Mircea Miclea: Educația – crezul nostru!

4.124 de vizualizări
Cu siguranță, suntem în fața celui mai dificil an școlar din ultimele decenii. Se vorbește zilnic despre el în termeni de proceduri sanitare ce trebuie respectate, scenarii de începere a școlii, logistica necesară, dar, din nou, se uită esențialul: oamenii-cheie. Bineînțeles că trebuie să fim cu toții mai responsabili, că trebuie să respectăm anumite proceduri, dar, așa cum nu putem reduce problemele educaționale la probleme sanitare, nici nu putem considera că succesul procesului educațional din acest an este dat de succesul respectării regulilor sanitare. Vom avea un an de succes dacă elevii vor recupera pierderile educaționale de anul trecut și vor dobândi competențele cognitive și social-emoționale prevăzute în programa școlară a acestui an.

Succesul învățării trebuie să fie scopul nostru principal. Iar în realizarea acestui scop, profesorii sunt cheia soluției. De prestația lor depinde totul. Din păcate, incoerența și lipsa de viziune din domeniul public riscă să ne facă confuzi, înfricoșați și ineficienți. Cred că trebuie să ne clarificăm noi înșine, ca profesori, ce este acum cu adevărat important. Iată punctul meu de vedere.

Întâi, cred că trebuie să predăm de două ori mai bine decât înainte. E nevoie de asta, pentru că predarea online necesită mai multă ingeniozitate și efort. Stângăciile de predare pe care le putem compensa când stăm în fața clasei, le corectăm mult mai greu online. Trebuie să predăm mai bine și pentru că avem în față elevi mai tensionați, mai îngrijorați, mai ușor de distras de la sarcinile de învățare. O predare bună e ca un roman bun: te absoarbe, te face, pentru o vreme, să trăiești într-o altă lume, cea a romanului, să uiți de grijile și tristețile tale imediate, de mediul tău proximal. La fel e și cu o lecție bună. Dacă discursul nostru este clar, dacă predăm cu exemple și aplicații interesante, dacă predăm cu entuziasm, atunci elevii vor fi absorbiți în lumea lecției, nu vor fi copleșiți de noile constrângeri impuse și de îngrijorările lor. Le va fi mai ușor să stea cu mască, să păstreze distanța de siguranță sau să respecte procedurile sanitare fără să le atragem mereu atenția.

În al doilea rând, cred că trebuie să ne controlăm mult mai bine propriile noastre emoții. Nu e un lucru nou, și anii trecuți ne confruntam cu câte un adolescent obraznic sau cu un părinte recalcitrant și trebuia să ne ținem emoțiile în frâu, dar acum va fi mult mai greu decât altădată. Pentru că va trebui să ne controlăm propriile noastre frici și oboseala dată de un mediu atât de diferit față de cel din anii trecuți. Dacă vom fi hipersenzitivi (= vom vedea riscuri mari în orice abatere minoră de la o regulă) și hiperreactivi (= vom reacționa exagerat la aceste abateri), nu va fi bine nici pentru noi, nici pentru elevii noștri. Școala va deveni o sursă de tensiune, în loc să fie o sursă de siguranță. Dacă, dimpotrivă, noi ne vom ține în frâu emoțiile, și elevilor le va fi mai ușor. Avem acum șansa să-i învățăm ceva esențial: cum poți traversa o perioadă dificilă, controlându-ți emoțiile și focalizându-te mereu pe sarcina pe care o ai de făcut, ca să o duci până la capăt. Aceasta este o mare virtute!

În al treilea rând, va trebui să consiliem mai mult. Am făcut-o și în alți ani, dar acum e nevoie de și mai multă empatie pentru stările și dificultățile pe care le întâmpină elevii sau studenții noștri. Va trebui să înțelegem repede privirile lor speriate, când, de pildă, se tușește în spatele lor, și să-i liniștim; va trebui să înțelegem nevoile lor de a se juca sau de a comunica și să le canalizăm într-o direcție bună. Va trebui să stăm mai mult de vorbă cu părinții lor, ca să le redăm încrederea în școală și în siguranța pe care o poate ea oferi, ca să contracarăm declarațiile apocaliptice iresponsabile, pe care le vor auzi adesea de la mai marii zilei.

