„Educațiile” prevăzute de lege ar putea deveni unități de învățare la dirigenție sau la alte discipline, spune ministrul Daniel David: De exemplu, unități de educație antreprenorială în disciplina de științe economice, cum o s-o numim

5.844 de vizualizări
Foto: Cristian Nistor/ Agerpres Foto
Anumite unități de învățare din educația juridică, financiară, pentru sănătate sau educația antreprenorială urmează „să devină obligatorii în consiliere și orientare sau în alte teme apropiate, de exemplu unități de educație antreprenorială în disciplina legată de economie”, a afirmat, joi, ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, la prezentarea raportului săptămânal. El a adăugat că s-a inspirat din modelul american, în care elevii pot alege nu doar discipline, ci și o parte dintre conținuturile acestora.

În urma unei vizite recente în Statele Unite, ministrul a subliniat că descentralizarea și opționalitatea sunt mult mai avansate acolo, iar elevii pot să aleagă dacă să studieze sau nu anumite unități de învățare din cadrul disciplinelor.

În România, Daniel David vrea să aplice un principiu similar în cazul temelor educaționale introduse prin lege, precum educația juridică, financiară, pentru sănătate, pentru democrație sau educația antreprenorială. Acestea nu vor fi transformate în discipline obligatorii — ceea ce ar aglomera orarul elevilor — ci vor fi create discipline opționale, din care anumite unități de învățare esențiale să fie incluse în orele de consiliere și orientare sau în cadrul unor materii conexe:

„Mă gândesc la acele teme care au fost impuse prin lege educație juridică, educație financiară, educație pentru sănătate, educație pentru democrație, educația antreprenorială și așa mai departe, unde nu putem pune câte o disciplină obligatorie în trunchiul comun, fiindcă atunci copiii nu mai au ore pe parcursul unei zile. Dar, putem gândi pentru fiecare din aceste teme o disciplină, care să de fie o disciplină opțională. Dar, din unitățile de învățare care vor intra în această disciplină opțională, unele, pe care le hotărâm cu specialiștii din domeniu, să devină obligatorii ca unități de învățare în consiliere și orientare sau în alte teme apropiate, de exemplu unități de educație antreprenorială, disciplina legată de economie, de științe economice, cum o s-o numim”, a afirmat Daniel David.

Redăm integral declarațiile ministrului pe această temă

Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David: Uitându-mă la activitățile care au avut loc de la ultima noastră întâlnire, sigur că între timp am avut această vizită în Statele Unite, care a avut ca scop principal întâlnirea cu diaspora românească de acolo. (…)

Am înțeles mult mai bine faptul că flexibilizarea pe care noi încercăm s-o facem și descentralizarea, adică să lăsăm opțiuni școlilor, să lăsăm opțiuni elevilor, pentru a alege discipline, acolo lucrurile sunt mult, mult mai avansate deja. Opționalitatea merge dincolo de disciplină, merge la unități de învățare din cadrul unor discipline, astfel încât copiii pot să aleagă. Dacă într-o disciplina ai, spre exemplu, 12 unități de învățare, poți să spui că 8 sunt importante, fundamentale pentru toți, iar celelalte 4 sunt opționale din aceeași disciplină, iar dacă dorești să le urmezi, le urmezi, dacă nu, nu, urmezi alte unități de învățare din altă disciplină.

Sigur, nu suntem încă acolo, dar cred că în unele zone putem folosi și noi acest mecanism. De exemplu, mă gândesc la acele teme care au fost impuse prin lege: educație juridică, educație financiară, educație pentru sănătate, educație pentru democrație, educația antreprenorială și așa mai departe, unde nu putem pune câte o disciplină obligatorie în trunchiul comun, fiindcă atunci copiii nu mai au ore pe parcursul unei zile. Dar, putem gândi pentru fiecare din aceste teme o disciplină, care să de fie o disciplină opțională. Dar, din unitățile de învățare care vor intra în această disciplină opțională, unele, pe care le hotărâm cu specialiștii din domeniu, să devină obligatorii ca unități de învățare în consiliere și orientare sau în alte teme apropiate, de exemplu unități de educație antreprenorială în disciplina legată de economie, de științe economice, cum o s-o numim.

Deci sunt astfel de lucruri pe care, repet, le-am văzut funcționând foarte bine în Statele Unite ale Americii.

Informații de context

Amintim că modulele ce includ „teme” de educație pentru mediu, pentru sănătate, educație financiară, juridică, antreprenorială și altele vor fi introduse obligatoriu în planurile cadru de învățământ și în programele școlare, potrivit legii Învățământului Preuniversitar nr. 198/2023.

Art. 88, alin. 10: „Planurile-cadru de învăţământ şi programele şcolare pentru disciplinele de studiu şi modulele de pregătire obligatorii din învăţământul preuniversitar au în vedere, în mod obligatoriu, includerea următoarelor teme: educaţie pentru mediu şi schimbări climatice, educaţie pentru sănătate, noţiuni pentru acordarea primului ajutor, educaţie financiară, educaţie juridică, educaţie antreprenorială, educaţie tehnologică, educaţie rutieră, educaţie civică, istorie şi civilizaţie locală, educaţie interculturală, educaţie pentru cetăţenie democratică, egalitate de şanse, etică, gândire critică, oratorie şi dezvoltare personală, educaţie pentru cetăţenie europeană, securitate cibernetică, educaţie pentru alimentaţie sănătoasă”, este menționat în lege.

