Elevii pot fi suspendați pentru cel mult 5 zile lucrătoare, prevede un proiect de Statut al elevului

6.492 de vizualizări
meditații în perioada în care școlile au fost închise
Foto: Pexels.com
Elevii pot fi suspendați pentru o durată de maximum 5 zile lucrătoare, prevede un proiect privind Statutul elevului, document asumat de mai multe organizații. Documentul a fost depus, joi, 1 februarie, la registratura Ministerului Educației, conform unui comunicat al organizației Salvați Copiii.
  • Draftul a fost depus de un grup de reprezentanți ai copiilor, voluntari ai Organizației Salvați Copiii România, precum și reprezentanții Asociației Elevilor din Constanța, Asociației Elevilor din București-Ilfov și Asociației Vâlcene a Elevilor.

În proiect se arată că un elev nu poate fi suspendat pe durata unui an școlar pentru mai mult de 15 zile lucrătoare.

Articolul 60 – „(1) Suspendarea elevului se poate realiza pentru o durată de maximum 5 zile lucrătoare.

(2) Un elev nu poate fi suspendat pe durata unui an școlar pentru mai mult de 15 zile lucrătoare.

(3) Sancțiunea se consemnează în catalogul clasei și în registrul matricol.

(4) Sancțiunea, însoțită de scăderea notei la purtare, se validează în consiliul profesoral, la propunerea consiliului clasei”, conform sursei citate.

Edupedu.ro a scris că elevii sub 14 ani nu pot fi sancționați disciplinar, ci vor fi consiliați, potrivit unui proiect de Statut al elevului.

În actualul Statut nu apare prevederea referitoare la suspendare elevilor, ci doar în Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023:

Articolul 107 – „(5) Sancțiunile ce pot fi aplicate elevilor, în funcție de gravitatea faptei, sunt:

a) observație individuală;

b) mustrare scrisă;

c) retragerea temporară sau pe durata întregului an școlar a burselor de care beneficiază elevul;

d) mutarea disciplinară la o clasă paralelă din aceeași unitate de învățământ;

e) suspendarea elevului pe o durată limitată de timp;

f) preavizul de exmatriculare;

g) exmatricularea cu drept de reînscriere, în anul școlar următor, în aceeași unitate de învățământ;

h) exmatricularea cu drept de reînscriere, în anul școlar următor, în altă unitate de învățământ;

i) exmatricularea fără drept de reînscriere pentru elevii din învățământul postliceal.

(11) Suspendarea elevului se poate realiza pentru o durată de maximum 5 zile lucrătoare. Un elev nu poate fi suspendat pe durata unui an școlar pentru mai mult de 15 zile lucrătoare.

(12) Elevii care au fost sancționați conform prevederilor alin. (5) lit. e)-h) beneficiază de consiliere, intervenție psihologică și psihoterapie, precum și de activități remediale.

(13) Sancțiunile prevăzute la alin. (5) pot fi însoțite și de scăderea notei la purtare.”

Informații de context

Amintim că Statutul elevului a fost modificat de Ministerul Educației în 2023 cu câteva reglementări în special la clasele primare. Statutul elevului, varianta 2023, a fost aprobat prin ordinul de ministru nr. 3.797 din 8 martie 2023 și a fost publicat abia 14 zile mai târziu.

Ministerul Educației urmează să vină cu propriu proiect de Statul al Elevului.

Pe 28 decembrie 2023, Consiliul Național al Elevilor a venit cu propriile propuneri pentru modificarea statutului elevului, printre care curriculumul la decizia elevului din oferta școlii, dreptul la produse de igienă în școli, consiliere pentru elevii exmatriculați.

După o analiză privind implementarea Statutului Elevului, CNE a mai făcut 14 recomandări.

Legat de violența școlară, Consiliul Național al Elevilor recomandă introducerea în noul Statut al Elevului a unor noi funcții în cadrul consiliilor școlare ale elevilor, cu statut de directori de departamente, elevi ambasadori antibullying, cu scopul de a crește încrederea pe care elevii o au în colegii lor care îi reprezintă.

O altă recomandare care a stârnit controverse este aceea de a nu mai exista intrări/ieșiri separate din unitatea de învățământ, destinate exclusiv profesorilor. Ligia Deca a spus că lasă școlilor decizia de a stabili intrări separate sau comune pentru profesori și elevi. Președintele Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) spune că intrările separate în școli pentru profesori, respectiv pentru elevi nu reprezintă o formă de discriminare. 

Vezi aici restul recomandărilor Consiliului Național al Elevilor

Citește și:
Elevii sub 14 ani nu pot fi sancționați disciplinar – prevedere introdusă într-un proiect de Statut al elevului
Elevii să poată oferi feedback anonim profesorilor, online, după primele două sau trei module școlare – propunere de modificare a Statutului elevului
Elevilor le este interzis să strângă fondul clasei sau fondul școlii – prevedere introdusă într-un proiect de Statut al elevului
Temele pentru acasă să nu fie evaluate de profesori, cu excepția referatelor sau proiectelor, se solicită într-un proiect de Statut al elevului
Dreptul elevilor la profesori apți din punct de vedere psihologic și psihiatric, inclus într-un proiect al Statutului elevului
PROIECT Profesorii ar putea să justifice notele elevilor de la lucrările scrise, în termen de 15 zile de la comunicare, la solicitarea copilului sau părintelui
Testele anunțate să nu fie în două zile școlare consecutive și nici două în aceeași zi, se solicită într-un nou proiect de Statut al elevului
Cel mult 5 ore pe zi de școală pentru elevii de gimnaziu și 6 ore pentru elevii de liceu, prevede un proiect de modificare al Statutului Elevului
Greutatea ghiozdanului elevilor nu trebuie să depășească 10% din greutatea copilului – prevedere din proiectul Statutul elevului, propus de mai multe asociații de elevi

3 comments
  1. Profesorul este îngrădit ,nu se poate apăra deloc.Cum te simți că prof.sau că elev când te reîntâlnești cu un elev vulgar verbal și fizic? Pentru OUG care apără elevii agresori

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Eliminarea discriminării create printr-un articol din proiectul legii Educației, solicitată și de FePAL, Asociația Mame pentru Mame, SUPRA și Părinții cer schimbare, după apelul FEDRA și RO TSA la care s-au alăturat peste 150 de organizații și peste 6.300 de semnatari

Federația Părinților și Aparținătorilor Legali din România (FePAL), alături de Grupul civic Părinții cer schimbare, Asociația SUPRA, Asociația Mame pentru Mame, solicită eliminarea prevederilor discriminatorii incluse în proiectul legii învățământului…
Vezi articolul

Rata de deprivare materială şi socială severă în rândul tinerilor din România, cea mai mare din UE / Mai mult de o treime dintre românii cu vârste între 15 și 29 de ani se află în risc de sărăcie și excluziune socială

România avea, în 2022, cea mai ridicată rată de deprivare materială şi socială severă în rândul tinerilor (cu vârste cuprinse între 15 şi 29 de ani) din rândul statelor membre…
Vezi articolul

Radu Gologan: Un profesor, în ziua de astăzi, nu are timp să își facă teste pentru copii care să se potrivească, pentru că trebuie toată ziua să facă hârtii / „Profesorii foarte buni sunt tot mai puțini”, spune vicepreședintele Academiei Române, Marius Andruh

Profesorul Radu Gologan a declarat, la TVR Info, că un cadru didactic de matematică, în ziua de azi, „nu are timp să pregătească suficient, să discute problemele învățământului matematic, să…
Vezi articolul