Elevul care şi-a înjunghiat profesoara de japoneză de la Colegiul Național „Ion Creangă” din București va fi internat 7 ani într-un centru de minori, potrivit instanței – decizia nu e definitivă

1.312 vizualizări
Foto: ANP
Elevul de 16 ani care şi-a înjunghiat anul trecut profesoara de japoneză, în timpul orei, la liceul Ion Creangă din București, a fost găsit vinovat de tentativă de omor calificat, port sau folosire fără drept de obiecte periculoase şi tulburarea ordinii şi liniştii publice și ar urma să fie internat şapte ani într-un centru de minori. Decizia a fost luată de Tribunalul Bucureşti, dar sentinţa nu este definitivă, potrivit Agerpres. Amintim, în aprilie anul trecut, incidentul s-a petrecut după ce profesoara de limbă japoneză a anunţat pe neaşteptate un test.

Elevul de 16 ani de la Colegiul Național Ion Creangă din București care a atacat anul trecut o profesoară de japoneză în timpul orei, a primit o primă sentință: Tribunalul Bucureşti l-a condamnat la 7 ani într-un centru de minori, drept „măsură educativă”. Sentinţa nu este definitivă.

De asemenea, elevul trebuie să îi plătească profesoarei daune de 50.000 de euro.

„Dispune luarea faţă de inculpatul Y.E. a măsurii educative a internării într-un centru de detenţie pe o perioadă de 7 (şapte) ani pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă de omor calificat (persoană vătămată P.A.R.), tulburare a ordinii şi liniştii publice şi port sau folosire fără drept de obiecte periculoase. Constată legalitatea şi temeinicia arestului la domiciliu şi menţine măsura arestului la domiciliu dispusă faţă de inculpatul Y.E. Admite în parte acţiunea civilă formulată de către parte civilă P.A.R. şi obligă pe inculpatul Y.E. să plătească părţii civile suma de 50.000 euro, reprezentând daune morale. Obligă pe inculpat la plata către stat a sumei 5.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Obligă pe inculpat la plata către partea civilă P.A.R. a sumei de 10.000 lei, cu titlu de onorariu avocat. Cu drept de apel în termen de 10 zile”, se arată în decizia tribunalului, citată de Agerpres.

Informații de context

Incidentul s-a produs în aprilie 2023 la Colegiul Național „Ion Creangă” din Bucureşti, după ce profesoara de limbă japoneză a anunţat pe neaşteptate un test. Când a ajuns în dreptul băncii unui elev, acesta a scos un cuţit din rucsac şi a atacat-o în zona gâtului. Profesoara a fost transportată la spital pentru a i se acorda îngrijiri medicale.

Anchetatorii susţin că elevul a premeditat atacul şi a făcut planuri în legătură cu modul în care urma să acţioneze.

„La data de 05.04.2023, în jurul orei 12,30, în timp ce persoana vătămată, în vârstă de 26 de ani, profesoară la un liceu din municipiul Bucureşti, începuse ora de predare la clasa a X-a şi împărţea foile cu teste către elevi, în momentul în care a ajuns la banca inculpatului, acesta din urmă a lovit-o cu un cuţit în gât, provocându-i o plagă înjunghiată în regiunea cervicală anterioară. Inculpatul a premeditat săvârşirea faptei prin aceea că s-a interesat despre pedeapsa aplicabilă, a făcut planuri în legătură cu modul în care urma să acţioneze şi s-a înarmat cu un cuţit. Din modul în care a acţionat, lovind victima cu o armă cu potenţial letal într-o zonă vitală, rezultă că inculpatul a acceptat că acţiunile sale pot duce la decesul victimei, care nu s-a produs din hazard”, spun procurorii. 

Potrivit Codului penal, minorul care a împlinit vârsta de 16 ani răspunde penal pentru faptele sale. Dacă minorul are vârsta între 14 şi 16 ani, el răspunde penal numai dacă se dovedeşte că a săvârşit fapta cu discernământ, preciza Curtea de Apel, în aprilie 2023.

Amintim, Edupedu.ro a scris că o pedeapsă similară a fost dată pentru un elev de 16 ani care a terorizat „din pură plăcere” doi colegi de clasă diagnosticați cu CES: condamnat la un an și șase luni de detenție în Centrul de reeducare pentru minori din Târgu Ocna.

Citește și:
Elevul de 16 ani de la Colegiul „Ion Creangă“ din București, acuzat de tentativă de omor calificat la adresa profesoarei sale, rămâne în arest preventiv, a decis Curtea de Apel


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

De ce nu s-au încărcat încă toate cardurile educaționale de 500 de lei, declarate eligibile: Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene verifică CNP-urile, explică șeful ISJ Dâmbovița, Valentin Stancu

Motivul pentru care multe carduri educaționale încă nu au fost încărcate de Ministerul Proiectelor și Investițiilor Europene (MIPE) este acela că instituția mai face o verificare suplimentară a CNP-urilor beneficiarilor.…
Vezi articolul

SURSE Divergențe între ministerele Educației și Sănătății în legătură cu regulile din școli, cu 4 zile înainte de revenirea la cursurile fizice / Echipa lui Voiculescu insistă pe distanțare, Cîmpeanu amenință că nu semnează ordinul

Școlile așteaptă semnarea de către miniștrii Vlad Voiculescu și Sorin Cîmpeanu a ordinului comun cu regulile clare care trebuie respectate din 8 februarie, când o mare parte a copiilor vor…
Vezi articolul
vârsta de pensionare, cancelarie profesori

După 12 ani de hărțuire, o fostă directoare de școală obține despăgubiri pentru „bullying-ul” din Cancelarie: 12.000 de lei pentru daune morale și contravaloarea a aproape 500 de zile de concediu de odihnă neluate

O fostă directoare de la Școala Gimnazială din Chicerea-Tomești a obținut o sentință definitivă prin care unitatea de învățământ trebuie să-i plătească daune morale de 12.000 de lei și contravaloarea…
Vezi articolul