DOCUMENT Promisiunile lui Klaus Iohannis privind Educația, pentru un nou mandat: Aplicarea proiectului ‘România educată’, început acum 5 ani

2.493 de vizualizări
identitatea de gen în școli
Foto: Inquam Photos / Virgil Simonescu
La 5 ani după inițierea proiectului „România educată”, care nu s-a concretizat în nimic altceva decât un raport scris, președintele Klaus Iohannis le cere alegătorilor un nou mandat, „pentru ca soluțiile identificate să fie puse în aplicare”. Candidatul PNL pentru al doilea mandat la Cotroceni, Klaus Iohannis, și-a publicat programul electoral, în care anunță „urgențele” viitoarei guvernări, în ceea ce privește educația: „accesul fiecărui copil la o educație de calitate”, „diminuarea decalajelor dintre urban și rural, integrarea copiilor aflați în situații de risc și reducerea abandonului școlar”.

„Aceste măsuri ar trebui să ducă la clasarea României în primele 30 de state de pe mapamond, în cadrul testelor PISA, până în 2030„, spune Klaus Iohannis. Alte obiective ale candidatului liberal la președinție sunt „reformarea școlilor cu rezultate slabe, astfel încât minim (sic!) 80% dintre copiii fiecărei generații ar trebui să obțină cel puțin media 5 la testarea de la finalul educației gimnaziale și cel puțin 75% dintre aceștia ar trebui să promoveze bacalaureatul până în 2030„.

De precizat că aceste ținte, care depășesc orizontul 2025 al celui de-al doilea mandat, se regăsesc în proiectul „România educată” lansat acum un an de președintele Klaus Iohannis.

Capitolul Educație ale programului electoral publicat acum de Iohannis se numește „România educată – proiectul unei noi generații„. Amintim că proiectul „România educată” a fost promis de Iohannis în urmă cu 5 ani, în campania electorală pentru primul mandat de președinte. Iohannis anunța în 2014, tot în campanie, că educația va fi o prioritate a mandatului său.

A reușit în decembrie 2018 să publice raportul „România educată”, care de atunci și până acum nu a produs niciun efect vizibil.

Programul de candidat al lui Klaus Iohannis pentru un nou mandat de președinte – capitolul Educație:

Statisticile legate de rezultatele sistemului educațional sunt îngrijorătoare. Rata de părăsire timpurie a școlii era de 16,4% în 2018, una dintre cele mai ridicate din Europa, în timp ce doar un sfert dintre tinerii între 30 și 34 de ani finalizaseră studii universitare. Situația este cu atât mai problematică în mediul rural, unde rata de promovare la examenul de bacalaureat este semnificativ mai scăzută față de mediul urban, deși tinerii din rural au deja o pondere mică în rândul celor înscriși.

Una dintre prioritățile mandatului meu a fost Proiectul ‘România Educată’, o viziune coerentă pe termen lung, pornind de la un set de valori solide care pot fi transpuse în strategii clare de atingere a obiectivelor asumate de către întreaga societate. În al doilea mandat de Președinte al României, voi continua acest proiect, pentru ca soluțiile identificate să fie puse în aplicare.

România normală înseamnă România educată, cu un sistem de învățământ echitabil și de calitate, centrat pe câteva principii:

