Educație Învățământ Primar Știri

Ecaterina Andronescu vine cu o nouă idee: în Franța, copiii care au probleme de rămânere în urmă sunt chemați la școală în vacanța de vară

Citire în 3 min
În încercarea de a-și nuanța declarațiile făcute duminică seara, ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, vine cu o nouă sursă de inspirație sau propunere. Într-o declarație făcută la România TV, Ecaterina Andronescu dă de înțeles că învățătorii și ”profesorii de la ciclul primar” i-ar putea chema la școală în vacanța de vară pe elevii care au rămas în urmă în timpul anului.

Ministrul Educației a spus mai întâi că ”încerc să caut soluții în așa fel încât să nu mai treacă niciun copil dincolo de clasa a IV-a fără să ştie să citească, să socotească, să calculeze deci şi să relaţioneze cu oamenii, adică lucruri esenţiale, nu cred că cer imposibilul,” potrivit sursei citate.

Ministrul a mai spus că ”trebuie să căutăm soluţii, care, pe de o parte să-i responsabilizeze și pe părinți și pe învățători sau profesorii de la ciclul primar și sigur şi şcoala să vină cu ce trebuie, pentru ca un copil atunci când termină ciclul primar să ştie să scrie, să citească, așa cum spuneam, să se poarte în societate. Dacă nu merg lucrurile bine așa cum suntem acum, trebuie să stăm cu mâinile încrucișate sau să găsim soluții?

Mă uit și eu la ce fac alții: de exemplu, în Franţa, copiii care au probleme de rămânere în urmă, sunt chemaţi în vacanţa de vară pentru recuperări”. 

Declarația vine să nuanțeze ceea ce Ecaterina Andronescu a declarat duminică, ”din păcate, este o prevedere legală, până în clasa a III-a nu îi pot lăsa repetenți, dar eu cred că trebuie să revenim asupra acestui aspect, pentru că iată unde suntem. Ajungem la clasa a VIII-a și atunci constatăm că nu știu să scrie bine, că nu știu să calculeze bine și că 36% nu sunt în stare să ia 5 la evaluarea de la clasa a VIII-a. Deci cred că obiectivele de care vorbeam trebuie să le stabilim prin lege și în fișa postului fiecărui profesor.

Cosmin Prelipceanu: Deci sunteți de acord că un astfel de obiectiv e o greșeală, să îi treacă pe toți de clasa I?

Ecaterina Andronescu: Da, categoric!”

Citește și

FOTO: gov.ro

Doneaza prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO76BTRLRONCRT0471641001
CONT EUR: RO26BTRLEURCRT0471641001

Deschis la Banca Transilvania pe numele "ASOCIATIA EDUPEDU PT EDUCATIE".

Te mai poate interesa

Procedura de adaptare a examenelor pentru elevii cu tulburări de auz, văz, învățare și din spectrul autist a fost aprobată de minister

Mihai Peticila

Candidații la examenul de directori de școli au primit o parte din întrebările și răspunsurile date la proba scrisă, cu două săptămâni înainte. Modelele de subiecte au ajuns subiecte în sine

Mihai Peticila

Modele de subiecte grilă pentru Evaluarea Națională: Vezi testele grilă la Matematică și Română publicate și retrase de Minister la primul scandal în jurul grilelor la examen

Raluca Pantazi

2 comentarii

Catedra fermecată a doamnei Ecaterina Andronescu - Proeducație 26 ianuarie 2019 at 17:21

[…] despre schimbările propuse de ministrul educației aici, aici și […]

Răspuns
Alina Ciuca 22 ianuarie 2019 at 19:53

In tarile civilizate sunt maximum 15 elevi intr-o clasa,fiecare profesor are un asistent,practic sunt cate 2 profesori la clasa,copiii cu CES invata la scoli separate,fiecare elev cu probleme avand un profesor de sprijin!La noi pierzi mult timp din ora cu elevii cu probleme care-i deranjeaza si pe ceilalti.S-au comasat scoli,s-au facut clase si cu 4 clase simultan,multi copii renunta,preferand sa stea acasa decat sa faca naveta de la gradinita sau clasa 0 cu microbuzul scolar,asta desi are scoala,,in poarta casei”… Sunt scoli in care invata,in acelasi timp clasele I,a II-a,aIII-a si a IV-a cu un singur invatator!Este strigator la cer!Bataie de joc!Pe timpul lui Ceausescu erau spitale si scoli in toate catunele,care functionau si cu 3 elevi(pacienti).

Răspuns

Lasă un comentariu

* Folosind acest formular sunteți de acord cu stocarea și prelucrarea datelor dumneavoastră pe acest site.