DOCUMENT Reducerea numărului de ore de școală, prevăzută de Legea 221 – discuție amânată de Administrația Prezidențială „după clarificarea modalității de finalizare a actualului an școlar”

6.861 de vizualizări
Reducerea numărului de ore din învățământul preuniversitar, prevăzută de Legea 221/2019 și obligatorie din anul școlar 2020-2021, va fi dezbătută de Administrația Prezidențială „după clarificarea modalității de finalizare a actualului an școlar”. Mesajul apare într-un răspuns al consilierului pe Educație de la Cotroceni către Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro.

FSLI a trimis pe 11 martie 2020, în ziua închiderii școlilor din cauza epidemiei COVID-19, o adresă la Administrația Prezidențială prin care solicita organizarea unei dezbateri în cadrul proiectului România Educată despre efectele Legii 221/2019, potrivit Administrației Prezidențiale. Această lege modifică, printre altele, articolul 66 din Legea educației și prevede că „începând cu anul școlar următor numărul de ore se va reduce după cum urmează:

  • 20 de ore/săptămână în medie pentru clasele I-IV,
  • 25 de ore săptămânal pentru elevii de gimnaziu
  • 30 de ore pe sptămână pentru liceu

Asta înseamnă înseamnă reduceri de până la 9 ore/săptămână la gimnaziu, de exemplu. Actul normativ a fost promulgat pe 18 noiembrie de președintele Klaus Iohannis.

Răspunsul Administrației Prezidențiale către FSLI:

La acest moment ne aflăm într-o situație excepțională, fiind decretată stare de urgență, cu restricții semnificative privind deplasările și activitățile care implică mai multe persoane. Totodată, cursurile au fost suspendate până pe 31 martie 2020, cu posibilitatea prelungirii acestei perioade. Astfel, prioritățile și provocările pe termen scurt ale sistemului de educație au fost modificate în concordanță cu impactul pandemiei de COVID-19 și pentru a proteja starea de sănătate a cetățenilor.

În acest context, apreciem că o discuție privind oportunitatea unui dialog organizat de Administrația Prezidențială pe marginea soluțiilor de implementarea prevederilor Legii nr 221/2019 este binevenită, după clarificarea modalității de finalizare, în condiții optime, a actualului an școlar și clarificarea scenariilor de evoluție a pandemiei în următoarele luni.

Vă asigurăm de întreaga noastră deschidere și dorința de a sprijini demersurile constructive, în acord cu prioritățile enunțate în proiectul „România Educată”.”

Informații de background

Sindicatele sunt împotriva acestei legi (propusă, susținută și promovată de fostul sindicalist Liviu Marian Pop) și au amenințat chiar cu proteste, dacă nu se amână aplicarea ei.

Recent, Edupedu.ro a publicat informația că o parte din sindicatele membre FSLI și-au anunțat membri că reducerea numărului de ore de școală nu va fi aplicată din toamnă: “anul școlar 2020–2021 se va merge pe programa școlară veche”.

Ministrul Educației, Monica Anisie, a anunțat încă din 21 noiembrie 2019 că noile planuri-cadru cu un număr redus de ore vor fi puse în consultare publică în ianuarie. Abia la finalul lunii februarie, însă, ministerul a decis să facă o comisie care să valideze noile planuri cadru.

Citește și:

 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Studenții din Iași îi cer „demisia urgentă” lui Toader din funcția de rector. Fostul ministru ar urmări „instituirea unui regim de cenzură și de cosmetizare a imaginii sale”

Liga Studenților din Iași îi solicită lui Tudorel Toader „demisia urgentă” din funcția de rector al Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, „având în vedere prejudiciile imense de imagine aduse…
Vezi articolul

UPDATE Salariile profesorilor vor fi majorate cu 1/4 din diferența dintre salariul actual și cel din grila Legii 153, de la 1 ianuarie, după ce Ministerul Finanțelor a modificat proiectul de ordonanță care inițial îngheța veniturile cadrelor didactice / Guvernul discută în ședință această măsură

Salariile profesorilor vor fi majorate de la 1 ianuarie, după ce Ministerul Finanțelor a modificat proiectul de ordonanță care inițial îngheța veniturile cadrelor didactice. Proiectul repus în transparență decizională a…
Vezi articolul

Marius Nistor, FSE: După 8 zile de grevă în luna mai, avem colegi care au mai primit 85 de lei salariu. Și sunt hotărâți să continue / Declarațiile necugetate venite din partea factorului decizional, la cel mai înalt nivel, ne-au dus în situația în care pur și simplu nu mai vorbim de grevă generală, vorbim de o revoltă în rândul corpului profesoral

Primele zile de grevă le-au afectat mult salariul pe luna mai al celor care sunt angajați în acest conflict de muncă, a declarat liderul sindical Marius Nistor. Acesta a dat,…
Vezi articolul

Profesorii și elevii din România pasionați de noi tehnologii sunt invitați să participe gratuit la Concursul Național 3DUTECH 2025 / Ultima săptămână în care echipele se mai pot înscrie în concurs (P)

Toți elevii și profesorii din România pasionați de noi tehnologii se pot înscrie gratuit la Concursul Național 3DUTECH 2025, înscrierile pentru echipe mai sunt deschise până pe 20 aprilie 2025.…
Vezi articolul

Profesoara Dana Papadima, critică dură a programei de Limba și literatura română propuse de Ministerul Educației: Mii de profesori derutați căutând în arhive manualele albastru și portocaliu pe care le-au călărit pe vremea lor. Mii de adolescenți care se vor refugia mai abitir din ficțiunea literaturii, în cea parșivă a tik-tok-ului și influensărilor. Asta le dorim? Asta ne dorim?

Reacțiile din mediul educațional continuă să apară după publicarea în dezbatere a noii programe de Limba și literatura română pentru clasa a IX-a. Dana Papadima, profesor, editor de manuale, specialist…
Vezi articolul