Ne va fi mult mai greu decât în alți ani. Cred, însă, că e cazul ca fiecare dintre noi, acum, la început de an școlar, să ne punem o întrebare esențială: Ce înseamnă, pentru mine, educația? Nu, nu, să nu ne grăbim să răspundem cu frazele bombastice, pe care le auzim de la politicieni în 15 septembrie (și pe care ei le uită în 16!). Valoarea a ceva e dată de cât de multe costuri, sacrificii chiar, ești dispus să-ți asumi pentru acel ceva. Libertatea este o valoare dacă nu renunți la ea chiar dacă o plătești cu suferință sau cu ani grei de pușcărie politică. Adevărul este o valoare, nu doar dacă îl declari ca atare, ci dacă, de dragul lui, suporți să fii umilit public sau să îți riști cariera. La fel e și cu educația. Putem spune cu adevărat că ea este esențială pentru noi, că este misiunea vieții noastre de profesori, dacă, pentru ea, ne vom învinge fricile noastre legitime, dacă ne vom gândi la elevii noștri mai mult decât la riscurile personale, dacă vom face efortul de a preda de două ori mai bine decât în alți ani. Educația este cu adevărat importantă dacă acceptăm să suportăm costurile personale pentru reușita ei!

La finalul acestui an școlar se va trage linia și se va socoti. Se va separa grâul de neghină. Elevii și părinții lor, societatea vor vedea clar care sunt adevărații profesori și care sunt funcționărașii educaționali. Prestigiul social al profesiei noastre va crește sau se va prăbuși. Ne vom uita în oglindă, la noi înșine, cu respect sau vom întoarce capul a dezamăgire.

În 1918, după un război devastator, în perioada de vârf a gripei spaniole, peste 100.000 de oameni s-au adunat la Alba-Iulia și au făcut România Mare. Lor le datorăm țara pe care o avem acum. Au făcut asta pentru că au avut un crez: că e de datoria lor să fie acolo. Crezul lor a fost mult mai important decât siguranța lor personală. Credința fermă în câteva valori ne ajută să pășim pe apele tulburi ale vieții. Avem nevoie de un crez, nu numai de niște proceduri. Crezul nostru este educația. Ea este datoria vieții noastre, pentru ea ne dăm, acum, obolul. Cum zicea Vasile cel Mare: „Sus să avem inimile!”

________________________________________________________________________________________________________

Mircea Miclea este psiholog, profesor la Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației de la Universitatea Babeș-Bolyai, cercetător, fondatorul școlii cognitive în psihologia românească, a fost ministru al Educației în perioada decembrie 2004 – noiembrie 2005, a fost președintele comisiei prezidențiale în mandatul lui Traian Băsescu care a realizat Raportul pentru analiza şi elaborarea politicilor din domeniile educaţiei şi cercetării, diagnoză care a stat la baza Pactului național pe educație semnat în 2008 de toate partidele politice și apoi la baza legii educației nr. 1/2011.

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI:RO76BTRLRONCRT0471641001

CONT EURO:RO26BTRLEURCRT0471641001

Deschis la BANCA TRANSILVANIA
Donează prin Patreon

Donează

3 comentarii
  1. Ca la umaniști: palavras, palavras, … Adică puneți tu amărâtule de profesor viața în pericol ca să-i arăți domnului cu mustață din poză că ești grâu și nu neghină! Asta în condițiile în care domnia sa va ține cursuri online. Fair enough!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Cum sprijină guvernul britanic universitățile

G4Media.ro: Cum a ratat România startul testării pentru coronavirus/ 82 de aparate Real Time PCR zăceau nefolosite în laboratoare și centre de cercetare, în timp ce România prelucra doar 185 de teste pe zi

În România se găseau, la începutul crizei, mai multe echipamente pentru realizarea de teste pentru coronavirus, însă acestea au zăcut nefolosite în centre de cercetare sau universități. În cazul unor…
Vezi articolul

Banca Mondială: România rurală are rezultate similare cu Senegalul la testările internaționale aplicate elevilor / Sistemul actual nu permite României să răspundă schimbărilor globale de pe piața muncii

Elevii din București au rezultate similare cu cei din Islanda la testele internaționale standardizate, cei din România urbană au în medie rezultate similare cu elevii ucraineni, pe când, în România…
Vezi articolul