Educația din România – luată ca reper negativ pentru învățământul din Țara Galilor, într-o prognoză a unui centru de analiză conservator: „Dacă nimic nu se schimbă, până în 2040 Țara Galilor va ajunge la nivelul României”, țară care „a avut istoric rezultate slabe în rankingurile” PISA 

1.269 de vizualizări
Foto © Dpimborough | Dreamstime.com
Rezultatele sistemului de educație din România sunt luate ca referință negativă într-o analiză realizată de un cunoscut centru conservator de cercetare din Marea Britanie, Onward UK, pentru a critica sistemul de învățământ din Țara Galilor, unde guvernul local este condus de mulți ani de laburiști. Analiza respectivă ia în calcul rezultatele educației din Țara Galilor, Anglia și, conex, pe cele din Scoția și Irlanda de Nord în ultimele valuri ale testelor internaționale PISA, pentru a arăta că școlile din Țara Galilor au nevoie urgentă de reformă, dacă nu vor să ajungă la nivelul României în următorul deceniu și jumătate.

Onward UK este un centru de analiză cunoscut pentru asocierea cu mediul conservator din politica britanică. Iar analiza sa vizează sistemul educațional din Țara Galilor. În Marea Britanie, educația este descentralizată, iar guvernul de la Londra – care a fost controlat de conservatori din 2010 până anul trecut –  administrează doar învățământul din Anglia, în timp ce sistemul galez de educație este administrat de guvernul local din Țara Galilor, controlat de multă vreme de laburiști.

  • Analiza Onward UK intitulată „Devolved to Fail – The Decline of Welsh Education and the Urgent Case for Reform” a fost semnalată în weekend de publicații precum Daily Express și  Nation Cymru, citată, între altele, și de Hotnews.ro.

În critica sa privind sistemul educațional galez, Onward UK arată că, dacă Marea Britanie în întregul său s-a clasat pe poziția 14 în rândul țărilor OCDE, în clasamentul internațional PISA, luată separat Țara Galilor s-ar fi clasat pe poziția 34, la egalitate cu Vietnam. Iar dacă în Anglia s-au înregistrat numeroase reforme în ultimele două decenii (dominate de guverne conservatoare), ce au dus la creșterea numărului de școli considerate bune și foarte bune, Țara Galilor „continuă să apeleze la practici depășite” și să constate o „deteriorare a performanțelor și standardelor elevilor”.

În aceste condiții, analiza face o prognoză, pe baza evoluției rezultatelor în ultimele valuri PISA, în care sunt testați elevi în vârstă de 15 ani. Și așa ajunge la concluzia că, „dacă nimic nu se schimbă, până în 2040 Țara Galilor va ajunge la nivelul României în rankingurile internaționale. Nevoia de schimbare nu este numai urgentă, ci imperativă”.

Raportul face trimitere și la rezultatele României, care au stagnat în ultimele două valuri PISA (2018 și 2022), dar, fără să explice pe ce își bazează prognoza, apreciază că aceste rezultate vor cunoaște o îmbunătățire în următoarele valuri. Așa încât, în 2040, rezultatele galeze, în scădere, și cele românești, în creștere, ar urma să ajungă la același nivel (1339-1400 punctaj total în cele trei evaluări PISA – citire, matematică, științe):

  • „Până în 2040, rankingul general PISA al Țării Galilor va continua să coboare într-un ritm ce o va aduce la nivelul României, țară care a avut istoric rezultate slabe în aceste rankinguri. Analiza Onward arată că îmbunătățirea nivelurilor generale în România, în anii recenți, precum și înrăutățirea standardelor din Țara Galilor vor face ca aceste țări să ajungă la un nivel similar până în 2040. Iar România va depăși Țara Galilor în anul școlar 2040-2041”. 


România a înregistrat o stagnare în ultimul val PISA (2022), comparativ cu valul precedent din 2018, când coborâse abrupt comparativ cu 2015 la toate cele trei testări ale studiului internațional – Matematică, Citire, Științe. Față de 2018, România a scăzut cu 2 puncte la Matematică, a păstrat același punctaj  la citire și acrescut cu două puncte la Științe – detalii aici.


În PISA 2022, România s-a clasat pe penultima poziție în UE și pe locurile 45-48 din cele 81 de țări și teritorii din lume, participante la evaluarea standardizată internațională – detalii aici.

Foto © Dpimborough | Dreamstime.comDreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


3 comments
  1. n am auzit de țară galilor pe la olimpiadele internaționale.
    e plin de chinezi , Sud coreeni și .. români .

  2. Testele Pisa sunt doar pt. rumegatori de clisee. Pentru cei din sistem se cunoaste desore ce e vorba. In Romania, spre deosebire de restul Europei, copiiii nu se educa sau , mai bine zis, se preda fupa un alt model care ny are in vedere acest sistem de testare. Dar, rumegatoriu de clsee preiau doar ce ar parea negativ. Daca d-voastra , cei care nu sunteti inbsistem, ati auzit vreodata de vreun copil ca a dat un test PISA, eu ma las de profesorat. Criteriile de alegere a copiilor pt. acest test nu sunt transparente, intentionat parca se aleg cei mai slabila invatatura sau cu CES. Foarte important, rromii scad multe % din toate aceste evaluari, de asemenea.

  3. Daca nu are „peer-review” nu exista si nici nu ajunge informația asta la David!
    El se mandreste ca a facut din „educatie” bici si mai scoate si „olimpici”!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Alexandru Manda, fost președinte al Asociației Elevilor din Constanța, numit în Consiliul Consultativ pentru Tineret al Consiliului Europei: Îmi propun un mandat transparent și care să implice în mod activ tinerii români

Mandatul lui Alexandru Manda este de 2 ani. Consiliul Consultativ pentru Tineret al Consiliului Europei este o structură din cadrul Consiliului Europei, formată din 30 de tineri reprezentanți ai ONG-urilor…
Vezi articolul
schimbarea stilului de viață în perioada epidemiei

Daniel David: Toată lumea dorește să vorbească cu ministrul pentru orice problemă. Nimeni nu are încredere să discute cu alte instituții, cu profesorul, cu directorul de școală, cu inspectorul, cu secretarii de stat, ceea ce mie îmi arată că sistemul nu funcționează bine

Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a spus că există o mare doză de neîncredere în sistem, pentru că toată lumea vrea să vorbească cu ministrul: „Nimeni nu are încredere…
Vezi articolul

Zeci de studenți care au reclamat comportamentul abuziv și umilitor al unui profesor de Psihologie, de la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, lăsați fără soluție de Comisia de Etică de câteva luni / Comisia a cerut date de identificare ale semnatarilor dar și „mijloace de probă – martori și înscrisuri”

În urmă cu 4 luni, zeci de studenți ai Facultății de Științe Socio-Umane, specializarea Psihologie, din cadrul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu (ULBS) au depus o sesizare către conducerea instituției…
Vezi articolul

DOCUMENT Ministerul Educației a anunțat școlile în seara zilei de salariu, când banii au fost deja virați în conturile oamenilor, că a actualizat aplicația de salarizare și că ar fi reparat o parte din erorile care luau din banii profesorilor și angajaților din Învățământ

Vineri seara, după ora 22:00, în ziua când deja au fost plătite salariile din Învățământ, Ministerul Educație a transmis în școli versiunea actualizată a programului de salarizare. Potrivit surselor Edupedu.ro,…
Vezi articolul