DOCUMENT Rectificarea bugetară suplimentează bugetul Educației cu peste o jumătate de miliard de lei. Procentul din PIB alocat Educației ajunge la 2,87

10.020 de vizualizări
Rectificarea bugetară a suplimentat bugetul Ministerului Educației cu suma de 576 milioane lei, potrivit Ordonanței de Urgență care a intrat în ședința de Guvern de ieri, consultată de Edupedu.ro. Documentul arată că sumele au fost alocate pentru capitolul „Învățământ”, din credite bugetare, iar în oglindă a fost majorată cu aceași sumă și alocarea pentru credite de angajament (disponibile pentru eventuale investiții și/sau proiecte). Contactată de Edupedu.ro, ministrul Monica Anisie a declarat că banii în plus vor fi alocați investițiilor în învățământul preuniversitar.

Rectificarea bugetară făcută de Guvern în criza declanșată de epidemia COVID-19 adaugă bugetului inițial de 30.537.250.000 lei suma de 576.000.000 lei, bugetul total după prima rectificare fiind de 31.113.250.000 lei.

Potrivit acestor calcule, bugetul ministerului Educației devine astfel mai mare față de cel de anul trecut. Raportat la noul PIB rectificat, estimat de Comisia Națională de Prognoză la 1082,1 miliarde lei, bugetul Educației ajunge la 2,87%, față de 2,7% din PIB (PIB inițial estimat în Legea Bugetului la începutul anului – 1129,2 mld lei).

Descarcă rectificarea bugetară din 16 aprilie, pentru Ministerul Educației, în forma intrată în ședința de Guvern

Încă nu știm dacă aceste cifre au fost abrobate de Guvern, din cauza că Executivul nu a publicat OUG aprobată, iar în Monitorul Oficial încă nu a apărut actul normativ. Cifrele definitive vor fi publicate de Edupedu.ro imediat ce apar.

Potrivit ministrului Educației, Monica Anisie, contactată de Edupedu.ro, „banii sunt destinați investițiilor în învățământul preuniversitar. O serie de proiecte vor fi realizate în acest an, așa că acești bani vor merge pentru investiții, a mai explicat oficialul.

Știrea este în actualizare


5 comments
  1. Daca ar durea prostia ai sta numai in spital!

  2. Plătiți profesorii cu salarii decente, nu la limita sărăciei… Nu poti cere performanțe profesionale unui om plătit la limita salariului minim pe economie… Ce plătești ai aia ai: prost plătești, prost primesti

  3. Pe mana CUI ajung acesti bani: iar comisii si inspectorate, iar structuri si secretariate? Pentru ce au fost ei alocati? Ajunge ceva maruntis si prin scolile din varf de deal ca sa aiba si acei copii vreo sansa egala? Ma tare indoiesc! Asemenea anunturi neprevazute cu plan de investitre-investitii si proiecte de destinatie se vor pierde ca faina morii in vant si nimeni dintre cei in nevoie nu va beneficia de ei. Iarasi vom vedea construite WC-uri tapetate cu faianta si fara surse de apa ridicate in spatele unor scoli care stau sa cada pe copii!

    1. Bre, Mirelo, ai o obsesie că ia cineva banii și fuge cu ei in lume! Citește legea și vezi ce destinație au, nu mai bate câmpii!

      1. Hei, Mister, ca esti „tare informat” ca banii ajung unde trebuie… poate la tine ajung… dar termina cu prostiile… crezi ca daca am citit legea avem siguranta ca ajung banii unde trebuie???

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Zero grădinițe de stat noi, în București, în ultimii 7 ani, perioadă în care numărul grădinițelor private le-a depășit pe cele de stat cu aproape 50% – analiză / Lista grădinițe private 2025 București, pe sectoare

În București erau 124 de grădinițe de stat în acest an, potrivit Raportului privind Starea învățământului din București 2024-2025, prezentat de Inspectoratul școlar al Municipiului București, marți, 14 octombrie. Numărul…
Vezi articolul

Alocarea bugetară pentru cercetare în educație s-a prăbușit în România și a ajuns la 0 euro pe cap de locuitor în 2024, conform Eurostat / Explicația Ministerului Educației și Cercetării apelează la probabilistică: „cea mai probabilă” cauză este o schimbare în metodologia de raportare

România figurează cu o sumă infimă – echivalentul a zero euro pe cap de locuitor – ca alocare bugetară pentru cercetarea în educație, în anul 2024, în datele agregate la…
Vezi articolul

Sondaj IRES: 46% dintre părinții elevilor de 12-18 ani susțin că sunt vaccinați împotriva COVID. 16% dintre elevi sunt imunizați, dar 70% dintre părinții copiilor nevaccinați vor școală în format fizic fără să-i vaccineze

70% dintre părinții copiilor care nu sunt vaccinați, cu vârste între 12 și 18 ani, din România, vor ca elevii să meargă fizic la școală, dar să nu îi vaccineze,…
Vezi articolul

Aproape 5 mii de elevi de clasele a VIII-a și a XII-a consideră că împărțirea pe module a anului școlar este un avantaj în privința pregătirii pentru Evaluarea Națională și Bac – raport al Ministerului Educației / Ce spun părinții

Peste 2.300 de elevi de clasele a VIII-a și alți peste 2.500 de a XII-a, participanți la un studiu realizat de experți ai Ministerului Educației consideră că împărțirea anului școlar…
Vezi articolul