Elevii participă la „Săptămâna prevenirii criminalității” în perioada 23-30 mai, cu activități și standuri tematice organizate de Inspectoratele de Poliție Județene

156 de vizualizări
Foto: Ilona Andrei – G4Media.ro
Elevii participă în săptămâna 23-30 mai la „Săptămâna prevenirii criminalității”, desfășurată la nivel național și organizată de Inspectoratele de Poliție Județene (IPJ), cu scopul de a crește gradul de conștientizare al măsurilor de prevenție și al riscurilor infracțiunilor.

„În toată ţara, poliţiştii de la structurile de analiză şi prevenirea a criminalităţii şi-au planificat diverse activităţi, în funcţie de grupurile ţintă vizate şi de tipul mesajelor preventive ce vor fi promovate pentru conștientizarea populaţiei cu privire la importanţa adoptării unor conduite antivictimale şi antiinfracţionale”, apare menționat pe site-ul Poliției Române.

Publicul va putea vizita standuri tematice, unde va fi prezentată tehnica folosită de polițiști, inclusiv autolaboratoare, motociclete, câini polițiști și echipamente speciale utilizate de trupele de intervenție.

„În județul Hunedoara se vor desfășura activități ce constau în prezentarea tehnicii IPJ Hunedoara, cu standuri tematice, pentru toate departamentele de interes pentru comunitate: ordine publică, rutieră (laboratorul si motocicletele), criminalistică (autolaboratorul si câinii politiști, acțiuni speciale, siguranță școlară)”, potrivit unei adrese a Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara.

Printre temele abordate în cele 5 zile de activități se regăsesc:

  • siguranța copiilor
  • prevenirea violenței domestice și a infracțiunilor la viața sexuală
  • siguranța în mediul digital
  • prevenirea consumului de droguri
  • prevenirea delincvenţei juvenile
  • prevenirea infracţiunilor de furt
  • revenirea disparițiilor de minori/plecărilor voluntare.
Citește și:
Schimbare importantă din anul scolar 2025-2026, anunțată de ministrul Daniel David: Contractul educațional va include informații despre procedurile legate violența școlară și  butonul roșu


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Doar 42% dintre elevii participanți la un studiu World Vision au toate rechizitele la început de an școlar, iar 12% nu au aproape nimic pregătit pentru școală / Majoritatea nu sunt pe deplin informați despre schimbările din școli

Doar 42% dintre elevii implicați într-un studiu World Vision România au toate rechizitele, iar majoritatea nu sunt pe deplin informați despre schimbările din școli, potrivit unui comunicat din partea organizației.…
Vezi articolul
elaborarea curriculumului de liceu

Noile planuri-cadru pentru liceu ar fi gata în doar 3 luni și jumătate, în această iarnă, susține Ministerul Educației, care a pus în dezbatere „calendarul reformei curriculare”, după ce a întrerupt-o în urmă cu doi ani

Noile planuri-cadru pentru liceu ar urma să fie gata în 3 luni și jumătate, până în ianuarie 2024, după cum propune Ministerul Educației într-un grafic de activități privind noul curriculum…
Vezi articolul

Aproape 100.000 de elevi nu mai primesc bursa de merit în anul acesta școlar, față de anul trecut, după ce fostul ministru al Educației a modificat plafonul mediei de la 8.50 la 9.50, iar elevii de clasa a V-a nu mai au dreptul la bursa de merit

Sunt cu aproape 100.000 de elevi mai puțini în anul școlar 2022-2023, față de anul școlar trecut, care nu mai primesc bursă de merit, arată o centralizare a ministerului Educației,…
Vezi articolul

ANALIZĂ Unul din trei elevi care a dat Evaluarea Națională în 2018 a avut medii mai mici cu peste 3 puncte la examen, față de media de la clasă. Mediul economic propune schimbarea notării

Comparația dintre media obținută de elevii de clasa a VIII-a la examenul de Evaluare Națională din 2018 și media pe care au avut-o la clasă în gimnaziu arată că notarea…
Vezi articolul

Două opționale noi, aprobate de ministrul Educației: „Elemente de educație media digitală” pentru clasa a VI-a și „Educație pentru viață: alege! acționează! inspiră!” pentru clasele V-VII

Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a aprobat programele școlare pentru opționalele ca discipline noi din curriculumul la decizia elevului din oferta școlii, pentru disciplinele „Elemente de educație media digitală”…
Vezi articolul

Absolvenții de învățământ profesional și tehnic din România nu au niciun avantaj pe piața muncii față de absolvenții de liceu teoretic, spune Hannah Kitchen, expertă a Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică

Peste 50% dintre elevii din România sunt înscriși în învățământul profesional și tehnic, potrivit analizei prezentate de Hannah Kitchen, expertă a Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) într-un podcast…
Vezi articolul