Noile planuri-cadru cu un număr redus de ore vor fi puse în consultare publică în ianuarie, a anunțat Monica Anisie

15.565 de vizualizări
Monica Anisie / Foto: edu.ro
„Abia în ianuarie putem să vedem primii pași de consultare publică pentru planurile-cadru” noi, conforme legii care a redus numărul de ore de școală. Anunțul a fost făcut de ministrul Educației, care a declarat la Realitatea TV că „săptămâna viitoare va trebui sa realizăm împreună cu specialiștii din cadrul Ministerului Educației și cu partenerii noștri sociali un calendar clar”.
  • Amintim că legea care prevede, începând cu anul școlar următor, 20 de ore/săptămână în medie pentru clasele I-IV, 25 de ore săptămânal pentru elevii de gimnaziu și 30 pentru liceu, ceea ce înseamnă reduceri cu cel puțin 5 ore/săptămână la gimnaziu, a fost promulgată pe 18 noiembrie de președintele Klaus Iohannis.

„Există deja o lege. Legea este lege și trebuie aplicată. Ea scade numărul de ore. Trebuie să aplicăm legea, de aceea am anunțat deja că trebuie, prin consultare publică, să realizăm noile planuri-cadru. Stabilim disciplinele și numărul de ore și după aceea stabilim grupurile de lucru pentru noile programe”, a declarat Anisie.

Planul-cadru, generic, este documentul care conține numele materiilor pe care le studiază elevii în fiecare clasă, precum și numărul de ore care îi este repartizat fiecărei materii.

„Legea prevede că trebuie să reducem și numărul de ore. Dar nu poți să lași, de exemplu, 3 ore la Limba română și o programă construită pentru 5 ore. De aceea trebuie corelate între ele numărul de ore și programa”, a continuat ministrul.

Monica Anisie a afirmat că „săptămâna viitoare va trebui să realizăm, împreună cu specialiștii din cadrul Ministerului Educației și cu partenerii noștri sociali, un calendar clar”.

„Abia în ianuarie putem să vedem primii pași de consultare publică pentru planurile-cadru. Nu ai cum să spui ce anume trebuie să învețe elevul, dacă nu știi în câte ore trebuie să învețe”, a afirmat ministrul, la Realitatea TV

Oficialul a dat exemplul programei școlare de Limba și literatura română de la începutul ciclului gimnazial: „Programa de Limba si literatura română este încărcată, mai ales pentru nivelul unui copil de clasa a V-a. Sunt atât de multe informații care vin către un elev de clasa a V-a, încât totuși noi ar trebui să ne gândim că nu toți copiii sunt la Vianu [Colegiul Național Tudor Vianu, colegiu de top din București la care se intră în clasa a V-a pe baza unui controversat examen de admitere și la care ministrul Monica Anisie este profesor de Limba și literatura română – N. Red.]. Când constituim grupurile acestea de lucru, ar trebui să-i luăm în calcul pe toți copiii din țara aceasta și gradul de dificultate trebuie să fie stabilit și în funcție de vârsta acestor copii”.

Informații de background

Amintim că la scurt timp după ce a preluat mandatul de ministru, Monica Anisie a declarat la Europa FM că legea care mișcorează cu 5 numărul de ore la gimnaziu și care tocmai fusese aprobată de Parlament va conduce la realizarea unui nou plan-cadru și va însemna tăieri de discipline.

E vorba de regândit modul în care disciplinele s-ar putea preda. Că nu e vorba de tăiat ore, ci de tăiat discipline”, a declarat Monica Anisie, pe 12 noiembrie, într-un interviu acordat Europa FM.

Noile planuri-cadru trebuie “să fie construite din perspectiva a ceea ce un elev poate duce, nu din perspectiva a ceea ce profesorul ar trebui să aibă“, a adăugat atunci ministrul, precizând: “să știți că ne gândim și la profesorii care vor rămâne fără catedră, dacă nu mai există disciplina respectivă în planul-cadru“.

Doar o zi mai târziu, același ministru Monica Anisie a revenit asupra propriei declarații și a spus că „nu trebuie neapărat să renunțăm la anumite discipline. Putem regândi într-un fel această predare-învățare”.

Citește și:

 


4 comments
  1. Si suntem in 24-03-2021. S-a facut ceva?

  2. Faceți dreptate și cadrelor didactice cu peste 40 de ani vechime în slujba învățământului romanesc care nu mai beneficiaza de tranșa de vechime „peste 40” și care sunt încadrate și plătite la 25 de ani vechime în învățământ. Va mulțumesc.

    1. Nu vreau să fiu răutăcioasă dar profesorii se mai preocupă și de altceva în afară de bani ? De exemplu:
      – Să facă ceva pentru copii . Sunt suprasolicitati de programa încărcată și de numărul mare de ore pe care îl petrec la școală. Doar părinții fac memorii pentru a afla cei responsabili cu ce se confruntă copiii și părinții.
      – De ce și copiii foarte buni sunt nevoiți să facă meditații? Nu credeți că este ceva în neregulă în școli?
      – Părinților care lucrează în privat credeți că le dă cineva ceva în plus la salariu fără a face performanță?

      Sper că nu mă veți judeca prea aspru.Vă asigur că respect profesorii. Știu că este o meserie solicitantă și cu responsabilități.

  3. Sunt părinte de elev (care învață bine) în clasa a VIi-a care are 31 de ore pe săptămână
    Unele materii pot fi din două în două săptămâni (educației tehnologică, muzică, desen, latină ). La opționale se poate renunța pentru că oricum sunt stabilite în funcție de norma profesorilor și nu se ține cont de dorințele copiilor și părinților. Noi am cerut că optionalul să fie de sport dar nu s-a putut.
    Ganditi-vă în primul rând la copii.
    Se poate organiza și o consultare online cu părinții.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

UPDATE Rezultatele inițiale de la Bacalaureat vor fi publicate luni, 3 iulie / Contestațiile pot fi depuse la centrele de examen sau transmise electronic în aceeași zi până la ora 18 – model de cerere

Rezultatele inițiale de la Bacalaureat 2023 vor fi afișate luni, 3 iulie, până la ora 12, potrivit Ministerului Educației. Contestațiile pot fi depuse la centrele de examen sau transmise prin mijloace electronice…
Vezi articolul

PROIECT Profesorii ar urma să declare în fiecare an meditațiile pe care le fac cu elevii și școlile de la care provin aceștia. Câte un responsabil numit de director cere puncte de vedere de la cei care refuză declarația și trece documentele în registrul școlii – prevede un proiect de ordin al ministrului Educației

Profesorii din școli și licee ar urma să declare în fiecare an meditațiile pe care le fac cu elevii și școlile de la care provin aceștia, potrivit unui proiect de…
Vezi articolul

Daniel Funeriu: Norocul președintelui Iohannis este că ridicolul nu omoară / Pentru a le vorbi profesorilor, trebuie să ai autoritate intelectuală și morală. Nu poți, ca guvern, să le spui „aici nu e piață de negociat”. Nu le spui asta profesorilor

Daniel Funeriu, fost ministru al Educației în 2010-2011, a declarat la Euronews marți, în timpul protestelor de stradă ale profesorilor și angajaților în Educație, prin București, că furia este din…
Vezi articolul