Elevii îi cer președintelui să promulge modificările Legii educației, pentru gratuitățile primite în proiectul inițiat de UDMR

530 de vizualizări
educația ecologică
Foto: Pexels.com
Elevii îi cer președintelui să promulge modificarea Legii educației, pentru gratuitățile pe care le primesc prin proiectul inițiat de UDMR. Apelul Consiliului Național al Elevilor vine în aceeași zi în care studenţii i-au cerut lui Klaus Iohannis să nu promulge Legea adoptată luni de Senat, care prevede și că rectorii devin veşnici.

“Ieri, plenul Senatului României a adoptat proiectul de lege 159/2019, o lege care aduce două mari modificări pentru sistemul de învățământ preuniversitar, anume oferirea gratuității pentru transportul local în comun, precum și pentru transportul județean și interjudețean, feroviar și naval pentru elevi, precum și reducerea numărului maxim de elevi dintr-o clasă la 22 în învățământul primar, 26 pentru gimnaziu și liceu, 17 la grădiniță. Consiliul Național al Elevilor îi solicită Președintelui României promulgarea acestui proiect de lege, întrucât el aduce modificări absolut necesare pentru a garanta buna funcționare a educației”, se arată într-un comunicat remis Edupedu.ro.

Același proiect votat în urmă cu o zi și inițiat de UDMR prevede că toate universitățile trebuie să organizeze admitere în limba minorităților la facultate, masterat sau doctorat.

Comunicatul integral al Consiliului Național al Elevilor:

“Consiliul Național al Elevilor solicită Președintelui României promulgarea proiectului de lege 159/2019

Ieri, plenul Senatului României a adoptat proiectul de lege 159/2019, o lege care aduce două mari modificări pentru sistemul de învățământ preuniversitar, anume oferirea gratuității pentru transportul local în comun, precum și pentru transportul județean și interjudețean, feroviar și naval pentru elevi, precum și reducerea numărului maxim de elevi dintr-o clasă la 22 în învățământul primar, 26 pentru gimnaziu și liceu, 17 la grădiniță.

Consiliul Național al Elevilor îi solicită Președintelui României promulgarea acestui proiect de lege, întrucât el aduce modificări absolut necesare pentru a garanta buna funcționare a educației, modificările fiind centrate pe nevoile și interesele elevilor pe care noi îi reprezentăm. Raportându-ne la contextul socio-politic, cerem politicienilor să renunțe la a mai pune beneficiarii direcți ai educației în plan secundar. Întoarsă într-un Parlament care este foarte posibil să fie dizolvat, în logica alegerilor anticipate, adoptarea acestui proiect de lege ar fi tergiversată fără vreo siguranță că modificările vor fi vreodată implementate.

Totodată, trebuie remarcat faptul că inițiativa parlamentarilor PSD și UDMR pentru a rezolva problema transportului pentru elevi nu va rezolva problema elevilor navetiști, problemă pe care Consiliul Național al Elevilor a semnalat-o ca fiind urgentă. Este fără sens să discutăm despre servicii de transport gratuit pentru elevi atâta timp cât proiectul privind aprobarea Ordonanței de urgență 51/2019 este blocat în Parlament chiar de către partidul care acum adoptă o tentativă de rezolvare a problemei. Dacă se dorește o reală soluționare a problematicii transportului pentru elevi, solicităm inițiatorilor Legii 159/2019 să își canalizeze eforturile pentru respingerea OUG 51/2019, pentru ca transportul elevilor să redevină serviciul public. În caz contrar, reprezentanții elevilor vor fi îndreptățiți să considere această lege un simplu exercițiu electoral și nu un demers aplicabil, în urma căruia elevii din România să beneficieze de transport gratuit.

Consiliul Național al Elevilor salută inițiativa de a reduce numărul maxim de elevi dintr-o clasă, întrucât acest aspect se înscrie în agenda noastră, în cadrul măsurilor prin care dorim ca sistemul de învățământ preuniversitar să fie cu adevărat centrat pe elev, așa cum este stipulat și în principiile enunțate prin Legea educației naționale. Suntem de părere că aplicarea acestei măsuri, alături de o formare calitativă, atât inițială, cât și continuă a cadrelor didactice poate duce la creșterea calității în educație.

Solicităm Președintelui României promulgarea proiectului de lege 159/2019 și cerem tuturor politicienilor din România să nu considere elevii o masă de manevră în jocul politic. Proiectul aduce în prim plan două măsuri absolut necesare pentru accesibilizarea și creșterea calității în educație, anume oferirea gratuității pentru elevi pe toate mijloacele de transport – o măsură care sună foarte bine, dar nu are aplicabilitate dacă OUG 51/2019 nu va fi respinsă de Parlament, respectiv reducerea numărului de elev într-o clasă. Scena politică trece elevii într-un plan secundar, iar noi nu vom tolera această acțiune. Îi cerem domnului Președinte promulgarea acestei legi, însă avem un mesaj ferm și pentru parlamentarii care acum se vor lăuda că au rezolvat problema transportului elevilor. Nu ați rezolvat nimic dacă nu veți lupta, cot la cot cu noi, pentru respingerea OUG 51/2019!, a declarat Antonia-Laura Pup, președintele Consiliului Național al Elevilor.”

Citește și:

 

 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Mihaela Popa, fost secretar de stat în Educație: Cine o „consiliază” pe doamna Ministru? Subiectele la BAC nu trebuie să fie „grele” sau „ușoare”, ci să verifice cunoștințele. Declarația sa ignoră realități naturale ale copilului

Fostul secretar de stat din Ministerul Educației Mihaela Popa critică dur catalogarea subiectelor de la Bacalaureat ca fiind „ușoare” de către ministrul Ligia Deca și invocarea de către oficial a…
Vezi articolul

BREAKING Decizia închiderii școlilor din Afumați „este o încălcare flagrantă a ordinului comun al miniștrilor Educației și Sănătății”, spune ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu: Le transmit să remedieze în cel mai scurt timp situația în interesul elevilor

Decizia Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Ilfov este o încălcare flagrantă a ordinului comun al miniștrilor Educației și Sănătății, a declarat ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, pentru Edupedu.ro. Acesta a…
Vezi articolul