare;

Cadrele didactice din cluburile sportive școlare implicate în organizarea și desfășurarea competițiilor sportive, precum și caietul de didactice din unitățile conexe implicate în organizarea și desfășurarea activităților deja programate.

Aceste cadre didactice vor fi programate în concediu de odihnă în zilele în care nu sunt implicate în activități de tipul celor menționate anterior”, potrivit documentului trimis inspectoratelor.

Descarcă de aici Adresa 1970/31/03/2021

În aceeași notă de la minister sunt prevăzute și explicații privind salarizarea. Profesorii care au activități de predare în perioada 12 – 29 aprilie vor fi plătiți „doar pentru norma didactică de predare aferentă funcției de bază”, dacă numărul de ore nu depășește norma, indiferent dacă sunt titulari sau suplinitori. Detalii aici.

Foto: INQUAM Photos / Octav Ganea


3 comments
  1. Acest document este ilegal. In legislatia națională concediul de odihnă trebuie stabilit între angajator(școală) și angajat(cadru didactic). Ministerul nu se poate interpune. E o aberație ca un profesor să aibă ore luni, miercuri și vineri, iar marți și joi să fie în concediu. Așa ceva nu a existat nicăieri.

  2. Ca sa nu fie plătiți părinții copiilor sub 12 ani, s-a renunțat la scoala online între cele doua minivacante de Paști. Statul economisește bani întrerupând mai mult de o luna educația elevilor. Ba după acesta luna, elevii întra direct în evaluările naționale pentru clasele 2,4,6.
    Este premeditat. Ca sa se dea apoi bună pe scoala online și pe profesori.
    Și cu profesorii face statul economie.
    II tine în concediu de odihna, banii primiți fiind mai putini decât salariul pe perioada de munca.
    Sa loveasca simultan în elevi, părinți si profesori, est specialitatea guvernului condus de un economist, care nu vede mai departe de bancnote.
    Iar prin prelungirea mâinii sale drepte (care este ministrul Câmpeanu, al educației) da educației lovitura după lovitura.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Cornelia Popa Stavri, FSLI: Domnul ministru nu înțelege că ne va costa foarte scump această diminuare a cuantumului plății cu ora, din punct de vedere a pregătirii elevului, dar și a calității propriu-zise a actului de predare-învățare-evaluare

Reducerea tarifului la jumătate pentru plata cu ora va veni cu un cost mare asupra „calității actului de predare-învățare-evaluare”, a afirmat, marți, Cornelia Popa Stavri, vicepreședinte al Federației Sindicatelor Libere…
Vezi articolul

Aplicația de salarizare pentru profesorii și angajații din școli a fost actualizată cu majorările din Ordonanța 57/2023, obținute prin greva generală, anunță Ministerul Educației – document

Aplicația de salarizare a personalului din Învățământ a fost actualizată, după cum a anunțat Ministerul Educației, potrivit inspectoratelor școlare. Actualizarea aplicației înseamnă că noile salarii ale profesorilor, pe baza majorărilor…
Vezi articolul

Simion Hăncescu, liderul FSLI: Ordonanța privind primele de carieră didactică va fi modificată la cererea Comisiei Europene / Noile condiții de acordare din 2026 vor fi clarificate cu Ministerul Educației

„În perioada imediat următoare, la solicitarea Comisiei Europene, OUG nr. 58/2023 privind acordarea primei de cariera didactică va fi modificată”, potrivit unui mesaj transmis în teritoriu de Simion Hăncescu, președintele…
Vezi articolul

Ministrul Educației Mihai Dimian: Cred că vom putea organiza în perioada următoare, la o dată comună, acest exercițiu de simulare și pentru elevii care nu au susținut testarea

Ministrul Educației Mihai Dimian spune că Ministerul va putea organiza în perioada următoare, „la o dată comună”, acest exercițiu de simulare și pentru elevii care nu au susținut testarea. Amintim, secretarul…
Vezi articolul

Profesorii care au creat un motor de inteligența artificială pentru limba română, despre “următorul nivel” al predării digitale. „Adaptive learning va ușura foarte mult munca profesorilor și a părinților” – Răzvan Bologa, profesor la Cibernetică

Școala a migrat online, în contextul pandemiei, și a debutat în noua ipostază mai ales cu elemente de conferințe web. „E nevoie să meargă mai departe și să ajungă la…
Vezi articolul