Ministrul Educației a mai precizat, în luna ianuarie, că va evita introducerea unor discipline noi și „temele care sunt impuse prin lege vreau să le distribui disciplinelor mai clasice pe care le avem”.


8 comments
  1. Ministrul acesta este de 2 bani ca și bătrânii care predau prin școli a distrus învățământul de tot .Acum o sa iasă numai elevi cu diploma de prin licee , asa crede el , și o să aibă facultățile pline de studenți . (acesta este visul lui ) ca tot se plângea pe la TV ca nu au studenți Asta îl interesează . Și bunica mea are 80 de ani și vrea sa mai predea că nu-i ajunge pensia,. Se poate?

  2. Și nu-i totuna cu optionalul de tip extindere care a fost valabil cândva? Inventam roata.
    Iar dacă vrei să complici viața școlilor, care și-așa e o nebunie de când cu organizarea pe module, le dai sa facă orar cu 5 elevi de la o clasă, 10 de la alta, 15 de la alta, care vor să studieze 2 capitole opționale din științe economice, sa zicem. Asta înseamnă niște cuplaje la orar, de noaptea minții! Ceilalți elevi, care nu ai ales același lucru, trebuie și ei alocați altor profesori, tot pe opționale, iar orele respective trebuie să se desfășoare sincron. Numai cine nu a lucrat vreodată la un orar își permite să complice lucrurile așa…
    Oare de ce nu putem face lucrurile mai simple?

  3. Am ales profesia de profesor in specialitate. Nu profesia de diriginte hartogar bun la toate, dadaca si paznic, jandarm si politist. V-ati batut joc de rolul uman al unui diriginte, formator de valori morale. Transumanism pe cale de devenire. Robot bun la executat comenzi.

    1. ești prea lejer; un profesor adevărat căruia.i place sa predea, e și un bun mentor pt copii…deci spor

  4. In Germania de exemplu stiintele sociale sunt oferite pentru studiu in clasele 8, 9 si 10. Se studiaza economie, sociologie si politica.

  5. O decizie bun simț.
    pt ca nu poți face pt zece ” educatii ” , zece discipline , sau zece saptămani de scoala de educatie verde , galbena etc.
    mai de bun simt decat’ a zis ministrul , nu se poate.

  6. Cu o condiție ,disciplina economie sa se studieze pe parcursul a doi, nu în unul singur cum este acum.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

EXCLUSIV Ministerul Educației întreabă părinții și profesorii ce discipline obligatorii să taie din cele 18 de la gimnaziu, câte ore să reducă și ce materii ar trebui introduse. Chestionarele online trebuie completate până pe 15 martie

Două chestionare online, unul pentru părinți și altul pentru profesori, prin care ministerul vrea să afle câte ore să taie de la disciplinele obligatorii din gimnaziu, ce materii ar trebui…
Vezi articolul

Nouă premii de aproape 5.000 de euro pentru liceeni din șapte județe, în finala Early Innovators Business Plan 2023. Reciclarea panourilor fotovoltaice, grădini urbane în balcoane, un robot care colecteaza plasticul din râuri, spațiu de socializare în școli, printre ideile câștigătoare (P)

Reciclarea panourilor fotovoltaice învechite, grădini urbane în balcoane, terase și pe acoperișurile blocurilor din orașe, un robot care colectează plasticul din râuri și lacuri, spațiu de conectare și relaxare în…
Vezi articolul

DOCUMENT Orarul elevilor nu trebuie să depășească 4-5 ore pe zi la gimnaziu și 5-6 ore la liceu. Prevederile publicate în Monitorul Oficial contrazic actualele planuri-cadru

În orarul școlar, numărul zilnic de ore de activitate nu trebuie să depășească 4-5 ore pe zi pentru învățământul gimnazial, prevede Ordinul Ministerului Sănătății nr 1.456, publicat vineri în Monitorul…
Vezi articolul

EXCLUSIV Cine sunt câștigătorii licitației pentru manualele de anul viitor cu care Ministerul Educației a încheiat acorduri-cadru. Majoritatea rezultatelor licitației de manuale de clasa a VII-a sunt contestate

Ministerul Educației a stabilit primii câștigători ai licitației pentru manualele de clasele I – a VII-a, care din septembrie ar urma să intre în școli. Aproape toate editurile participante la…
Vezi articolul

Cum arată vacanța elevilor la Dino Tabăra Râșnov / Idei pentru profesori de implicare a copiilor în activități educative și distractive, care să le stimuleze curiozitatea, creativitatea și spiritul de aventură (P)

În perioada vacanțelor școlare, taberele de grup sunt o alegere excelentă pentru ca cei mici să aibă parte de o experiență memorabilă, împreună cu colegii și profesorii sau învățătorii alături…
Vezi articolul