  • Accesul fiecărui copil la o educație de calitate, care să îi ofere premisele unei cariere de succes. Diminuarea decalajelor dintre urban și rural, integrarea copiilor aflați în situații de risc și reducerea abandonului școlar sunt urgențe ale viitoarei guvernări. Aceste măsuri ar trebui să ducă la clasarea României în primele 30 de state de pe mapamond, în cadrul testelor PISA, până în 2030;
  • Toate spațiile educaționale trebuie să reprezinte medii sigure pentru elevi și profesori. Pentru aceasta, este necesară alocarea de fonduri pentru atingerea standardelor igienico-sanitare și de siguranță la incendiu. În același timp, este necesar ca toate școlile să beneficieze de pază permanentă și suficientă, fenomene precum bullyingul fiind descurajate. Supradimensionarea claselor trebuie să înceteze, asigurându-se astfel un nivel ridicat de bunăstare pentru toți participanții la actul educațional;
  • Formarea de cetățeni activi, inclusiv prin educație civică, juridică și economică și prin activități educaționale aplicate, pentru că o Românie normală poate fi construită doar de cetățeni care își cunosc drepturile și utilizează toate pârghiile în relația cu statul;
  • Extinderea accesului la educația timpurie, inclusiv în comunitățile dezavantajate, precum și construirea de creșe și grădinițe suficiente, cu spații sigure și dotări adecvate. Cel puțin o treime dintre copiii între 0 și 3 ani ar trebui incluși în educația ante-preșcolară și peste 95% dintre copiii între 3 și 5 ani ar trebui incluși în educația preșcolară până în 2030;
  • Îmbunătățirea procesului de selecție și formare a cadrelor didactice, accesul la ultimele inovații din domeniul pedagogiei, astfel încât dascălii să fie pregătiți inclusiv pentru identificarea și prevenirea cazurilor de risc de abandon;
  • Alocarea de resurse suficiente pentru educație, atât pentru școli, cât și pentru salariile cadrelor didactice, alături de o finanțare adecvată a programelor de consiliere și de sprijin dedicate elevilor din comunități dezavantajate;
  • Reformarea școlilor cu rezultate slabe, astfel încât minim (sic!) 80% dintre copiii fiecărei generații ar trebui să obțină cel puțin media 5 la testarea de la finalul educației gimnaziale și cel puțin 75% dintre aceștia ar trebui să promoveze bacalaureatul până în 2030;
  • Crearea unui management performant în educație, care să pună preț pe competență, nu pe apartenența politică. Derularea de programe de formare pentru managerii din educație;
  • Dezvoltarea învățământului în regim dual, prin facilitarea cooperării dintre sectorul public și cel privat. Aplicarea testelor de aptitudini va deveni parte a procesului de admitere în educația profesională;
  • Internaționalizarea sistemului de învățământ românesc prin creșterea numărului de parteneriate internaționale active, facilitarea mobilității elevilor și studenților, precum și atragerea de cercetători performanți. Cel puțin 20% dintre studenții la licență și masterat, dar și 90% dintre doctoranzi ar trebui să beneficieze de mobilități internaționale;
  • Crearea unui sistem de evaluare a rezultatelor sistemului de educație, centrat pe urmărirea inserției profesionale a absolvenților și pe utilizarea informațiilor din surse multiple, având ca scop creșterea calității și eficacității școlii românești;”

“Avem nevoie de o strategie coerentă și unitară (…) pentru a evita ca acei politicieni care fac schimbări doar de dragul schimbării să se mai joace cu destinul Educației și cu viitorul României”, spune Iohannis, care a acceptat-o pe Ecaterina Andronescu ministru al Educației.

 

Descarcă de aici, în format .PDF, programul electoral lansat de Klaus Iohannis, pentru al doilea mandat de președinte

Citește și:

 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Simularea pentru Evaluarea Națională 2023 începe în 20 martie, anunță Ministerul Educației. Simularea pentru BAC 2023 va fi susținută de elevii de clasa a XII-a în perioada 27-30 martie

Simularea pentru Evaluarea Națională 2023 are loc în perioada 20-22 martie, iar cea pentru examenul de Bacalaureat 2023 va fi organizată între 27 martie și 30 martie, a anunțat Ministerul…
Vezi articolul

Ligia Deca, despre cele peste 800 de școli în șantier la începutul anului școlar: „Toți copiii încep luni școala în format fizic” / Încă se fac verificări dacă spațiile găsite la nivel local sunt și adecvate

„Toți copiii încep luni școala în format fizic. Trebuie găsite soluții pentru ca toți copiii să meargă fizic la școală”, a spus ministra Educației, Ligia Deca, într-un briefing de presă…
Vezi articolul
Deschiderea școlilor

Șeful Inspectoratului Școlar Sibiu, despre aglomerarea școlilor din cauza vizelor false de flotant: Soluția principală este respectarea de către părinți a circumscripțiilor școlare arondate unităților de învățământ

„Soluția principală pentru evitarea aglomerării școlilor este reprezentată de respectarea, de către părinți, a circumscripțiilor școlare arondate unităților de învățământ”, este răspunsul dat de șeful Inspectoratului Sibiu, Marius Novac, cu…
Vezi articolul

Consiliul Elevilor condamnă „cel mai mic buget din ultimii ani” alocat Ministerului Educației în 2023 și cere Parlamentului să amendeze Legea bugetului de stat, pentru a asigura finanțarea necesară învățământului / Președintele CNE: „Luăm în calcul inclusiv pichetarea Parlamentului”

Consiliul Național al Elevilor condamnă proiectul bugetului de stat pe 2023, despre care „constată cu stupoare” că alocă Ministerului Educației „cel mai mic buget din ultimii ani”, potrivit unui comunicat…
Vezi articolul

Părinții elevilor cu note slabe la simularea Evaluării Naționale ar putea fi chemați la școală. Andronescu: împreună cu profesorii și elevii să găsească soluții pentru pregătirea remedială

Profesorii de matematică și română trebuie să facă o analiză a rezultatelor de la simularea Evaluării Naționale ”în fiecare clasă”, potrivit ministrului Educației, Ecaterina Andronescu. Aceasta a declarat la Digi…
Vezi articolul