Elevii din cinci sate de oieri din Munţii Sebeşului, județul Alba, au intrat în vacanţa de vară

5.264 de vizualizări
Foto: Școala Pianu de sus Alba
Copiii din mai multe sate de oieri din Munţii Sebeşului, localităţi în care se practică un păstorit de pendulare periodică, au intrat în vacanţa de vară, mai lungă decât a celorlalţi elevi din ţară, scrie Agerpres.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Alba, Gabriela Gâlea, a precizat, pentru Agerpres, că vineri este ultima zi de şcoală pentru elevii Şcolii Pianu de Sus – structurile Strungari şi Purcăreţi, frecventate de 53 de copii. Elevii din clasa a VIII-a se află deja în vacanţă de o săptămână.

În ceea ce îi priveşte pe elevii din comuna Săsciori, mai exact din satele Pleşi, Tonea şi Loman, aceştia au ultima zi de şcoală vineri, cu precizarea că zece elevi din clasa a VIII-a au intrat în vacanţă în urmă cu o săptămână.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISJ Alba, este vorba de patru elevi de la Şcoala Primară Pleşi, nouă elevi de la Şcoala Primară Tonea, iar de la Şcoala Gimnazială Loman, de 11 preşcolari, de 48 de elevi din clasele 0-IV şi de 41 de elevi din clasele V-VII.

Această structură a anului şcolar, cu o vacanţă de vară mai mare decât în mod normal, exista şi înainte de 1989, în perioada regimului comunist. Pentru a recupera programa şcolară, copiii din cele două comune merg la şcoală şi sâmbăta în timpul anului şcolar.

În cele cinci localităţi, copiii beneficiază de o structură diferită a anului şcolar, aprobată de către ISJ Alba, pentru a-şi putea însoţi, acolo unde este cazul, părinţii în transhumanţă pentru „văratul” oilor la munte.

Familiile de păstori din aceste sate din Munţii Sebeşului urcă, în mai, cu animalele în zona fânaţelor, unde stau aproximativ o lună, iar de aici pleacă apoi cu turmele de oi, pentru o perioadă de trei luni, în păşunile alpine. După 8 septembrie, coboară din nou în zona prealpină, la fânaţe, iar de aici, după alte câteva săptămâni, revin în sat.

Citește și:
Zeci de elevi dintr-o comună din județul Alba au intrat deja în vacanța de vară / Ei vor putea merge cu părinții în transhumanță pentru „văratul” oilor la munte / Copiii din alte sate de oieri din Alba vor intra în vacanță pe 26 mai


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Protestele elevilor și studenților față de reducerea fondului de burse continuă vineri seara și duminică, după o întâlnire la Ministerul Educației / MEC a promis că trimite solicitările la Guvern / CNE și ANOSR anunță că așteaptă alături părinți și angajați din școli și universități

Studenții și elevii vor continua duminică proteste față de „redimensionarea” burselor, la nivelul bugetului din 2023, au anunțat liderii Alianței Naționale a Organizațiilor Studenților din România (ANSOR) și ai Consiliului…
Vezi articolul

Testările de limbă străină, pentru admiterea la liceu 2025, se desfășoară până pe 23 mai. Subiectele sunt unice la nivelul fiecărui județ, potrivit metodologiei. Cum se calculează punctajul final al fiecărui elev

Pentru admiterea la liceu, elevii de clasa a VIII-a susțin testările la limba străină în perioada 20-23 mai, conform calendarului oficial. Este vorba despre admiterea la liceu în clasele cu predare…
Vezi articolul

Universitățile din România au nevoie de mai mulți bani de la buget pentru a acoperi majorările salariale, atrage atenția Consorțiul Universitaria / Instituțiile membre cer „reforma modului de finanțare a universităților, care nu mai corespunde contextului actual”

Consorțiul Universitaria, ce reunește multe dintre cele mai mari universități din țară, spune într-un comunicat emis luni că este nevoie de bani suplimentari de la bugetul de stat, care să…
Vezi articolul